Politica de responsabilitate socială a Azomureș, criticată de Sergiu Papuc (PSD). Răspunsul dat de conducerea combinatului Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1034 Vizualizări

Politica de responsabilitate socială a Azomureș, criticată de Sergiu Papuc (PSD). Răspunsul dat de conducerea combinatului

Viceprimarul social-democrat al municipiului Târgu-Mureș, Sergiu Papuc, s-a declarat joi, 23 ianuarie, cu ocazia unei întâlniri de partid, nemulțumit vis a vis de nivelul de poluare din municipiu.

Sergiu Papuc, săgeți verbale către managementul Azo

Prezent la lucrările Conferinței Județene Extraordinare a PSD Mureș, viceprimarul Sergiu Papuc a abordat problema poluării din ”Orașul Trandafirilor”, propunând realizarea unor măsurători independente pentru determinarea cu exactitate a nivelului de poluare din Târgu-Mureș.

”M-am întrebat de multe ori și vă spun sincer, că orașul nostru nu va putea trece la un nivel superior în condițiile în care este poluat. PSD a reușit să impună o măsură reparatorie pentru cetățenii din Târgu-Mureș, pentru acea pensionare anticipată cu doi ani. Aceasta a însemnat o primă recunoaștere a poluării istorice la care sunt supuși cetățenii din Târgu-Mureș. Mie, ca cetățean, și ca ales local, mi-ar plăcea să știu adevărul, sunt dispus să contribui atât din buzunarul propriu, cât și să propun în bugetul local sume pentru a se face măsurători independente care să releve care este nivelul de poluare în Târgu-Mureș”, a afirmat viceprimarul PSD al municipiului Târgu-Mureș.

Totodată, Sergiu Papuc a trimis câteva săgeți verbale către managementul combinatului Azomureș, despre care a spus că nu a fost capabil să amenajeze nici măcar ”un amărât de parc” sau să ”renoveze și să doteze întreaga Clinică de Pneumologie” din municipiu.

”După ce facem acestea, vom putea sta altfel de vorbă cu agentul poluator. Eu nu am văzut, de când sunt în Primărie, vreun gest făcut de Azomureș pentru oraș. Măcar un amărât de parc sau să nu vorbim că era de bun simț să renoveze și să doteze întreaga Clinică de Pneumologie din Târgu-Mureș”, a punctat Sergiu Papuc, al cărui nume este dat ca favorit să fie candidatul PSD pentru funcția de primar al municipiului Târgu-Mureș.

Ovidiu Maior: ”Azomureș, partener al comunității locale”

Contactată de cotidianul Zi de Zi, conducerea combinatului Azomureș din Târgu-Mureș a oferit, prin vocea purtătorului de cuvânt, Ovidiu Maior, un punct de vedere în care se subliniază faptul că ”Azomureș este un partener al comunității locale.”

”Una dintre emblemele de renume în Târgu-Mureș este cu siguranță Azomureș. De foarte multi ani, combinatul face parte integrantă din oraș, chiar dacă pe vremuri era situat în afara acestuia. Azomureș este un partener al comunitatii locale, un sprijin pentru locuitorii din Târgu-Mureș. Dincolo de investițiile majore pe care le-a realizat în ultimii ani în protecția mediului înconjurător, Azomureș a răspuns solicitărilor din partea autorităților locale și județene, căutând mereu să vină în sprijinul edililor orașului. Astfel, Azomureș a contribuit la realizarea noului sistem de distribuție a hranei la Spitalul Clinic de Urgență Târgu-Mureș. În felul acesta pacienții primesc hrana într-un mod igienic, controlat, diminuându-se orice riscuri. Tot din dorința de a veni în ajutorul orașului, Azomureș s-a alăturat eforturilor în a renova compartimentul de onco-hematologie pentru copii a Spitalului Clinic de Urgență Târgu-Mureș. Tot pentru copiii din Târgu-Mureș, Azomures a amenajat un spațiu de joacă în Parcul Municipal. Deja a devenit o tradiție pentru angajații combinatului, ca în fiecare an să participe la plantarea de arbori în oraș, asigurând astfel o împrospătare continuă a zonelor verzi din oraș. Totuși, unul dintre cele mai recente proiecte pentru comunitatea locală este înființarea, în martie 2019, a unui punct SMURD care deservește locuitorii din comunele învecinate cu orașul, cât și pe cei din cartierul Mureșeni. Punctul de lucru este situat chiar pe platforma Azomureș și a avut în primele 9 luni de la înființare aproape 2.500 de intervenții, 1.900 de oameni necesitând investigații suplimentare la Unitatea de Primiri Urgențe. Așa cum amintea și dr. Raed Arafat la deschiderea punctului de lucru de pe platforma Azomureș, unul dintre obiectivele acestuia era reducerea timpilor de intervenție al salvărilor, la un caz de urgență medicală. Acum rezultatele confirmă că timpul mediu de răspuns aproape s-a înjumătățit. Iar timpul, în asemenea cazuri, poate face diferența dintre viață și moarte. Pentru că suntem la început de an, Azomureș își menține promisiunea față de orașul din care face parte integrantă de 58 de ani. Acum ne aflăm în faza de pregătire a unor proiecte proprii, în special în zona de educație și în ceea ce privește protecția mediului înconjurător. Suntem cu toții conștienți că educația copiilor și tinerilor orașului este poate cea mai importantă investiție pentru a menține dezvoltarea orașului și a viitorilor specialiști. Este adevărat că vom rămâne un sprijin financiar solid în desfășurarea proiectelor culturale, educaționale și sportive organizate de comunitatea din Târgu-Mureș”, a transmis Ovidiu Maior, purtător de cuvânt al combinatului Azomureș din Târgu-Mureș.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE