Cultura, doamna noastră cea de toate zilele

Ziua Culturii Naționale este o sărbătoare națională, care are loc anual în România pe 15 ianuarie cu scopul de a promova cultura, arta, și efortul academic. Ziua de 15 ianuarie, a fost aleasă ca Zi a Culturii Naționale, întrucât reprezintă data nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu.

Ce frumos sună această exprimare mai mult sau mai puțin oficială, care ne anunță că, fix pe data de 15 ianuarie, adică miercuri, suntem chemați să-l cinstim pe Mihai Eminescu,  Luceafărul  Culturii Române. Dar ce facem în restul zilelor, în oricare altă zi decât cea de 15 ianuarie? E ca și cum am fi milostivi și creștini doar de Paști, Crăciun, eventual în zilele de duminică la slujbă. Tot invocăm importanța Culturii, ce mare nevoie avem de ea, dar concret nu facem mai nimic. Cei de sus, cei care rânduiesc treburile acestei țări, nu prea transpiră după ea, la cât de puține fonduri alocă acestui sector atât de invocat, dar prea puțin ajutat. Nu prea se omoară ei după alte treburi, care să genereze o bunăstare materială, căci despre cea spirituală, unde cultura reprezintă  oxigenul, apa și aerul, ne-am cam convins cum stau lucrurile. Renumerația pentru  Cultură din visteria cea mare e cam mică, iar cei mulți, cu greu se pot  autogospodări, să aibă  și ei ce pune pe masă,  oxigenul, apa și aerul de care pomeneam. Dar până la partea cu materialul, banii, materia primă care să susțină spiritualul, cultura, mai e nevoie de câte ceva, de un pic de suflu, de voință, de curiozitate, de plăcere, de ceva din fiecare, ceva care să vină din interiorul nostru, nu din pixul vreunui ministru  darnic. Dar de unde nu e, n-ai ce să ceri, dar mai ales cui, că doar nu vine ceva  așa din senin, fără vreun stimul. Așa ajungem și la Educație, altă hrană de bază, alt oxigen, aer și apă fără de care,  Cultura nu s-ar mai încadra la capitolul hrană spirituală, ci mai degrabă la un animal exotic pe cale de dispariție.

Ar fi păcat ca acestei frumoase doamne pe nume Cultura Română să-i alocăm doar o singură zi, să ne rezumăm doar la Mihai Eminescu și cam atât. Draga noastră doamnă are multe să ne spună, tot ce trebuie este ca și noi să-i acordăm o atenție ceva mai sporită. E în beneficiul nostru, nu doar așa să facem impresie, chiar dacă mai sunt și astfel de personaje care se țin la braț cu această doamnă doar în public, în rest o înșeală cu tot felul de alte domnișoare ușoare. Ziua Culturii Naționale poate fi oricând, chiar și noaptea dacă vreți, important e să ai voință, deschidere dar mai ales Sinceritate. Altă sursă de oxigen, aer și apă, fără de care bântuim ca niște fantome prin el univers.

Dar să nu fim răi, să nu blamăm această zi de 15 ianuarie, bine că ne-a rânduit-o statul român și pe asta, să avem măcar un reper oficial în care se vorbește despre Eminescu. Mai departe, rămâne la latitudinea fiecăruia să aprofundeze frumosul. Până la urmă vorbim de cultură ca despre o stare de frumos, nu ca o obligație. Sunt destule oricum, măcar starea noastră de frumos să ne fie liberă, neîngrădită de vreo cerință sau de vreun canon. Poate așa o vom simți  adevărata ei valoare, ca pe ceva firesc, natural și normal până la urmă, nu ca pe ceva super elevat, extras dintr-un curs știut doar de câteva minți prea luminate pentru muritorul de rând.