Home / Administratie / Demers administrativ. Sighișoara, stațiune turistică de interes național?

Demers administrativ. Sighișoara, stațiune turistică de interes național?

Distribuie

Aleșii locali ai municipiului Sighișoara au aprobat, recent, într-o ședință ordinară de lucru, demararea procedurilor către Ministerul Turismului în vederea inițierii unei Hotărâri de Guvern pentru atestarea municipiului Sighișoara ca stațiune turistică de interes național.

Sit de importanță universală

Potrivit primarului municipiului Sighișoara, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean, Municipiul Sighișoara a fost acceptat de către Comitetul patrimoniului mondial UNESCO în decembrie 1999.

”Prin acestea, Comitetul a recunoscut orașul istoric Sighișoara ca un sit de importanță universală, acest lucru implicând, în spiritul Convenției pentru protecția patrimoniului mondial, datoria și răspunderea pentru gestionarea corespunzătoare a acestui patrimoniu”, a precizat Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean.

Rezervație de Arhitectură și Urbanism

Astfel, Sighișoara a primit codul 902 în Lista patrimoniului mondial UNESCO, fiind considerată Rezervație de Arhitectură și Urbanism.

”Atestarea municipiului Sighișoara ca stațiune turistică de interes național va permite atât autorităților locale, cât și operatorilor economici să acceseze fonduri europene sau guvernamentale nerambursabile pentru dezvoltarea turistică a zonei. Obiectivele generale ale acestui demers sunt: creșterea vizibilității și notorietății destinației – toate stațiunile de interes național sunt promovate de Ministerul Turismului și sunt cuprinse în toate materialele de promovare, creșterea fluxurilor turistice, posibilitatea de a accesa fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea infrastructurii turistice, crearea unor oportunități suplimentare investitorilor din domeniul turismului care vor putea accesa finanțări structurale pentru construirea de structuri de primire turistice, crearea și extinderea infrastructurii de agrement, inclusiv a utilităților aferente și amenajarea obiectivelor turistice”, a menționat Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean.

Conform edilului șef din Sighișoara, municipiul de pe malul Târnavei Mari ”dispune de 322 de clădiri considerate monumente istorice, plus ansamblul de fortificații cu cele nouă turnuri și centru istoric al orașului care este inclus în patrimoniul UNESCO.”

Hotărârea a fost adoptată cu 11 voturi pentru, 6 împotrivă și o abținere.

Alex TOTH


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Furt dintr-un magazin din Târgu Mureș. Suspectul, prins de jandarmi în câteva minute

Distribuie Un bărbat a fost prins de jandarmii mureșeni la scurt timp după ce a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.