Debut reușit pentru handbaliste Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 626 Vizualizări

Debut reușit pentru handbaliste

În partida din prima etapă a turului 2, seria D a Diviziei A de handbal feminin, a XI-a a ediției, CSM Târgu Mureș a obținut o foarte prețioasă victorie pe teren propriu, 34-29 cu CSU Oradea. Întâlnirea avea o mare importanță deoarece bihorencele se aflau la 3 puncte în urma formației mureșene și amenință poziția a doua în clasamentul seriei, loc care duce la turneul de promovare în Liga Națională. Partidei i s-a și dat atenția cuvenită din partea gazdelor, care au încheiat prima repriză în avantaj de 5 goluri, scor 17-12. Aceeași diferență a fost înregistrată și la finalul partidei, iar echipa mureșeană poate pregăti în liniște dubla confruntare cu liderul, aflat acum la 4 puncte, recuperabile doar în cazul unei duble victorii în jocurile care vor avea loc în 8 februarie (Târgu Mureș) și 4 aprilie (Arad). Până la primul duel pentru supremație mureșencele mai au de susținut în 25 ianuarie partida din deplasare, cu CSU Reșița, echipă aflată pe locul 4, la 13 puncte de mureșence.

Marcatoarele CSM-ului în partida cu bihorencele au fost: Monica Bărăbaș 9 goluri, Georgeta Bucin 5, Roxana Guță 4, Sarah Darie 4, Flavia Munteanu 3, Carla Lăcătuș 3, Andreea Târșoagă 3, Carina Ghemeș 3.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE