Poliția Mureș, la bilanț. Campanii de prevenire a criminalităţii Recomandări zi de zi
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 253 Vizualizări

Poliția Mureș, la bilanț. Campanii de prevenire a criminalităţii

Din analiza evoluţiei criminalităţii în anii anteriori, s-au stabilit ca şi priorităţi de acţiune pentru anul 2019 – prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului şi prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, alături de prevenirea faptelor de violenţă în familie, se precizează în Bilanțul Inspectoratului de Poliție Județean pe anul 2019.

Potrivit unui comunicat remis, în urmă cu câteva zile, de Biroul de presă al instituției, principalele proiecte şi campanii derulate în decursul anului trecut, care au avut impact mai ridicat și au fost apreciate la nivel naţional ca bune practici au fost: ”Educaţie pentru siguranţă”, ”Deschide-ţi mintea, nu fi închis!”, în parteneriat cu  Penitenciarul Târgu-Mureş, ”Asigură-ţi o zi frumoasă!”, !Campania 16 zile împotriva violenţei…”, ”Micii Poliţişti” Cristeşti, ”Tineri pentru Tineri!” și ”10 pentru Siguranţă”.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE