Home / 2020 / ianuarie / 09 (page 2)

Arhive zilnice: 9 ianuarie 2020

0 674

„Mai avem nevoie de istorie?, proiect lansat de Facultatea de Științe și Litere din cadrul UMFST Tîrgu Mureș

Unitățile de învățământ din județul Mureș au primit o provocare, venită din partea Facultății de Științe și Litere „Petru Mior”, specializarea Istorie, din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș în vederea organizării, începând cu data de 20 ianuarie 2020,  a unor serii …

Citeste mai mult »

Accident cu șapte copii răniți, pe DN 1E!

0 3,785

Şapte copii au ajuns, joi dimineaţa, la spital, după ce microbuzul cu care erau transportaţi spre Poiana Braşov a intrat în coliziune cu un autoturism, pe DN 1E, pe sensul de urcare spre staţiune. Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, în urma impactului dintre cele două autovehicule au …

Citeste mai mult »

Cum a apărut meditația și de ce trebuie să o luăm în serios

0 165

Atât în Orient, cât și în Occident, oamenii meditau cu cel puțin 2500 de ani în urmă. Cu toate acestea, practica meditației a rămas mult timp în sfera relgioasă sau spirituală. Anul 1960 a adus o prima schimbare prin practica meditației transcedentale, atrăgând mulți adepți, printre care și membrii formației …

Citeste mai mult »

BioDorf 4, în curtea Restaurantului ”Intim” din Reghin

0 170

Târgul BioDorf revine duminică, 19 ianuarie  în curtea Restaurantului ”Intim” din Reghin cu cea de a patra ediție.  Principalii protagoniști vor fi producătorii locali, alături de nelipsitele surprize pregătite de organizatori. „Prin acest eveniment dorim  să facem cunoscuți producătorii locali, despre care multă lume nici nu au auzit, chiar dacă …

Citeste mai mult »

Atenționare de fenomene meteorologice periculoare

0 288

Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș atenționează populația cu privire la faptul că în data de  9 ianuarie, între orele 12.00 – 14.00, pe raza județului Mureș, vor fi precipitații mixte care, local, favorizează depunerea de polei.   Andreea GONDOR

Citeste mai mult »

Bilanțul activităților desfășurate de Inspectoratul de Jandarmi Mureș în anul 2019

0 245

Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Mureș a prezentat, miercuri 8 ianuarie, activitatea unității în anul 2019. ”În 2019 structurile de ordine publică ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș au efectuat misiunile potrivit competențelor legale, o pondere importantă având cele desfășurate pentru asigurarea ordinii publice la manifestări cu un public numeros, …

Citeste mai mult »

Start cu repetiție în liga de baschet

0 108

Prima echipă mureșeană care a reluat campionatul în 2020 a fost cea feminină de baschet BC Sirius-CS Mureșul Târgu Mureș și tot aceasta va continua întrecerea la acest sfârșit de săptămână. Mureșencele au susținut la sfârșitul săptămânii trecute jocul din ultima etapă a primei faze din cadrul Ligii Naționale. Au …

Citeste mai mult »

GALERIE FOTO: Colinde și dansuri de Bobotează, la Uila

0 849

După o pauză de un an datorată lucrărilor de modernizare a căminului cultural, tradiționalul spectacol de colinde și dansuri organizat la Uila de Bobotează și-a reluat cursul firesc în acest an, luni, 6 ianuarie, eveniment organizat de către Asociația Culturală „Floare de cireș”, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Batoș …

Citeste mai mult »

EXCLUSIV! Cine sunt liberalii care ar putea deveni consilieri județeni!

0 2,320

Liberalii mureșeni se pregătesc, în viitorul apropiat, să schimbe cel puțin un consilier județean din actuala garnitură de 10 consilieri județeni. Necesitatea schimbării este dată de numirea recentă de către Guvern a consilierului județean Mara Togănel în funcția de prefect al județului Mureș, astfel că potrivit legislației în vigoare Mara …

Citeste mai mult »

Bilanțul Grupării de Jandarmi Mobile ”Regele Ferdinand I” Târgu-Mureș pe anul 2019

0 917

Gruparea de Jandarmi Mobilă Târgu-Mureş a acționat în  anul 2019, pentru prezervarea climatului de siguranță a cetățeanului, prevenirea și combaterea oricăror fapte sau acte care ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, în zona de responsabilitate teritorială care cuprinde județele Alba, Bistrița-Năsăud, Harghita și Mureș. Conform atribuțiilor ce le revin, …

Citeste mai mult »