Home / Cultură / Take, Ianke şi Cadâr, la o nouă reprezentație la Sala Mare
Imagine din spectacolul "Take, Ianke şi Cadâr" pus în scenă de Nicu Mihoc (Foto: Cristina Gânj)

Take, Ianke şi Cadâr, la o nouă reprezentație la Sala Mare

Distribuie

Scrisă în 1932, piesa „Take, Ianke şi Cadâr” de Victor Ion Popa a trecut proba timpului şi a devenit unul dintre cele mai populare şi mai montate texte interbelice din literatura dramatică română. Povestea celor trei mici negustori – un român, un evreu şi un turc – a căror tihnă monotonă e tulburată de o dilemă de ordin personal redefineşte relaţiile interetnice şi, în profunzime, cele interumane. Pe fondul tensiunilor sociale globale provocate de fenomenul migraţiei şi a relaţiilor uneori încordate şi alimentate politic dintre minorităţile etnice şi populaţia majoritară, „Take, Ianke şi Cadâr” formulează întrebări şi propune răspunsuri actuale într-o manieră plină de umor, în care slăbiciunile umane sunt tratate cu o ironică indulgenţă, iar posibilităţile de negociere prin înţelegere reciprocă sunt evidenţiate cu o inteligenţă fină.

Reprezentație la Sala Mare

Cele trei personaje revin pe scena Teatrului Național din Târgu Mureș joi, 30 ianuarie , ora 19, Sala Mare, cu ocazia unei noi reprezentații  a piesei  pusă în scenă de Nicu Mihoc. Piesa lui Victor Ion Popa va delecta și de această data publicul cu prospeţimea farmecului său şi va oferi un nou reper de umanitate într-o societate care prea des se grăbeşte să acuze înainte să încerce să înţeleagă şi poziţia aproapelui său. Dragostea va învinge în cele din urmă? Rămâne de văzut în varianta propusă de Compania „Liviu Rebreanu” a Teatrului Naţional din Târgu Mureş din care fac parte actorii Liviu Pancu (Take), Dan Rădulescu (Ianke), Costin Gavază (Cadâr), Cristian Iorga (Ionel), Loredana Dascălu (Ana),  Csaba Ciugulitu (Iţic), Cristina Holtzli (Safta), Ştefan Mura (Gipsy).

Biletele și abonamentele pot fi achiziționate de la Casieria din incinta Teatrului, de marți până vineri, între orele 9:00 și 15:00, și cu o oră înainte de începerea spectacolelor, sau la numărul de telefon 0365.806.865 și la Agenția de Bilete din incinta Palatului Culturii, de marți până vineri, între orele 12:00 și 17:30, sau la numărul de telefon 0372.951.251. De asemenea, biletele și abonamentele pot fi procurate online accesând portalul www.biletmaster.ro.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

RECENZIE. Negocieri Creative Româno-Americane

Distribuie Cel de-al doilea volum colectiv publicat în limba engleză, la editura Presa Universitară Clujeană, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.