Share




Home / Altele / Uleiurile esentiale: cum au ajuns la moda si au cucerit femeile?

Uleiurile esentiale: cum au ajuns la moda si au cucerit femeile?

Plantele care acopera pamantul sunt cu nemiluita si supravietuiesc sub diferite forme, marimi si arome, dar multe dintre acestea sunt alcatuite din compusi esentiali care, din pacate nu sunt observati la prima vedere. Ne oprim asupra uleiurilor esentiale naturale care devin pe zi ce trece tot mai celebre, datorita unor proprietati care se ascund in radacini, seminte sau scoarta copacilor. Puterea lor a fost descoperita inca de la inceputul omenirii, si au fost mentionate si in scrieriile biblice care vorbesc despre puterea miraculoasa pe care soiurile de ierburi si plante o au si cum au vindecat starea emotionala si spirituala a celor aflati in necaz. Uleiurile esentiale naturale nu reprezinta ceva nou, dar sunt in voga astazi pentru cei preocupati de ingrijirea personala.

Spre exemplu, in Romania femeile au inceput sa isi impartaseasca experientele placute in urma efectelor observate. Se poate spune ca uleiurile esentiale naturale sunt o noua moda promovata in special de cei care adopta si aspira la un stil de viata cat mai natural.

Proprietatile Uleiurilor Esentiale DoTerra



Atunci cand discutam despre aceste tipuri de uleiuri este nevoie sa amintim si de proprietatea esentiala si anume ca acestea sunt volatile. O caracteristica mai putin cunoscuta, dar in cazul medicinii substantele volatile sunt cele care isi schimba imediat starea. Se pare ca si uleiurile esentiale au la baza aceasta caracteristica, fapt demonstrat in aroma puternica care se simte instant cand cineva a deschis un recipient. De ce sa alegi uleiurile esentiale DoTerra? Pentru ca sunt pure, sigure, datorita certificatului existent care demonstreaza ca nu contin nici o urma de chimicale si sunt potente pentru ca au in compozitie doar compusi naturali activi. Mai mult, acestea sunt mai puternice de 70 de ori decat plantele in sine, culese de pe camp. Lichidul prelucrat intra rapid in contact cu celulele corpului, in aproximativ 20 de minute ajungand sa lupte temeinic cu boala. Uleiurile esentiale naturale nu sunt deloc toxice in comparatie cu alimentatia semi-preparata sau unele tratamente bazate pe medicamente. S-au dovedit foarte eficiente in special impotriva unor boli sau iritatii aparute pe corp.

Remediile Antice in Vremurile Moderne

In general, uleiurile esentiale sunt considerate un nou trend in societatea contemporana, insa daca te documentezi putin, observi ca folosirea lor este puternic inradacinata cu traditiile civilizatiilor antice care adora sa le culeaga pentru utilizarea in sedintele cu aromaterapie sau in ceremonii religioase. Descopera pe scurt remediile pe care stramosii nostril le-au vazut in aceste substante, dar pe care noi le-am preluat cu succes. In Egipt, uleiurile esentiale naturale erau baza unor preparate aromatice. Grecii le utilizau in ritualurile funerare, dar si in tratamentele pentru frumusete. In Roma, extractele din plante erau cautate pentru estomparea durerilor de spate prin bai aromate. In China, practicile traditionale s-au axat pe sustinerea starii de sanatate, dar si pentru un organism mereu energic.

5 motive pentru care sa folosesti uleiurile esentiale zilnic

Uleiurile esentiale de la Planteco contin ingredientul de baza din inima plantelor din care specialistii extrag cu grija esenta care ofera forta de vindecare. Efectele isi pun amprenta asupra sanatatii, intarind imunitatea organismului si stimuland vindecarea. Cel mai interesant lucru este faptul ca acestea detin efectele similare unui tratament cu antibiotice poate si mai puternic, dar cu diferenta ca nu creeaza reactii adverse. Uleiurile esentiale sunt indicate pentru remedierea problemelor respiratorii si pentru anumite viroze care apar preponderent iarna. Alege un ulei esential DoTerra ce detine un rol anti-microbian si aplica-l in zonele afectate: gat, frunte, tample, torace, abdomen, brate sau talpi. De asemenea, uleiurile esentiale sunt cautate si in cazul unor dureri de spate, deoarece prin masaj pot stimula instant circulatia sangvina, iar textura pielii devine mai catifelata daca aplici cateva picaturi in cantitati cat mai mici. Sa nu omitem faptul ca uleiurile esentiale naturale induc si efecte revigorante si totodata iti transmit energie si o stare calma.

Alege o aroma si vei observa ca doar dupa cateva aplicari te vei simti mult mai bine din punct de vedere emotional, dar in acelasi timp vei improspata si aerul dintr-o incapere. Viziteaza site-ul Planteco si haide sa descoperi universal aromatic al unor substante cu adevarat tamaduitoare.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Ultima zi de reduceri consistente la produse de amenajări interioare, oferite de Negro Construct

Vineri, 28 februarie, este ultima zi în care compania Negro Construct vă oferă – cu …

Share
Share