FOTO: Explozie cu incendiu într-o casă din Mureș! Patru locatari, salvați în ultima clipă! Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 546 Vizualizări

FOTO: Explozie cu incendiu într-o casă din Mureș! Patru locatari, salvați în ultima clipă!

Pompierii mureșeni au dat curs marți, 18 februarie, în jurul orei 21.10, unui apel 112 prin care se anunța existența unei butelii aprinse într-o bucătărie la o casă de locuit de pe strada Principală din localitatea Grebenișu de Câmpie.

”Apelul a fost preluat de către plutonierul adjutant Mureșan Dragoș care în urma discuției purtată cu apelantul, mai exact persoana care ne solicita sprijinul în cazul unei butelii aprinse în bucătărie, dispecerul când a auzit că este vorba despre o butelie cu flacără deschisă de îndată a îndrumat ferm și în mod repetat apelantul să părăsească cât mai urgent casa împreună cu familia. Doi adulți și doi copii au avut încredere, au reacționat pozitiv la solicitarea domnului plutonier adjutant Mureșan Dragoș și au ieșit de îndată afară din casă, la doar câteva secunde după ce au părasit locuința, butelia aflată în flăcări a explodat, în urma exploziei s-au rupt două uși, s-au spart patru geamuri, s-au degradat 60 de metri pătrați de ghips carton din tavan și s-a aprins încăperea”, a precizat plt. Dan Petru Daniel, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș.

Potrivit acestuia, incendiul a fost stins în cel mai scurt timp de către pompierii militari de la Secția Sărmașu și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Grebenișu de Câmpie.

”Cel mai important este faptul că nicio persoană nu a fost afectată fizic și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, pentru aceasta felicităm apelantul care a ascultat și a urmat sfatul dispecerului nostru, datorită încrederii acordate serviciilor noastre, o familie formată din patru persoane a fost salvată la timp. Plutonierul adjutant Mureșan Dragoș are o experiență ca dispecer în situații de urgență de aproape 14 ani, își îmbunătățește continuu calitatea serviciilor de urgență și face parte din echipa de experți. Îl felicităm de domnul plutonier adjutant Mureșan Dragoș pentru modul în care a gestionat aseară apelul telefonic și pentru modul în care a îndrumat în cel mai scurt timp posibil apelantul să părăsească locuința, cu doar câteva clipe înainte de producerea exploziei, lucru care a dus la salvarea de vieți omenești”, a mai arătat plt. Dan Petru Daniel.

Alex TOTH

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE