Structura anului școlar 2020-2021, modificată de ministrul Educației Stiri nationale
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 518 Vizualizări

Structura anului școlar 2020-2021, modificată de ministrul Educației

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, afirmă că până în prezent au fost primite peste 50 de puncte de vedere de la profesori, elevi şi părinţi privind propunerea referitoare la structura anului şcolar 2020-2021.
„Doresc să vă anunţ că am primit peste 50 de puncte de vedere de la profesori, elevi şi părinţi. În continuare aştept opinii până pe 17 ianuarie 2020, la adresa de e-mail dezbateripublice@edu.gov.ro. Va urma consultarea din cadrul Comisiei de Dialog Social, potrivit procedurilor MEC, şi abia după aceea, noua structură a anului şcolar 2020-2021 va fi adoptată prin ordin de ministru”, a scris Anisie, miercuri, pe Facebook.
Ministrul Educaţiei le mulţumeşte celor care au transmis sugestii privind propunerea structurii anului şcolar 2020-2021.
„După cum bine ştiţi, unul dintre principiile care mi-au ghidat activitatea întotdeauna a fost, este şi va fi cel al transparenţei. Consider că fiecare opinie merită ascultată, reuşind, astfel, să identificăm cea mai bună soluţie pentru beneficiarii direcţi ai sistemului de educaţie. Personal mă voi strădui să includ aceste principii de dialog şi transparenţă în toate deciziile care se vor lua”, susţine Monica Anisie.

(www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE