Péter Ferenc: ”Majoritatea cetăţenilor din comunitatea noastră cred în UDMR” Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 260 Vizualizări

Péter Ferenc: ”Majoritatea cetăţenilor din comunitatea noastră cred în UDMR”

Preşedintele UDMR Mureş, Péter Ferenc, a declarat sâmbătă, 21 decembrie, cu ocazia aniversării a 30 de ani de la înfiinţarea organizaţiei judeţene, că, în aceste trei decenii, există foarte multe realizări, dar că pe viitor e nevoie de unitate şi de solidaritate, în perspectiva alegerilor din 2020.
”Urmează perioade grele, pentru că vom avea, anul viitor, două alegeri foarte importante, unde este nevoie ca această organizaţie să aibă rezultate foarte bune (…) Unitatea este unul dintre lucrurile cele mai importante şi, deşi în decursul anilor a fost pusă la încercare de multe ori, am trecut cu brio peste aceste provocări. Consider că în continuare majoritatea cetăţenilor din comunitatea noastră cred în UDMR şi mai cred că rezolvarea problemelor poate fi făcută doar de o singură organizaţie, care se numeşte UDMR”, a susţinut liderul UDMR Mureş.
Péter Ferenc a precizat că cei care au înfiinţat UDMR Mureş, în urmă cu 30 de ani, au gândit o organizaţie care să lupte pentru drepturile comunităţii maghiare.
”După 30 de ani putem spune că am avut foarte multe realizări, dar trebuie să avem în vedere că pentru anii următori este nevoie de unitate, de solidaritate şi este nevoie ca această organizaţie, care se numeşte UDMR, să fie în continuare unitară şi solidară cu toate problemele comunităţii noastre”, a subliniat Péter Ferenc.

(www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE