„Sub semnul lui Gheorghe Șincai”, la Râciu Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 577 Vizualizări

„Sub semnul lui Gheorghe Șincai”, la Râciu

Sâmbătă, 29 februarie, comuna Râciu s-a bucurat să fie gazda unui eveniment marcant pentru spectrul cultural din arealul mureșean, „sub semnul lui Gheorghe Șincai” desfășurându-se o reuniune culturală de mare amploare a asociațiilor culturale românești din județul Mureș. În acest cadru aniversar, legat de împlinirea a 266 de ani de la nașterea lui Gheorghe Șincai, au fost constituite „Liga Asociațiilor Culturale Mureșene” și Asociația Culturală „Gheorghe Șincai” Râciu.

Celebrare 266 de ani de la nașterea lui Gheorghe Șincai

Evenimentul a debutat prin evocarea personalității cărturarului iluminist născut în 28 februarie 1754, în comuna Râciu de Câmpie. Sub acest aspect a fost enunțată dimensiunea și impactul activității sale legate de răspândirea culturii naționale, activitate desăvârșită atât prin contribuția adusă la dezvoltarea învățământului și organizarea a peste 300 de școli în Transilvania, cât și prin realizările științifice din sfera literaturii și istoriei, remarcabile fiind în acest sens tipărirea primei gramatici a limbii române „elementa linguae daco-romane sive valachicae”și scrierile istorice cuprinse în „Hronica românilor și a mai multor neamuri”.

În același cadru a fost subliniată și latura militantistă pentru drepturile românilor a exponentului de marcă al Școlii Ardelene, elocvent fiind aportul adus la realizarea memoriului Supplex Libellus Valachorum. Astfel, prin întreaga sa activitate necontenită, în dreptul lui Gheorghe Șincai s-a proiectat portretul unui luptător absolut pentru desăvârșirea și afirmarea conștiinței naționale românești în epoca modernă, fapt pentru care comunitatea locală din comuna Râciu, locul de baștină a lui Șincai, s-a angrenat într-un demers constant de cinstire și promovare a personalității acestuia.

„Gheorghe Șincai se întoarce acasă”, obiectiv major

În anul 2019, Primăria comunei Râciu cu suportul comunității locale și a oamenilor de cultură din județele Mureș, Cluj și Alba a reușit cu succes împlinirea unei aspirații ce datează încă din 1869. Atunci autoritățile și intelectualii vremii și-au propus acest demers, ca urmare a discursului biografic despre Gheorghe Șincai, expus de Alexandru Papiu Ilarian în plenul Academiei Române.

Astfel, odată cu finalizarea cercetărilor privind locul unde a fost înmormântat Gheorghe Șincai, o delegație din partea comunei Râciu s-a deplasat în localitatea Svinica din Slovacia, de unde a fost adus pământul în care își doarme somnul de veci marele cărturar născut pe plaiurile din Câmpia Transilvaniei. O ultima etapă în vederea îndeplinirii acestei acțiuni va culmina în acest an atât prin amplasarea de către Primăria comunei Râciu a unui monument funerar în cimitirul din Svinica unde a fost înmormântat Șincai, cât și printr-un eveniment ceremonial de înmormântare și cinstire a acestuia în comuna Râciu.

Asociația Culturală „Gheorghe Șincai” din Râciu

În completarea activităților inițiate de către autoritățile locale și dedicate lui Gheorghe Șincai și-au propus să se implice și membrii comunității locale prin înființarea unei asociații culturale care va avea ca scop promovarea cultului, vieții și personalității lui Gheorghe Șincai, precum și valorile și spiritul ce a stat la baza activității și personalității acestuia. Membri fondatori ai asociației provin din rândul administrației publice locale, dascălilor și din rândul celor două biserici din localitate: Biserica Ortodoxă și Biserica Greco-Catolică. Astfel, consiliul director prezentat este format din: Ciprian Belean – președinte, Adrian Baciu – vicepreședinte, Răzvan Biro – secretar, preot Toader Dulău – membru și preot Daniel Soțan – membru.

Printre obiectivele generale stabilite de asociație, Primăria comunei Râciu și Asociația Culturală „Gheorghe Șincai” și-au stabilit ca obiectiv comun ridicarea și amenajarea Casei Memoriale „Gheorghe Șincai”.

S-a înființat Liga Asociațiilor Culturale Mureșene

Coagularea asociațiilor culturale românești s-a realizat „sub semnul lui Gheorghe Șincai” la Râciu. Reprezentanți ai peste 20 de asociații culturale românești, alături de personalități din mediul cultural și academic din județul Mureș s-au întrunit pentru a pune bazele Ligii Asociațiilor Culturale Mureșene.

Inițiativa constituirii Ligii a fost privită cu optimism și deschidere de către cei prezenți, astfel prin înființarea Ligii Asociațiilor Culturale Mureșene se propune optimizarea difuzării actului cultural printr-un spațiu comun de activitate, prezentare a asociațiilor și expunerea operelor tipărite sau a celor de artă plastică.

În acest sens, în cadrul întâlnirii s-a decis ca sediul Asociației Culturale „Vatra Românească” să reprezinte acest spațiu comun de activitate și prezentare al asociațiilor membre ale Ligii Asociațiilor Culturale Mureșene, având totodată ca scop inițial reamenajarea și modernizarea sediului, pentru a reveni la statutul de simbol al românismului din orașul Târgu-Mureș.

În vederea dezvoltării Ligii Asociațiilor Culturale Mureșene sunt așteptate să se alăture în viitorul apropiat toate asociațiile culturale românești care se regăsesc în această idee. La inițiativa primarului comunei Râciu, Ioan Vasu, au răspuns afirmativ în vederea constituirii Ligii Asociaților Culturale Mureșene următoarele ONG-uri culturale: Uniunea Vatra Românească, Despărțământul Astra Târgu-Mureș, Asociația Societatea Culturală „Alexandru Papiu Ilarian”, Societatea Cultural Patriotică „Avram Iancu” – Filiala Mureș, Despărțământul Astra „Gheorghe Oprean” Târnăveni, Liga Scriitorilor Români – Filiala Mureș, Fundația Culturală „Vasile Netea”, Asociația Culturală „Sfântul Gheorghe”, Asociația „Simion C. Mândrescu”, Asociația Literară „Creneluri Sighișorene”, Asociația Culturală „Graiul Câmpiei”, Asociația Culturală „Soarele Sângiorgiului”, Asociația „Dacii Liberi”, Asociația „Nicolae Băciuț”, Asociația „Sfântul Nicolae” și Asociația Culturală „Gheorghe Șincai” Râciu.

Răzvan BIRO

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE