Fundația Transilvană Alpha, probleme financiare mari Administratie
  • ligia.voro
  • 0 comentarii
  • 1475 Vizualizări

Fundația Transilvană Alpha, probleme financiare mari

Prestatorii de servicii sociale au nevoie de garanții din partea administrației locale

 

Alexandru Lupșa, președinte Consiliul Director al Fundației Transilvană Alpha, a vorbit chiar despre falimentul organizație din cauza unui deficit de 500.000 de lei pe care îl înregistrează, iar, în mare parte, problemele financiare sunt cauzate de alocarea insuficientă de fonduri pentru serviciile sociale prestate și de întârzierile în achitarea sumelor deja aprobate.

 

Neurochirurgul s-a adresat joia trecută plenului Consiliului Local (CL) Târgu Mureș cu două probleme: prevederea și votarea cuantumului solicitat de către prestatorii de servicii în bugetul local al municipiului, respectiv îmbunătățirea relației între prestatorii sociali și Direcția de Asistență Socială (DAS), aflată în subordinea Primăriei Târgu Mureș.

Alexandru Lupșa a subliniat că anul trecut a fost un an trist și de eșec pentru prestatorii sociali din municipiu și pentru Fundația Transilvană Alpha, în particular, bugetul fundației, spre exemplu, scăzând la jumătate.

“Acest buget diminuat în luna aprilie și apoi rectificat în august a creat niște prejudicii extraordinar de mari în decontarea și susținerea activităților, pentru că în relația noastră cu autoritatea de control și de îndrumare care este Direcția de Asistență Socială, nicio instituție care are un contract sub orice formă nu poate să genereze un decont mai mare decât limitele care sunt permise în buget. Faptul că bugetul era un buget foarte mic, iar activitatea centrului nostru, lunar, necesita o sumă mare de bani a dus la o contradicție între nevoia de activități reale, organizate, și nevoia financiară”, a explicat președintele Consiliului Director al fundației.

Acesta a explicat că cei 450.000 de lei votați ajungeau doar pentru 6 luni, însă această sumă a fost repartizată pentru un an întreg, după care s-a rectificat minor, dar nici această sumă nu a fost, de fapt, achitată integral.

“S-a ajuns la o execuție bugetară de 350 de mii, iar acum cu plata unei datorii la 400.000 de lei, adică la 50% dintr-un necesar care nu e mai mult decât 90% din cheltuiala curentă și aproximativ 70% din cheltuiala reală a unui proiect. Organizația este în faliment în mod real din cauza unui deficit de 500.000 de lei”, a susținut medicul Lupșa.

 

Problema decontărilor

 

Acesta s-a mai referit și la problema bugetului pe anul acesta, pentru Fundația Transilvană Alpha fiind prevăzuți în jur de 800.000 de lei, reprezentând nivelul din 2018, nu mai comentăm inflația și alte schimbări fiscale și financiare apărute, însă, nu există siguranța că sumele vor fi și alocate, chiar dacă aprobate.

Și asta pentru că DAS a introdus o serie de criterii extracontractuale în evaluarea activității serviciilor.

“Ni s-au cerut deconturi pe activitate concretă și pe copii prezenți. Copiii cu dizabilități se îmbolnăvesc în mod frecvent, ei sunt într-un număr anume care trebuie să vină la instituție, dar ca și un copil care se duce la școală, are o gripă, atunci învățătoarei i se taie salariul pe ziua în care clasa este la jumătate?”, a explicat Alexandru Lupșa.

Astăzi, la Centrul Perseverența beneficiază de servicii sociale complexe un număr de 20 de copii, aproape o înjumătățire față de anul 2005, din care 14-15 ar veni sistematic.

“Problema acestor oameni este de o gravitate extremă. Copiii nu au decât posibilități mici să se integreze școlar, iar părinții devin sclavii acestei situații”, a mai arătat reprezentantul fundației.

De asemenea, referitor la relația cu DAS, Alexandru Lupșa a mai ridicat și problema întârzierii plăților, între 2 și 6 luni, după cum i-a informat pe consilieri.

În acest context, acesta a solicita Consiliului Local să analizeze posibilitatea ca DAS să aibă propriul buget, care să conțină nu doar salariile și cheltuielile de funcționare, ci și acele cheltuieli care lunar ar trebui să fie alimentate în baza contractelor semnate.

Este o garanție de care au nevoie cei 27 de prestatori de servicii cu 41 de activități, care “sunt cu cuțitul la os, la limita subzistenței financiare”, potrivit medicului Lupșa care a fost portavocea acestora în plenul CL Târgu Mureș.

Un prim răspuns a venit din partea președintelui de ședință, Theodora Benedek, care a apreciat activitatea fundației și a subliniat că: “Eu pot doar să îmi exprim speranța că atât Consiliul Local cât și Executivul vor găsi căile de dialog și de colaborare necesare pentru depășirea acestui moment dificil pentru că toate problemele pe care dvs. le aveți nu se pot depăși decât printr-o colaborare foarte eficientă între Consiliul Local și Executiv”.

De altfel, în mapele consilierilor locali s-a regăsit și un memoriu din partea fundației, în care, problemele semnalate au fost detaliate de același reprezentant.

 

Ligia VORO

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE