Home / Invatamant / FOTO: „O altă poveste din Țara Crăciunului”

FOTO: „O altă poveste din Țara Crăciunului”

Distribuie

Țara Crăciunului s-a mutat pentru o zi în Comuna Livezeni, județul Mureș, acolo unde Primăria Comunei Livezeni, Școala Gimnazială „Benedek Elek” Livezeni, Asociația pentru Inovare Socială, Fundația Creștină „RHEMA” și Unic Sports SRL au întâmpinat Crăciunul cu bucurie și surprize alături de copiii comunei.
În data de 19.12.2019 a avut loc Evenimentul „O altă poveste din Țara Crăciunului”, la Centrul Comunitar Integrat din comuna Livezeni, Strada Principală, nr.76, comuna Livezeni, județul Mureș, unde, într-un peisaj de vis, cu decoruri și cu muzică specifică acestei sărbători, cu bucate tradiționale din zonă, cu veselie și multă lumină, ne-am bucurat și am bucurat sute de copii și adulți deopotrivă.
Țara Crăciunului a însemnat bucurie, lucruri frumoase, fețe vesele, iubire, prietenie, veselie, muzică, dans, sensibilitate, toleranță, generozitate, gânduri bune și curate, atenție și grijă pentru animale și mediul înconjurător, și recunoștință pentru șansa de a fi AICI, de a putea adăuga puțin la taina care se numește PĂMÂNT.
Lucruri frumoase și bune s-au întâmplat de data aceasta în comunitatea din comuna Livezeni, județul Mureș. O comunitate unde, într-un mod onest și cu indulgență, oamenii (români, maghiari și romi) își trăiesc viața împreună. Este o societate care are totuși nevoie de ajutor. Lăudabilă este munca pe care primarul acestei comune, ajutat de oameni binevoitori și pricepuți ai acestei comune, se implică și încearcă, zi de zi, să rezolve problemele și să ridice această comunitate. Din acest motiv și, fiind și această perioadă a minunilor și a credinței, am reușit să aducem bucurie unui suflet de copil, bunic, mămică sau tătic din această comunitate.
Pentru a face fapte bune nu sunt suficiente doar bunele intenții, întotdeauna sunt necesari și banii care fac ca aceste bune intenții să se înfăptuiască. Am primit un sprijin real din partea : Clinica Silhouette, dr. Marek Vâlcu – București; Bijuteria Atheneum – București; Junior Party Club – Târgu Mureș.
Iar noi le transmitem zâmbetul copiilor și recunoștința noastră și lăsăm imaginile să spună restul.
Programul evenimentului “O altă poveste din Țara Crăciunului” a inclus un spectacol de dansuri cu Grupul de dansuri populare Kiscsillagok din Târgu Mureș, pictură pe față, baloane de săpun și modeling baloane pentru copii, concursul “Cea mai bună bucătăreasă”, plimbare cu “sania” lui Moș Crăciun și bineînțeles vizita lui Moș Crăciun alături de elfii săi, care au vorbit cu copiii și le-au dăruit cadouri.
Comuna Livezeni, este situată într-o zonă nespus de frumoasă, plină de poezie. Aici, în această comunitate, sunt oameni frumoși, generoși, plini de compasiune, oameni care au muncit și au reușit să-și făurească un cămin frumos. Dar, sunt și familii, multe din nefericire, care locuiesc în case unde, într-un singur pat dorm 5 copii, înveliți cu o singură pătură, nu foarte groasă, și fără perne. Sunt copii care locuiesc într-o cameră împreună cu bunici și părinți, și unde, nu există niciun mijloc de încălzire. Sunt foarte multe case în care nu există minimum de mobilier necesar unui trai decent, nu există frigider, aragaz sau televizor. Sunt bătrâni pentru care viața a devenit mult prea grea din cauza numeroaselor lipsuri. Mame și tați care încearcă disperat să-și trimită în continuare copiii la școală deși, se întâmplă adesea, că a le pune pe masă mâncare să fie deja o mare problemă. Aici sunt fetițe care văd o păpușă doar în vitrine și nu ajung să o atingă niciodată în perioada copilăriei, băieți care visează la o minge sau elevi de școală pentru care un laptop sau o bicicletă este doar un vis frumos.
Cu siguranță nu le putem rezolva toate problemele, dar i-am ajutat să trăiască un moment de neuitat. Un moment în spiritul celei mai frumoase sărbători. Dacă am adus o sclipire de fericire în ochii unui copil, o privire de mulțumire în ochii unui bătrân sau o privire de speranță în ochii unui părinte, înseamnă că AM REUȘIT! Înseamnă că am arătat că se poate! Puțin câte puțin. Pentru că în fiecare dintre noi există cu siguranță acel minim de bine.
„Împreună cu partenerii noștri, ne-am propus ca până la mijlocul anului 2020, să reușim să îmbunătățim situația familiilor care trăiesc acum sub limita sărăciei, să avem servicii sociale și medico-sociale care să funcționeze și, nu în ultimul rând, să dezvoltăm economia locală prin întreprinderile nou înființate și prin calificarea forței de muncă.” – Bányai István, Primar Comuna Livezeni

Vă mulțumim!

(Comunicat de presă, Primăria comunei Livezeni)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

LIVE: Raportul anual al rectorului UMFST ”George Emil Palade”

Distribuie Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul principalei universități mureșene, prezintă joi, 28 martie, Raportul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.