Compania Aquaserv SA – furnizor de civilizație pentru locuitori din trei județe Administratie
  • ligia.voro
  • 0 comentarii
  • 1235 Vizualizări

Compania Aquaserv SA – furnizor de civilizație pentru locuitori din trei județe

Compania AQUASERV este operatorul regional care continuă istoria de peste 100 de ani a serviciilor publice de alimentare cu apă potabilă și de canalizare din Târgu Mureș. Sub emblema furnizor de civilizație, am completa pentru locuitori din trei județe, compania a derulat în peste un deceniu de activitate proiecte dedicate creșterii calității, diversificării și lărgirii serviciilor oferite consumatorilor și s-a preocupat de conservarea și protejarea mediului înconjurător în beneficiul comunității.

 

Compania Aquaserv S.A. continuă activitatea demarată în urmă cu mai bine de 100 de ani prin grija primarului de atunci, dr. Bernády György, când s-au pus bazele sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în municipiul Târgu Mureş.

În prezent, Compania Aquaserv SA este o societate cu capital integral public rezultat prin asocierea, în martie 2006, a municipiului Târgu Mureş, care este acționarul majoritar, cu un aport de 81,75% la capitalul social, şi a Consiliului Judeţean Mureş cu localităţile Sighişoara, Luduş, Târnăveni, Iernut, Cristuru Secuiesc, respectiv Reghin în 2010. Aceste localităţi reprezintă acţionariatul companiei.

Activitatea se desfăşoară în conformitate cu prevederile Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare, nr. 202662/22/05.03.2010 încheiat cu autorităţile locale, prin Asociaţia de dezvoltare intercomunitară Aqua Invest Mureș.

Contractul de delegare este încheiat pe o perioadă de 49 de ani de la data intrării sale în vigoare în 5 martie 2010.

 

Misiune și obiective strategice

 

Managementul Companiei Aquaserv și-a stabilit ca misiune, încă de la înființare, să răspundă cu promptitudine cerințelor clienților, conștientă că succesul firmei depinde de creșterea calității, diversificarea și lărgirea serviciilor oferite. De aceea, în peste un deceniu de activitate, a practicat un management performant și s-a preocupat ca angajații companiei să aibă un grad ridicat de profesionalism.

În relație cu mediul extern, managementul Companiei Aquaserv și-a asumat responsabilitatea de a conserva și proteja mediul înconjurător în beneficiul comunității.

Derivând din misiunea sa, Compania Aquaserv și-a stabilit ca obiective strategice următoarele: asigurarea dezvoltării durabile şi creşterea flexibilităţii organizaţiei prin extinderea ariei de operare şi diversificarea ofertei de servicii către clienţi; Optimizarea permanentă a costurilor productive şi de logistică astfel încât atingerea performanţelor dorite şi a nivelului serviciilor cerut de consumatori să se facă cu costuri minime; Prioritizarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare cu scopul de a exploata o infrastructură fiabilă de apă şi canal; Creşterea calităţii vieţii prin furnizarea apei potabile şi a altor produse şi servicii conexe/colaterale conform standardelor europene în vigoare; Preocuparea permanentă pentru creşterea gradului de încredere al clienţilor şi pentru asigurarea unei transparenţe legate de acţiunile întreprinse; Maximizarea potenţialului resurselor umane; Asigurarea securităţii în muncă a tuturor angajaţilor şi a altor părţi interesate; Eliminarea aspectelor cu impact semnificativ asupra mediului şi preocuparea continuă pentru protejarea sănătăţii publice.

Pentru realizarea obiectivelor strategice, compania asigură resursele, planifică, menţine şi îmbunătăţește continuu Sistemul de Management Integrat Calitate – Mediu – Sănătate și Securitate în Muncă, conform cerinţelor standardelor de referinţă aplicabile: SR EN ISO 9001:2015, SR EN ISO 14001:2015 şi SR EN ISO 45001:2018.

 

61.511 de contracte încheiate

 

Compania Aquaserv SA, operator regional în domeniul apei potabile şi al apelor uzate pe o arie lărgită de operare, urmărește ca performanţele sale operaţionale şi financiare să o recomande ca o companie competitivă pe piaţa serviciilor publice de apă şi canalizare din Uniunea Europeană. Compania Aquaserv acoperă ca arie de operare municipii, orașe, comune din 3 județe – Mureș, Harghita și Bistrița-Năsăud.

Astfel, compania a încheiat 61.511 de contracte, marea pondere fiind reprezentată de abonaţii casnici: 56.130 contracte. Diferența este reprezentată de asociaţii de locatari/proprietari – 1.328, agenţi economici – 3.344 și instituţii publice şi organizaţii – 709.

Dacă analizăm cum sunt distribuite aceste contracte geografic, ponderea contractelor la nivelul sistemelor operate de Companie este următoarea: Târgu Mureș – 43,23%, Reghin – 14,43%, Sighișoara – 12,03%, Târnăveni – 8,50%, Luduș – 6,14%, Iernut – 5,51%, Cristuru Secuiesc – 4,71%, Deda-Bistra (4,48%) și Zau de Câmpie (0,97%).

 

Infrastructura de apă și canalizare

 

Infrastructura de alimentare cu apă de care Compania Aquaserv dispune și asupra căreia vom reveni și atunci când vom dezvolta proiectele de investiții implementate de către operatorul regional în domeniul apei potabile şi al apelor uzate este compusă din sistemul de alimentare cu apă, reprezentat de patru surse de suprafaţă Mureș, Gurghiu, Târnava Mică şi Târnava Mare, nouă uzine de apă, 1474 km de rețele de distribuție, 32 de km de rețele de aducțiune, 60.473 de branșamente și 52 de staţii de pompare apă potabilă. În ceea ce privește sistemul de canalizare, acesta dispune de 936 km de rețele de canalizare, 10 stații de epurare, 87 de stații de pompare și 34.037 de racorduri.

 

Programe de investiții finalizate

 

Pentru a răspunde nevoii de a dezvolta compania, prin diversificarea și lărgirea serviciilor, creșterea ariei de operare, extinderea rețelelor de apă și canalizare, de a utiliza judicios resursele de apă, de a proteja mediul înconjurător și alte obiective pe care managementul Companiei Aquaserv și le-a stabilit, operatorul regional târgumureșean a implementat sau este în curs de a implementa zeci de proiecte de investiții.

Unul dintre proiectele majore implementate de Compania Aquaserv este MUDP 1, un proiect care s-a ridicat la valoarea de 6,6 milioane de USD, sumă destinată reabilitării infrastructurii de apă-canal. Jumătate din fondurile alocate proiectului au fost finanțate dintr-un împrumut BERD, 45% au fost asigurate de la bugetul de stat, iar diferența de 5% din bugetul local al Municipiului Târgu Mureș. Proiectul a fost realizat în perioada 1995-2001, iar împrumutul a fost rambursat în 2009.

Programul olandez de apă potabilă și ape uzate, un alt proiect derulat de companie, s-a cifrat la 2,1 milioane de USD și a fost în mare parte finanțat printr-o donație din partea Guvernului olandez, contribuția Companiei Aquaserv ridicându-se la 71.550 de dolari. Proiectul derulat între 1998 și 2000 a urmărit reducerea emisiilor de CO2 prin reducerea consumului de energie electrică.

În 2000 a început derularea proiectului pe Măsura ISPA care a vizat aducerea infrastructurii de apă-canal la nivelul cerințelor UE. Proiectul a avut valoarea de 27,9 milioane de euro, din care 20,9 milioane de euro finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, iar 7 milioane de euro, un credit BERD, garantat de Municipiul Târgu Mureș. Printre componentele Măsurii ISPA s-au numărat reabilitarea stației de tratare a apei potabile și reabilitarea stației de epurare ape uzate de la Cristești, astfel încât, pe de o parte, locuitorii să beneficieze de o apă potabilă la cele mai înalte standarde de calitate, iar pe de altă parte, în urma investiției la stația de epurare să fie reduse riscurile privind sănătatea populației, respectiv să fie redus impactul asupra mediului înconjurător.

În martie 2001, Compania Aquaserv a derulat Programul Ciocârlia, dintr-o finanțare de 64.645 de euro nerambursabili, prin Programul Phare. Proiectul a urmărit schimbarea pozitivă a mentalității privind gospodărirea resurselor, construirea unor căi de comunicații între diferiți reprezentanți ai societății civile. Pentru atingerea obiectivului au fost derulate vizite și activități aplicative la utilități publice, cum sunt cele la Uzina de Apă, la stația de epurare de la Cristești, evenimente și concursuri cu tematică în domeniul apei și protecției acestei resurse vitale.

EcoLinks, finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), a fost un alt proiect important derulat de Compania Aquserv, care a vizat elaborarea unui plan strategic pe termen mediu pentru reducerea pierderilor de apă, cu efecte pozitive asupra protecției mediului. Proiectul care s-a derulat timp de un an, din septembrie 2000 până în septembrie 2001, a avut o valoare de 66.000 de dolari, din care contribuția USAID s-a cifrat la 49.456 USD, diferența fiind suportată de companie.

Compania Aquaserv a derulat, de asemenea, două programe MS-DOT-01 privind achiziţia de echipamente. Primul a urmărit îmbunătăţirea serviciilor de apă la nivelul ariei de operare prin achiziţia şi montarea de contoare de apă, respectiv achiziţia de echipamente şi utilaje pentru exploatarea şi întreţinerea sistemelor de apă şi apă uzată, conform contractelor încheiate în luna iulie 2015.

Astfel 7 încărcătoare frontale, în valoare de 1.349.900 lei, asigură astăzi manipularea nămolurior din staţiile de tratare a apelor uzate. Apoi, un autolaborator detectare pierderi, în valoare de 550.000 lei, conduce la reducerea costurilor de operare pe seama reducerii apei pierdute.

Cel de-al doilea proiect a vizat modernizarea parcului de contoare de branşament în 7 oraşe din zona de operare, un proiect în valoare de 22.296.524 lei, prin înlocuirea a 39.000 de contoare cu altele mai performante, care permit citirea de la distanţă a consumului de apă potabilă. Programul de modernizare a parcului de contoare a avut ca termen de finalizare luna septembrie 2015.

În urma implementării proiectului, parcul de contoare a fost modernizat în următoarele procente: 100% – Iernut, 87,23% – Reghin, 86,47% – Luduș, 79,32% – Târnăveni, 70,69% – Târgu Mureș și 67,33% – Sighișoara.

În toată această perioadă, Compania Aquaserv și-a asumat și rolul de supervizor al proiectelor de investiții derulate prin Programul SAMTID în Târgu Mureș, Iernut, Luduș, Târnăveni, Sighișoara și Cristuru Secuiesc.

 

Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată

 

Un capitol separat merită acordat proiectului Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Mureş, un proiect depus pe POS Mediu, cofinanţat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene, de care beneficiază peste 300.000 de locuitori din județele Mureș și Harghita. Proiectul a fost fazat pentru implementare până în 2023.

Este important de menționat că acest proiect reprezintă cea mai importantă investiţie de până acum, din judeţul Mureş, în domeniul infrastructurii de apă potabilă şi canalizare, valoarea totală actualizată a acestuia fiind de 94.969.122 de euro.

În Târgu Mureș, valoarea investiției se cifrează la 18,3 milioane de euro, iar lucrările care sunt în derulare sunt următoarele: reabilitarea sistemului de alimentare cu apă pe o lungime de 30,4 km, exinderea sistemului de alimentare cu apă cu 9,4 km, reabilitarea a două stații de pompare apă potabilă, construcția unei stații de pompare apă potabilă, reabilitarea sistemului de canalizare menajer pe o lungime de 2,5 km, reabilitarea sistemului de canalizare unitar pe o lungime de 4,4 km, extinderea sistemului de canalizare menajer cu 12 km, construcția a șapte stații de pompare apă uzată, implementarea sistemului SCADA la nivelul ariei de operare. Până acum a fost finalizată lucrarea privind construire/reabilitare treaptă de prelucrare a nămolului la stația de epurare.

O altă componentă a proiectului vizează construcția aducțiunii Miercurea Nirajului/Valea Nirajului, valoarea investiției cifrându-se la 11,1 milioane de euro. În cadrul acestei componente vor fi executare următoarele lucrări: construcție conductă de aducțiune – 33,5 km, construcție captare și stație de tratare a apei, construcție treaptă de prelucrare nămol, construcție stație de pompare apă potabilă. Dacă rămânem în zona de aducțiuni, pe zona Voiniceni-Sărmașu vor fi efectuate investiții de 8,8 milioane de euro care sunt destinate reabilitării conductei de aducțiune de 47,3 km, a trei rezervoare de apă potabilă și a patru stații de pompare apă potabilă, în timp ce pe zona Band-Pănet, cu o investiție de 2,8 milioane de euro, vor fi realizate lucrări de: construcție conductă de aducțiune de 19,7 km, extindere sistem de alimentare cu apă în Pănet cu 560 m, construcție a două stații de pompare apă potabilă și construcție rezervor de apă potabilă.

În Reghin, valoarea investiției se cifrează la 8,1 milioane de euro, fondurile fiind alocate următoarelor lucrări: reabilitarea stației de epurare – finalizată, extinderea sistemului de canalizare menajer cu 15,6 km și construcția a trei stații de pompare apă uzată.

Pentru municipiul Sighișoara, suma alocată în proiect este de 7,7 milioane de euro, pentru lucrări de: reabilitarea stației de tratare – finalizată, reabilitare conducte de aducțiune pe 5,5 km, extindere sistem de alimentare cu apă cu 5 km, construcție a trei stații de pompare apă potabilă, extindere a sistemului de canalizare menajer cu 9 km și construcție a patru stații de pompare apă uzată.

În Târnăveni, proiectul european presupune realizarea următoarelor lucrări: reabilitarea stației de tratare a apei – finalizată, reabilitarea stației de epurare – finalizată, extinderea sistemului de canalizare menajer cu 14,2 km, construcția a două stații de pompare apă uzată și reablitarea a trei stații de pompare apă uzată. Valoarea investiției se cifrează la 12 milioane de euro.

Pentru orașul Luduș, proiectul în valoare de 14 milioane de euro a urmărit și urmărește realizarea unor lucrări de: construire a stației de epurare – finalizată, reabilitare a stației de tratare a apei – finalizată, extindere a sistemului de alimentare cu apă cu 9 km, construcție a unei stații de pompare apă potabilă, existendere a sistemului de canalizare menajer cu 2 km și construcție a cinci stații de pompare apă uzată.

Orașul Iernut a beneficiat și beneficiază de lucrări de reabilitare/extindere a stației de epurare – finalizată, reabilitarea stației de tratare a apei – finalizată, extinderea sistemului de alimentare cu apă cu 3 km, extinderea sistemului de canalizare menajer cu 5,9 km și construcția a trei stații de pompare apă uzată. Pentru investițiile derulate în Iernut, valoarea proiectului se cifrează la 5,9 milioane de euro.

Cu o investiție de 4,2 milioane de euro, orașul Cristuru Secuiesc beneficiază de o stație de tratare a apei reabilitată și va avea un sistem de canalizare menajer mai lung cu 5,5 km și o stație de pompare apă uzată.

 

Alte proiecte în derulare

 

Începând cu decembrie 2016, Compania AQUASERV este partener în implementarea unui proiect de cercetare denumit ”VOLATILE”. Acest proiect este finanțat de Comisia Europeană, în cadrul programului Horizon 2020.

Obiectivul proiectului este de a dezvolta tehnologii inovative pentru reutilizarea diferitelor reziduuri organice, cum ar fi deșeurile municipale, nămolurile biodegradabile din industria alimentară și cele din stațiile de epurare municipale. Utilizând tehnologii de fermentare anaerobă, deșeurile vor fi transformate în acizi grași volatili care vor reprezenta materia primă pentru fabricarea altor produse (biopolimeri, uleiuri speciale pentru industria oleo-chimică și Omega 3).

Rolul AQUASERV în proiect este de a furniza nămol pentru teste și de a contribui cu informațiile necesare pentru analiza cadrului legal cu privire la oportunitățile și barierele existente în implementarea rezultatelor proiectului în zona noastră. Compania AQUASERV este responsabilă şi pentru dezvoltarea modelului de afaceri bazat pe utilizarea acizilor grași volatili și diseminarea informațiilor legate de rezultatele proiectului.

Proiectul ZONeSEC (FP7 SEC-2013-1.6-3- “Către un cadru de reglementare european în domeniul securităţii zonelor largi”), lansat la începutul lunii decembrie a anului 2014, este un proiect cofinanţat de către Comisia Europeană în cadrul PC7 – Program – Cadru pentru cercetare al Uniunii Europene, având un buget total de peste 14,16 milioane de euro, din care 9,26 milioane euro fiind contribuţia UE.

Proiectul îşi propune dezvoltarea unui sistem integrat de securitate pentru supravegherea zonelor largi, utilizând tehnologii de detectare terestră şi aeriană. De asemenea, în cadrul proiectului se va demonstra capacitatea de detecţie a unui asemenea sistem de securitate, prin intermediul unor demonstraţii pilot, care implică reţele de autostrăzi şi căi ferate, respectiv reţele de conducte de apă, gaz şi petrol, din mai multe ţări UE. Pe lângă aceasta, proiectul îşi propune cooperarea şi cu instituţiile de standardizare în vederea dezvoltării unui standard european privind interoperabilitatea li interschimbabilitatea echipamentelor şi sistemelor, proceselor şi metodologiilor pentru aplicarea supervizării ariilor largi.

Compania Aquaserv, având un buget alocat de 139.000 euro – din care 75.775 euro este contribuţia UE, este parte activă a Consorţiului, fiind prezentă în acest consorţiu în calitate de utilizator final.

 

 

Contract semnat în 22 august

 

Compania Aquaserv pregătește unul dintre cele mai importante proiecte dedicate infrastructurii de apă și apă uzate, cu finanțare din fonduri europene.

Astfel, Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) a fost conceput pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare ale României identificate în Acordul de Parteneriat 2014-2020 şi în acord cu Cadrul Strategic Comun şi Documentul de Poziţie al serviciilor Comisiei Europene.

“Strategia POIM este orientată spre obiectivele Strategiei Europa 2020, în corelare cu Programul Naţional pentru Reformă şi cu Recomandările Specifice de Ţară, concentrându-se asupra creşterii durabile prin promovarea unei economii bazate pe consum redus de carbon prin măsuri de eficienţă energetică şi promovare a energiei verzi, precum şi prin promovarea unor moduri de transport prietenoase cu mediul şi o utilizare mai eficientă a resurselor.

Priorităţile de finanţare stabilite prin POIM contribuie la realizarea obiectivului general al Acordului de Parteneriat prin abordarea directă a două dintre cele cinci provocări de dezvoltare identificate la nivel naţional: Infrastructură şi resursele”, a explicat Sorin Lazăr, director general al Companiei Aquaserv.

Axa Prioritară 3 a POIM este orientată către dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiţii de management eficient al resurselor.

Unul dintre obiectivele specifice ale Axei prioritare 3 este Creşterea nivelului de colectare şi epurare a apelor uzate urbane, precum şi a gradului de asigurare a alimentării cu apă potabilă a populaţiei.

Acţiunile care sunt circumscrise acestei Axe se referă la:
•    Proiecte integrate de apă şi apă uzată (noi şi fazate), cu următoarele tipuri de subacţiuni:
•    Construirea/reabilitarea reţelelor de canalizare şi a staţiilor de epurare a apelor uzate (cu treaptă terţiară de epurare, acolo unde este cazul) care asigură colectarea şi epurarea încărcării organice biodegradabile în aglomerări mai mari de 2.000 l.e., acordându-se prioritate aglomerărilor cu peste 10.000 l.e.;
•    Implementarea şi eficientizarea managementului nămolului rezultat în cadrul procesului de epurare a apelor uzate;
•    Reabilitarea şi construcţia de staţii de tratare a apei potabile, împreună cu măsuri de creştere a siguranţei în alimentare şi reducerea riscurilor de contaminare a apei potabile.
•    Reabilitarea şi extinderea sistemelor existente de transport şi distribuţie a apei;
•    Dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii sistemelor centralizate de alimentare cu apă în localităţile urbane şi rurale.
•    Dezvoltarea unui laborator naţional pentru îmbunătăţirea monitorizării substanţelor deversate în ape, acordându-se prioritate în special substanţelor periculoase, şi a calităţii apei potabile

Contractul “Asistență tehnică pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din Județul Mureș în perioada 2014-2020” a fost semnat în 22 august 2019.

 

Proiect pentru o relație mai bună internă și externă

 

Un proiect foarte util pentru companie este cel privind implementarea aplicației CROS FRC – sistem informatic integrat pentru managementul furnizării serviciilor și relațiilor cu clienții.

“Multe organizații înfruntă schimbările pe care le poate aduce viitorul nepregătite. Într-un mediu economic și competițional, aflat în permanentă schimbare, cheia succesului o reprezintă nu atât calitatea planificării operaționale, cât claritatea gândirii strategice a unei organizații. Este esențial pentru o firmă să înțeleagă tipul afacerilor pe care le desfășoară și locul pe care vrea să îl ocupe la un anumit moment viitor, dar și modul în care poate atinge aceste scopuri, și care reprezintă responsabilitatea planificării operaționale și a luării de decizii. Viitorul este în IT, motiv pentru care proiectul de implementare a softului informatic va fi extins la nivelul întregii companii, odată cu finalizarea implementarilor actuale. Având în vedere că importanţa documentelor creşte, devenind tot mai insistentă, administrarea acestora devine o activitate esenţială, la nivel de organizaţie. Nu există îndoieli cu privire la faptul că documentele neplanificate şi neadministrate pot afecta comunicarea, pot goli resursele organizaţionale şi chiar pot afecta creşterea organizaţională până în punctul în care organizaţia nu mai poate înainta. De aceea, managementul corespunzător al documentelor poate ajuta o organizaţie să atingă niveluri fără precedent în ceea ce priveşte controlul, inspecţia şi avantajul competitiv”, ne-a declarat Raluca Maior, director dezvoltare, Compania Aquaserv, legat de direcția strategică pe care o imprimă companiei în vederea eficientizării activității.

Avantajele aplicației CROS FRC – cuprinzând managmentul informațiilor despre Clienți, Contracte, Contoare, Puncte de măsură, Consumuri, Facturare, Încasare, Litigii şi Relaţii cu Clienţii sunt: furnizarea de informaţii de încredere disponibile mai repede pentru deciziile şi procesele curente de la toate nivelurile; Respectarea procedurilor de lucru asigurată prin integrarea strânsă a sistemului informatic în fluxurile din organizaţie; Creşterea eficienţei şi organizarea mai bună a activităţilor; Adaptarea la mediul de business şi legislativ românesc dar cu respectarea principiilor internaţionale; Verificarea şi corelarea automată a datelor pentru folosirea cu încredere sporită în procesele decizionale; Performanţa la cel mai înalt nivel chiar şi în sisteme cu volume foarte mari de date sau mulţi utilizatori; Siguranţa şi securitatea sporită a datelor prin folosirea la maxim a tehnologiei Oracle; Deschiderea şi portabilitatea asigurate de arhitectura tehnică şi tehnologia Oracle folosită.

 

Acțiuni de CSR

 

„Responsabilitatea socială a companiilor este angajamentul continuu asumat de către companii de a avea un comportament etic și de a contribui la dezvoltarea economică, îmbunătățind, în același timp, calitatea vieții angajaților și familiilor acestora, a comunităților locale și a societății în general”, consideră managementul Companiei Aquaserv.

În calitate de membru de încredere al societăţii, Compania AQUASERV îşi asumă o responsabilitate socială activă. Pe lângă sponsorizările acordate în diferite domenii compania derulează multiple acţiuni sociale şi de promovare, cum ar fi:Față în față cu angajatorii – ESTIEM, Mureş Halfmaraton, Împreună Curăţăm, Swimathon, UNU MAI ALTFEL, Porţi deschise cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, Școala Altfel şi multe altele.

 

CIFRE


Apa brută utilizată –
29.852.765 mc în 2018, din care:

Târgu Mureș – 58,86%

Reghin – 12,71%

Sighișoara – 10,18%

Diferența până la 100% – Târnăveni – 6,22%, Luduș – 5,37%, Iernut (2,61%), Cristuru Secuiesc (2,50%), Deda-Bistra (1,25%), Zau de Câmpie (0,30%)

 

Apa distribuită (refulată) – 27.978.892 mc. în 2018, din care:

Târgu Mureș – 59,44%

Reghin – 12,32%

Sighișoara – 10,29%

Diferența până la 100% – Târnăveni (6,15%), Luduș (5,23%), Iernut (2,66%), Cristuru Secuiesc (2,41%), Deda-Bistra (1,20%), Zau de Câmpie (0,29%)

 

Apa facturată – 16.901.327 mc în 2018, din care:

Târgu Mureș – 60,39%

Reghin – 11,15%

Sighișoara – 9,78%

Diferența până la 100% – Târnăveni (5,84%), Luduș (5,74%), Iernut (2,99%), Cristuru Secuiesc (2,62%), Deda-Bistra (1,21%), Zau de Câmpie (0,28%)

de Ligia VORO

Articol publicat în ediția print 89 a Transilvania Business, octombrie 2019, în secțiunea specială dedicată politicilor de mediu

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE