Home / Slider / Sistare de apă la Târgu-Mureș

Sistare de apă la Târgu-Mureș

Distribuie

Conducerea SC Compania Aquaserv SA anunţă consumatorii că pentru executarea unor lucrări de investiţii în vederea extinderii/ reabilitării sistemului de distribuţie apă potabilă, se sistează furnizarea apei potabile, în data de 20 februarie 2020, între orele 9.00 – 16.00 (estimare), în următoarele zone din Târgu-Mureş: strada Suceava nr. 2-26, 11-53, 1-11, 11/A, 11/B, strada Parângului nr. 56/A-72, 26-28.

”Aceste investiţii pentru extinderea/reabilitarea sistemului de distribuţie apă potabilă, sunt cuprinse în contractul de lucrări ”Reabilitare/ extindere sisteme de alimentare cu apă şi sisteme de canalizare, staţii de pompare apă potabilă, staţii de pompare ape uzate şi conducte de refulare, sistem SCADA Târgu-Mureş”, din cadrul proiectului ”Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Mureş”, cofinanţat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene. Atragem atenţia consumatorilor că la reluarea alimentării cu apă este posibil ca, pentru scurt timp, la robinete să curgă apă tulbure, din cauza antrenării depunerilor din conducte. Recomandăm să se folosească apa doar în scopuri menajere până la limpezirea ei. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat”, au transmis, prin intermediul unui comunicat, reprezentanții SC Compania Aquaserv SA.

(Redacția)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

A început Postul Paștelui, cel mai lung și mai aspru post al Bisericii Ortodoxe

Distribuie Luni, 18 martie, a început Postul Paștelui pentru creștinii ortodocși din România și nu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.