Vasile Boloș (PSD) propune ”Cultura recunoștinței în Consiliul Județean Mureș” Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 183 Vizualizări

Vasile Boloș (PSD) propune ”Cultura recunoștinței în Consiliul Județean Mureș”

Decanul de vârstă al Consiliului Județean Mureș, social-democratul Vasile Boloș, a susținut o alocuțiune vineri, 20 decembrie, la punctul ”Diverse” de pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Mureș, pe care o redăm, integral, în rândurile de mai jos.

”Cultura recunoștinței în Consiliul Județean Mureș

Domnule președinte, domnilor vicepreședinți, doamnelor și domnilor consilieri, pe măsura trecerii anilor, la vârsta pe care o am, am sesizat că o componentă deosebit de importantă a comportamentului uman, atât în forma sa de manifestare individuală dar și în cea colectivă, este cea în care se evidențiază cunoașterea și aplicarea valorilor specifice pentru așa numita ”cultură a recunoștinței”.

Într-un text pe care l-am publicat cu mai mult  timp în urmă, intitulat ”Despre cultura recunoștinței”, spuneam: ”Cultura recunoştinţei reprezintă un ansamblu de atitudini, de gesturi şi acţiuni care vin să recunoască şi să recompenseze de către membrii unei comunităţi contribuţiile pentru dezvoltarea şi progresul acesteia în diferite sfere de activitate”. În același text concluzionam: ”Este o obligaţia morală a fiecăruia dintre noi de a evidenţia, recunoaşte şi recompensa aportul adus de semenii noştri pentru tot ceea ce am realizat cu sprijinul lor……. Instituţiile de toate naturile, firmele, partidele şi alte entităţi trebuie să promoveze, în mod deliberat şi constant, o politică de recunoaştere a celor merituoşi prin mijloacele adecvate lor”.

Cu toții am putut constata că instituția care este Consiliul Județean Mureș este un promotor al acestei forme de cultură prin diverse forme dintre care pot menționa: organizarea și sprijinirea unor manifestări culturale comemorative și omagiale, acordarea distincției proprii ALAE, complexul de hotărâri care au în vedere refacerea ”Ansamblului  memorial de la Oarba de Mureș”, sprijinirea premierii celor mai buni sportivi din județul Mureș, acordarea de diplome aniversare și altele.

În acest context aș dori să supun atenției dumneavoastră două propuneri care vin să completeze modalitățile menționate mai înainte.

În anul 2006 pe baza inițiativei  domnului consilier Vasile Pokorny a  fost dezbătută și adoptată ”Hotărârea nr. 76 din 27 iulie 2006 privind instituirea Diplomei de Onoare şi a plachetei ”Pro Causa Marisiensis Comunitatis” ce se acordă anual de către Consiliul Judeţean Mureş”. Conform expunerii de motive ” Diploma de onoare şi placheta ”Pro Causa Marisiensis Comunitatis” urma să se acordă persoanelor fizice şi persoanelor juridice care în domeniile ştiinţei, culturii, asistenţei sociale, medicinii, învăţământului, administraţiei publice, sportului şi altele au contribuit la promovarea şi afirmarea pe plan naţional şi internaţional a valorilor de către unitatea administrativ – teritorială”.

Din diverse motive, pe care nu-mi propun să le analizez aici, această hotărâre nu a fost aplicată până azi. Vă adresez rugămintea, domnule președinte, ca împreună cu aparatul de specialitate al Consiliului Județean Mureș, să procedați la analizarea acestei hotărâri pentru a se putea găsi modalitatea de fi pusă în practică, cu, sau fără, eventuale completări sau modificări impuse de trecerea timpului de la adoptare.

Apreciez că pentru a se putea nuanța nivelul de recunoaștere de către Consiliul Județean Mureș a meritelor celor pe care acesta dorește să-i recompenseze, pe lângă distincția ALAE, este necesar să poată fi folosită și distincția menționată.

O a doua  propunere pe care o avansez este următoarea: pe coridorul de lângă Cabinetul Președintelui Consiliului Județean Mureș, preluând modelul aplicat de ”Instituția Prefectului județului Mureș”, să se realizeze o ”Galerie a Președinților Consiliului Județean Mureș”. Consider că ar fi un gest de recunoștință față de cei care au condus, pe parcursul celor 25 de ani de existență de până acum, această instituție.

Închei această intervenție folosind cuvintele marelui orator roman Marcus Tullius Cicero: Gratius animus est una virtus non solum maxima, sed etiam mater virtutum omnium reliquaram Recunoștința nu este doar cea mai importantă dintre virtuți, ci și părintele tuturor celorlalte.” 

Vă mulțumesc pentru atenție.”

Alex TOTH

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE