Judecătoria Luduș, în pericol să se prăbușească! Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2058 Vizualizări

Judecătoria Luduș, în pericol să se prăbușească!

Preşedintele Tribunalului Mureş, Veronica Szasz, a declarat vineri, 31 ianuarie, într-o conferinţă de presă, că Judecătoria Luduş este în pericol să se prăbuşească peste angajaţi şi peste justiţiabili şi că deşi din anul 2011 se fac într-una demersuri pentru construirea unui sediu nou, Ministerul Justiţiei nu a fost receptiv.
”Tribunalul Mureş este ordonator terţiar de credite, iar noi avem în grijă şapte instanţe – Tribunalul Mureş, Tribunalul Specializat şi toate judecătoriile din aria noastră de competenţă, Târgu-Mureş, Sighişoara, Reghin, Târnăveni şi Luduş. În privinţa sediilor, cea mai mare problemă o avem cu sediul Judecătoriei Luduş, care din 2011 a fost evaluat ca fiind impropriu funcţionării ca instanţă. Am făcut nenumărate demersuri pentru a construi un un sediu nou pentru această judecătorie, care efectiv stă să cadă, punând în pericol personalul şi justiţiabilii şi tot ce se întâmplă acolo. Pe de altă parte, banii pentru cheltuieli curente nu ni se alocă, pe considerentul că urmează să fie ridicat un sediu nou, care nu ne este permis să îl ridicăm. Nu ne sunt acordate sumele şi din acest punct de vedere există o mare vulnerabilitate a sistemului de justiţie”, a declarat Veronica Szasz.
Potrivit preşedintei Tribunalului Mureş, restul vulnerabilităţilor sistemului de justiţie sunt aceleaşi ca şi în anii trecuţi, în sensul că e nevoie de o bugetare suficientă a sistemului.
”Considerăm că este important să coagulăm toate energiile, să facem ceea ce am văzut şi în anul 2019, o coeziune sporită de grup, o muncă în echipă care a determinat acest produs de calitate, activitatea noastră de zi cu zi. Având în vedere că justiţia nu este doar un serviciu public, dar totuşi de la aceasta pornim, este extrem de importantă şi consolidarea justiţiei ca putere în stat, inclusiv din punct de vedere financiar, ceea ce înseamnă o bugetare suficientă a sistemului, iar nu una declarativă. Chiar dacă am mai spus-o, aceste date ţin de realitatea factuală, adică aşteptările corpului de judecători, dar şi cele ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul Tribunalului Mureş privesc asigurarea deplină a tuturor componentelor noţiunii de independenţa justiţiei, atât cele care privesc efectuarea unui act de justiţie conform principiilor care ne guvernează nouă activitatea, cât şi cele care privesc statutul profesional, grevat de interdicţii”, a arătat Veronica Szasz.
Vicepreşedintele instanţei, Teodora Albu, a precizat că nu este vorba despre sistemul de salarizare, ci de tot ce ţine de funcţionarea justiţiei, cheltuieli curente, asigurarea materialelor necesare desfăşurării activităţii sau alocarea unor sume pentru investiţii.

(www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE