Aprobarea bugetului municipiului Târgu Mureș, amânare de o săptămână Administratie
  • ligia.voro
  • 0 comentarii
  • 1127 Vizualizări

Aprobarea bugetului municipiului Târgu Mureș, amânare de o săptămână

Marea majoritate a consilierilor locali prezenți la ședința Consiliului Local Târgu Mureș a fost de acord cu amânarea unicului proiect aflat pe ordinea de zi a ședinței extraordinare, și anume aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al orașului. Principalul motiv a fost neasigurarea pe întreg anul a fondurilor pentur cheltuielile de funcționare, salarii și utilități.

 

Semnalul că bugetul de venituri și cheltuieli al Municipiului Târgu Mureș nu va fi votat în ședința de ieri l-a dat viceprimarul Sergiu Papuc.

Voalat, acesta a lansat ideea amânării votării proiectului de buget.

“Avem nevoie de buget, avem nevoie de alocări financiare, acum în măsura în care ne vom înțelege și vom adopta un buget echilibrat astăzi sau altădată, pentru că nu vreau să riscăm să se respingă un astfel de proiect de hotărâre, mai bine mai cumpănim, mai vedem, prioritățile sunt cheltuielile de funcționare, discutăm de salarii, care trebuie prevăzute până la finalul anului, discutăm de transport, de salubritate, discutăm de tot ceea ce înseamnă cheltuieli de funcționare, facturi restante, după aceea discutăm de restul”, a fost declarația acestuia la începutul dezbaterii pe proiectul de buget.

Consilierul local Csiki Zsolt, președintele Comisiei de buget-finanțe din cadrul Consiliului Local Târgu Mureș, a intervenit apoi, explicând de ce propune amânarea luării unei hotărâri în ședința de ieri pentru săptămâna viitoare.

“Nu vrem să intrăm într-o capcană cum am pățit și anul trecut în care am aprobat bugetul anual în aprilie și în luna mai-iunie nu mai existau bani pentru anumite compartimente, mai ales vorbesc aici de utilități și de salarii, trebuia să facem rectificări peste rectificări. (…) Am rugat aparatul primăriei să ne aducă o variantă în care salariile, utilitățile, cheltuielile de funcționare să fie prevăzute până la sfârșitul anului. Acest lucru nu s-a întâmplat nici până ieri când am avut ultima ședință de buget, cu mici excepții”, a arătat acesta.

Lipsa unor documente din partea unor departamente ale primăriei a fost confirmată și de consilierul POL Radu Bălaș, care a avansat și suma care lipsește pentru a fi acoperite salariile, utilitățile și cheltuielile de funcționare – 13 milioane de lei.

“Bugetul rectificat la Comisia de cultură și la Comisia de buget a devenit acceptabil, doar că mai sunt unele departamente care nu au ținut cont de faptul că trebuie să pună prioritar salariile, utilitățile ș.a.m.d. Foarte multe din capitolele bugetare sunt ok, dar de undeva mai trebuie găsite 13 milioane de lei, atât am înțeles că mai este nevoie”, a spus alesul POL.

 

Cât e bugetul și cât e execuția(e)

 

Papai Laszlo, cel de-al doilea ales POL prezent la ședință, a arătat că din prima variantă de buget, lipseau 57 de milioane de lei pentru salarii, cheltuieli de funcționare și utilități, peste 30 milioane de lei în a doua variantă, iar în cea ajunsă în dezbatere în plen – 13 milioane de lei. Nu a fost singura problemă atinsă însă.

“Nu este frumos să lăsăm următorului consiliu să se confrunte cu această problemă, trebuie ca măcar cheltuielile de funcționare să fie asigurate integral.

Nu s-a tăiat din buget, am avut anul trecut o execuție bugetară de 314 milioane, plus 37 de milioane de lei datorii, deci 351 de milioane. Acum avem 418 milioane. Dacă avem 67 de milioane de lei în plus, de ce nu putem asigura cheltuielile de funcționare măcar la nivelul anului trecut?”, s-a întrebat retoric acesta.

O posibilă explicație a venit dinspre grupul UDMR.

“Anul trecut, în aprilie, am aprobat un buget de 323 de milioane de lei, care la sfârșitul anului, cu rectificări peste rectificări, a ajuns la 448 de milioane de lei. Execuția a fost de 314 milioane. Noi, atunci am semnalat, încă din vară, la fiecare ședință de rectificare, că acele sume nu o să le încaseze Primăria Târgu Mureș. Și, iată, că nici măcar nu am ajuns la bugetul care a fost aprobat în aprilie care a fost de 323 de milioane de lei, iar încasările au fost de 314 milioane de lei. De aici pornim, rugămintea noastră că tot ce aparține de funcționare să fie prevăzute până la sfârșitul anului pentru că și anul 2020 are 12 luni, nu cred că s-a modificat”, a arătat Csiki Zsolt, consilier UDMR.

 

Deadline-ul pentru buget a expirat

 

Singurii consilieri locali care au susținut votarea proiectului de buget în ședința de ieri au fost cei patru aleși liberali – excluși, dar reconfirmați de instanță că sunt încă membri ai PNL.

“Consider că bugetul ar trebui votat astăzi, iar din discuțiile pe care le-am avut și cum domnii directori, au menționat și domniile lor ca astăzi ar fi ziua 45 în care se mai poate vota bugetul. Dacă nu votăm astăzi, sumele care vor veni de la Guvern pe bugetul din 2019, cei 12% din bugetul anterior, nu vor mai fi defalcate”, a punctat Călin Moldovan.

De asemenea, colegul său Vasile Miculi a insistat, de asemenea, pentru aprobarea proiectului de buget. “După cum știți bugetul a fost în dezbatere 30 de zile, am venit la comisii și toată lumea recunoaște că este cel mai bun buget din ultimii ani. Niciodată nu o să putem să facem un buget perfect, exact care va fi aplicat din prima lună, tot timpul este nevoie de o rectificare, eu nu văd motivul pentru care îl amânăm, mai ales că este ultima zi. Ce vrem să facem? Să blocăm activitatea pentru 10 zile?”, a spus acesta, completând după câteva intervenții ale altor colegi că: “Dacă singura problemă sunt cheltuielile salariale care nu sunt acoperite, cu sprijinul doamnei director solicit să facem un amendament, să găsim suma necesară salariilor și să tăiem din altă parte că avem de unde. Mai ales, dacă comisia de buget a descoperit treaba asta, după destule ședințe de comisii, atunci aveați și obligația să găsiți suma necesară să punem la salarii”.

Cu toate că termenul pentru adoptarea bugetului local a expirat ieri, viceprimarul social-democrat Sergiu Papuc a subliniat că Târgu Mureșul poate apela la bunăvoința statului și asta pentru că acesta nu putea fi adoptat mai devreme pentru că nu fuseseră alocate sumele pentru învățământul privat care au sosit doar marți și abia apoi au putut fi cuprinse în proiectul de buget.

Însă, deși a inițiat discuția despre amânare, a și avertizat că: “Dacă săptămâna viitoare nu adoptăm bugetul, vom avea probleme mari, pentru că se va întârzia plata salariilor și exact principiile pentru care solicităm amânarea astăzi, nu vor putea fi respectate”.

 

Care sunt datoriile

 

Suma vehiculată de consilierii locali în cadrul ședinței extraordinare ca fiind datorată de municipiu se cifrează undeva la 50 de milioane de lei. Potrivit înțelegerii noastre din timpul discuțiilor, debitele nu sunt acoperite nici acum prin proiectul de buget, pentru că altfel nu am înțelege de ce Csiki Zsolt a insistat să fie prevăzute fondurile pentru salarii, cheltuieli de funcționare și utilități și banii pentru furnizorii neplătiți, dând exemplul Complexului de Agrement și Sport Mureșul unde au fost efectuate lucrări, dar contractorii nu și-au încasat banii. Consilierul UDMR a afirmat astfel că întâi să fie plătite restanțele și apoi să fie încheiate noi contracte.

La acest punct a intervenit și Ioan Cîrcu, directorul CASM care a încercat o explicație: “În execuția bugetară pe anul trecut, sumele necesare pentru contractele, așa cum a remarcat domnul Csiki erau contracte încheiate și bugetate, sumele erau foarte mici. În toate încercările mele de la rectificările din cursul anului trecut, care nu au fost puține, nu ni s-au aprobat sumele. Anul acesta ni s-a impus clar: mergeți și vă faceți bugetul pe sumele pe exercițiul bugetar din anul 2019, dar dacă nu am avut prevăzute sumele în buget și nu ni s-au aprobat nici la rectificare, normal că proiecția bugetului pe 2020 din execuția bugetară din 2019 a fost la nivelul la care acum nu pot să îmi acopăr contractele”.

Acum, nu am înțeles prea bine către cine era îndreptată critica sa, dar putem să o considerăm ceva mai mult de jumătate spre Consiliu Local, și, poate, și către executiv. Un lucru însă e cert, potrivit legii finanțelor publice locale, nu se angajează nicio cheltuială fără sursa de finanțare, iar aici e o ceață sulfuroasă.

Înainte de a încheia aș vrea să consemnez poate cea mai bună intervenție asupra proiectului de buget. Îi aparține consilierului local Bakos Levente și e de un realism trist și rece.

“Cu toții știm că bugetul în sine este o proiecție viitoare, practic încercăm să vindem ursul încă nevăzut în pădure. Și faptul că întotdeauna exagerăm puțin la proiecțiile bugetare, practic e un concurs de vise din partea proiecțiilor, sacul este limitat, din când în când sau din ce în ce mai frecvent ne întâlnim cu arierate din partea primăriei, și practic ne îndatorăm în fiecare an tot mai mult pentru că visăm cât nu ne ține plapuma. Nu știu dacă toți au înțeles subiectul principal, astăzi votăm un buget de 400 și ceva de milioane, deși execuția bugetară este 300 și un pic. Discutăm pe lângă acest buget de un angajament de 700 de milioane de lei, din care aproximativ jumătate, 350 de milioane, în urma unei tehnici bugetare, sunt niște sume pe care preconizăm să le primim din fonduri europene, dar tot rămân 350, care sunt subiect de discuție, în condițiile în care vezi transport local, vezi CSM Mureșul, vezi salarii nu sunt cuprinse în sumele actuale. Deci ca să avem un subiect de discuție fundamentat pe săptămâna viitoare este ca aceste date să fie furnizate și bugetul să fie modificat în consecință. Dacă nu vom afla aceste informații, înseamnă că bugetul poate fi amânat și săptămâna viitoare cu consecințele de rigoare, lucru, desigur, nedorit de nimeni”, a subliniat alesul UDMR.

S-a trecut apoi la vot pentru amânarea proiectului de hotărâre privind aprobarea bugetului, pentru votând 12 consilieri, patru au votat împotrivă – Makkai Grigore, Vasile Miculi, Radu Todoran, Călin Moldovan și un consilier s-a abținut – Dumitru Matei. De la ședință au absentat social-democrații Cristian Bratanovici, Constantin Bogoșel, Tatar Lehel, de la POL, Biro Csaba și Peti Andrei – de la UDMR.

Deci, în concluzie, ca să fim așa mai neliterari, ne vedem și săptămâna viitoare, până când sperăm ca proiectul de buget pe care l-am răsfoit să nu se schimbe dramatic și să o luăm chiar de la zero.

 

Ligia VORO

Articol publicat în ediția print a Zi de Zi de vineri, 21 februarie 2020

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE