Comitetul Județean pentru Situații de Urgență convocat de prefectul Mara Togănel Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1047 Vizualizări

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență convocat de prefectul Mara Togănel

Prefectul județului Mureș, Mara Togănel, a convocat miercuri, 5 februarie, ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în urma avertizării de cod portocaliu, cu intensificări susținute ale vântului, viscol și vizibilitate redusă sub 50 de metri pentru zona de nord-est a județului Mureș.

Potrivit prefectului județului Mureș, reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență ”au dat asigurări că s-au luat toate măsurile necesare pentru intervenția în eventuale situații de urgență provocate de fenomenele meteo extreme”.

”De asemenea, am solicitat vigilență sporită în perioada de acțiune a codului portocaliu și intervenția promptă a fiecărei instituții implicate dacă situația va impune acest lucru”, a scris, pe pagina sa de Facebook, Mara Togănel.

Totodată, prefectul județului Mureș a participat și la ședința prin videoconferință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență.
”Până la această oră nu au fost înregistrate alte situații grave provocate de fenomene ale naturii, iar în ceea ce privește circulația pe drumurile din județ, aceasta s-a derulat în regim normal, neexistând drumuri blocate și nu sunt probleme pe cursurile de apă din județul Mureș”, a mai precizat Mara Togănel.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE