Vizitele la pacienți în secțiile Spitalului Clinic Județean Mureș, interzise! Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 3949 Vizualizări

Vizitele la pacienți în secțiile Spitalului Clinic Județean Mureș, interzise!

Accesul vizitatorilor în secțiile și compartimentele Spitalului Clinic Județean Mureș au fost interzise, începând de luni. Măsurile au fost luate ca urmare a creșterii numărului cazurilor de infecții respiratorii, pneumonii, a cazurilor confirmate cu gripă, dar și a epidemiei la nivel european cu coronavirus COVID-19.

Programul a fost modificat începând cu data de 24 februarie. ”Până acum am avut vizitele restricționate, acum le avem definitiv interzise, de la începutul acestei săptămâni. Se poate merge cu bilet de voie la bolnavii gravi, în condiții speciale și însoțit de medic, asistentă etc, dar la bolnavii deplasabili nu. Sunt măsuri pe care le-am luat și fac apel pe această cale ca populația, aparținătorii să înțeleagă că facem acest lucru spre binele bolnavilor pe care-i avem internați”, a declarat, pentru cotidianul Zi de Zi, Dr. Ovidiu Gîrbovan, managerul Spitalului Clinic Județean Mureș.

Potrivit unei note de informare, accesul vizitatorilor este interzis pe secțiile Spitalului Clinic Județean Mureș, iar accesul la pacienții critici este permis cu bilet de voie semnat de medicul șef al secției. Accesul vizitatorilor  se va face doar după triajul epidemiologic și instruirea efectuată de către personalul desemnat de șeful secției. Accesul persoanelor cu simptome respiratorii este interzis. De asemenea, se va purta echipament de protecție complet și corect, respectiv halatul și masca care să acopere și nasul, se va efectua igienizarea mâinilor cu soluții hidroalcoolice la intrare și ieșire, iar așezarea vizitatorilor pe patul pacientului sau alte paturi și depozitarea obiectelor personale pe patul sau pe mobilierul din salon sunt interzise.

Aparținătorii pot obține informații despre pacienții internați de la medicul curant sau medicul de gardă apelând la numărul de telefon de pe secția respectivă.

Arina TOTH

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE