ISU Mureș, demersuri pentru înființarea unui Centru de excelență pentru pregătirea pompierilor Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 787 Vizualizări

ISU Mureș, demersuri pentru înființarea unui Centru de excelență pentru pregătirea pompierilor

Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Horea” al judeţului Mureş, colonel Călin Handrea, a declarat vineri, 31 ianuarie, în şedinţa de prezentare a bilanţului activităţii pe anul trecut, că se fac demersuri pentru înfiinţarea unui Centru de excelenţă pentru pregătirea pompierilor la Gorneşti, pe fondul lipsei facilităţilor şi a infrastructurii pentru pregătirea personalului operativ.
”Continuăm demersurile pentru Centrul de excelenţă la Gorneşti de care avem o mare nevoie. Pentru că nevoia de pregătirea atât în domeniul situaţiilor de urgenţă, cât şi în alte domenii, e acută. Am fost pregătiţi la absolvirea şcolilor, dar ulterior aceste centre în care să fii pregătit şi să abordezi noi tehnici. De anul trecut se încearcă construirea unor centre de excelenţă la nivel naţional. Unul din aceste centre de nivel internaţional va fi la Gorneşti, terenul ne-a fost dat prin Hotărâre de Guvern, urmează documentaţia şi accesarea fondurilor europene pentru acel centru de pregătire în domeniul dezastrelor”, a arătat colonel Handrea.


Proiectul Centrului de Excelenţă de la Gorneşti face parte dintr-un proiect mai amplu al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), în valoare de 40 de milioane de euro, dedicat atât acumulării de competenţe pentru personalul operativ, dar şi înfiinţării unei reţele de centre regionale de pregătire specializată, în Iaşi, Suceava, Timiş, Hunedoara, Dolj, Constanţa, Mureş şi Bucureşti.
Centrul de la Gorneşti va fi destinat atât pregătirii specialiştilor CBRN, alpiniştilor de intervenţie, scafandrilor, paramedicilor şi pompierilor.

(www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE