Un nou duel câștigat la limită de baschetbaliste Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 108 Vizualizări

Un nou duel câștigat la limită de baschetbaliste

Echipa feminină de baschet BC Sirius-CS Mureșul Târgu Mureș a obținut a cincea victorie consecutivă din acest an, a patra din faza a doua, victorie care o urcă provizoriu în fotoliul de lider în grupa a doua valorică din Liga Națională.

Mureșencele au învins în etapa a IV-a cu 61-59 (20-15, 17-12, 12-11, 12-21) pe teren propriu formația CSM Alexandria, după un joc dominat aproape integral, dar cu mari emoții la final. A fost o victorie la limită, după ce fetele de la Sirius au condus aproape în permanență, chiar cu 16 puncte în al treilea sfert. Teleormănencele au avut doar 2-0 la start și au reușit să preia din nou conducerea cu 59-57, la intrarea în penultimul minut al partidei. Astfel, după ce a câștigat primele trei sferturi, echipa antrenorului Ionel Brustur a fost la un pas de o înfrângere care putea constitui o surpriză. Punctele victoriei le-a înscris Brittney Dunbar, care a transformat doar câte un coș din cele două serii de câte două libere, dar tot ea își readuse echipa în avantaj cu un coș de 2 puncte, reușit între cele două serii de libere, coș cu care echipa sa a revenit la conducere la 60-59. Gazdele au reușit totuși să-și păstreze o oarecare constanță în joc, fără obișnuitele scăderi de ritm, deși efortul depus în primele 35 de minute a fost aproape zădărnicit de evoluția din a doua jumătate a ultimului act.

Lidere pentru o zi

Cu această victorie mureșencele rămân cu două înfrângeri și urcă pe prima poziție a clasamentului. Locul este însă unul provizoriu, deoarece singura neînvinsă, KSE Târgu Secuiesc are cu două jocuri mai puțin disputate și urma să susțină duminică partida de pe teren propriu cu Rapid București. Aceasta va fi și următoarea adversară a mureșencelor, întâlnire care va avea loc în 1 februarie, pe terenul bucureștencelor.

Brittney Dunbar a fost și de această dată cea mai bună marcatoare pentru Sirius, cu 20 puncte (2×3). Celelalte marcatoare au fost Cristina Badi, cu 11 (1), Mészáros Kata 10, Andreea Feiseș 7 (1), Diana Ignat 6 (2), Mariah Smelser 4 și Gál Emese 3 (1).

Principala marcatoare a oaspetelor și a partidei a fost Shanon Powell, cu 30 de puncte (3×3).

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE