Home / Cultură / Primăria Saschiz va reface pasajele subterane secrete care legau satul de Cetatea Țărănească

Primăria Saschiz va reface pasajele subterane secrete care legau satul de Cetatea Țărănească

Primarul comunei Saschiz, Ovidiu Şoaită, a anunţat că lucrează la elaborarea unui proiect cu finanţare europeană, care va fi depus pentru exerciţiul bugetar viitor, de refacere a celor două pasaje subterane secrete, care legau în vechime Cetatea de Refugiu din secolul XIV sau Cetatea Ţărănească, cum mai este denumită, de centrul satului.
“Deja ne gândim la un proiect pentru exerciţiul bugetar european viitor. În spatele cetăţii este un pasaj secret, prin care se putea coborî din cetate în timpul unor asedii, pentru a se face aprovizionarea. Acel pasaj va fi refăcut fiindcă toată lumea va fi interesată să coboare prin fântână, printr-un sistem de lift-găleată, apoi să meargă prin tunelul subteran şi să ajungă în spatele cetăţii. Acolo este o prăpastie destul de adâncă (…) Dorim să fie atractivă şi dorim să fie un motor de dezvoltare turistică. Deja este atractivă şi vin turiştii, chiar dacă nu eram organizaţi fiindcă cetatea era mai mult ruină şi nu erau condiţii optime de vizitare. Avem două variante de tunel şi sunt tot mai încrezător după ceea ce am văzut acolo. Primul e tunelul, care coboară în spatele cetăţii, care are cam 50-60 de metri lungime şi mai este unul despre care se spune că ieşea în biserica din centrul satului, care are câteva sute de metri. Cred că şi acela ar fi de realizat, nu neapărat de restaurat, ci de reconstruit. Nici nu ştiu ce o fi la acea adâncime, dar este de perspectivă şi treaba aceasta”, a spus primarul Ovidiu Şoaită.
Primarul a afirmat că există însemnări care arată că acel gang subteran era pentru situaţiile de asediu, când oamenii coborau prin tunel şi veneau în sat sau când se refugiau în cetate.
“Se pare că se circula prin acel tunel, era făcut din piatră. Va fi un proiect următor, inclusiv o mic capelă – care nu e cuprinsă acum în proiectul de restaurare a Cetăţii Ţărăneşti – care va fi în interiorul cetăţii. Sperăm că acesta va aduce vizitatori şi locuri de muncă. La aceasta se mai adaugă şi Cetatea Uriaşilor, monument istoric categoria B, situată pe un versant opus Cetăţii Ţărăneşti, unde nu sunt ruine, nu se vede mai nimic, dar îi spune Cetatea Uriaşilor şi va trebui să exploatăm toate aceste puncte, fiindcă turiştii trebuie să aibă ce să facă la noi măcar două zile”, a susţinut Ovidiu Şoaită.
Pentru restaurarea Cetăţii de Refugiu a fost dat ordinul de începere a lucrărilor în luna iulie 2019, în cadrul unui proiect cu finanţare europeană în valoare de aproape 8,5 milioane de lei.
Despre cealaltă atracţie a Saschizului, Cetatea Uriaşilor, aceasta a fost datată în jurul anilor 2500 î Hr – 1800 î Hr, iar cercetările au scos la iveală faptul că aşezarea în această zonă a contribuit la apărarea locuitorilor din interiorul cetăţii împotriva invadatorilor şi a intemperiilor vremii. Dovada că aceasta era un loc de apărare este existenţa aşa-numitului ‘val de pământ’, care este specific aşezărilor din neoliticul dezvoltat.
Cetatea Uriaşilor sau Huhnenburg, cum o denumeau saşii, este situată la 4 kilometri nord de comuna Saschiz, într-o zonă de păşunat denumită de localnici Volsoc, unde cercetările au scos la iveală o formă circulară, situată pe un platou înalt de 681,5 metri, epistolar, cu diametrul de 60 de metri. La 150 de metri mai jos de vârf, aceasta este înconjurată de o terasă bine păstrată pe laturile de sud-vest şi nord-vest.
În Monografia comunei Saschiz se mai arată că sondajele arheologice efectuate de specialiştii în domeniu, începute în jurul anilor 1950 şi continuate mai târziu, întăresc faptul că istoria acestor aşezări începe încă din preistorie.
Localnicii din Saschiz susţin că îşi amintesc cu nostalgie de poveştile spuse de bunici şi străbunici despre uriaşii care trăiau odinioară într-o cetate construită pe cel mai înalt deal din zonă şi care aveau un mod ciudat de a interacţiona cu oamenii.
Sătenii spun că pentru a se feri de răzbunarea uriaşilor, oamenii au adunat de pe coastele dealurilor pietrele rotunde pe care uriaşii le-ar fi putut arunca asupra lor şi le-au înşirat pe la porţile caselor lor şi aşa s-a născut ceea ce localnicii numesc ‘floaster’, adică pavajul specific satelor săseşti, vizibil şi astăzi.
Date fiind descoperirile arheologice şi legendele locului, primarul Ovidiu Şoaită a spus că se gândeşte la un traseu turistic pentru punerea în valoare a acestei legende, mai ales că nu sunt multe localităţi care să se poată mândri că au două cetăţi, ca Saschizul. Şi în plus, pe lângă Cetatea Uriaşilor, care este situată în direcţia nord-est, şi Cetatea Ţărănească, care este amplasată la vest de Saschiz, în centrul localităţii o altă atracţie este reprezentată de Biserica fortificată ‘Sfântul Ştefan’, construită în secolele XIV-XV, aflată în patrimoniul UNESCO.

(www.agerpres.ro)

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Concurs la Spitalul de Urgență. Proiectul de management al Marianei Cernat

În această dimineață, în Amfiteatrul nr. 1 al Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș …