(P) – FOTO: Deputatul Marius Pașcan și-a lansat candidatura pentru funcția de primar al municipiului Târgu-Mureș Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1029 Vizualizări

(P) – FOTO: Deputatul Marius Pașcan și-a lansat candidatura pentru funcția de primar al municipiului Târgu-Mureș

”Târgu–Mureș, REUȘIM”! Acesta este sloganul sub care deputatul, Marius Pașcan, care deține în prezent și funcția de președinte executiv al Partidului Mișcarea Populară, și-a lansat candidatura pentru funcția de primar la municipiului Târgu-Mureș.

„Este un moment la care am cumpănit mult, am chibzuit dacă să candidez sau nu, şi mi-am dat seama că dacă vei sta pe margine şi vei comenta, vei cleveti ce nu este în regulă, nu vei reuşi să schimbi nimic. Eu cred că Târgu-Mureșul se îndreaptă într-o direcţie greşită, cred că nu are cârmă, că este într-o vrie în acest moment. Şi este nevoie de implicare a celor cu bună credinţă, care ştiu ce trebuie făcut ca să îl restabilizeze, să îl repună pe o direcţie de plutire rezonabilă şi, într-un termen foarte scurt, să-l readucă la ceea ce aşteaptă cetăţenii acestui municipiu”, a spus deputatul.

În discursul său, dar și prin intermediul unui pliant distribuit la eveniment, Marius Pașcan, a creionat punctele cele mai importante ale ofertei sale pentru târgumureșeni:

  • Restabilirea credibilității orașului în rândul investitorilor și atragerea de fonduri europene;
  • Modernizarea și refacerea infrastructurii rutiere pentru fluidizarea traficului;
  • Realizarea centurilor ocolitoare și construirea unui nou pod peste râul Mureș;
  • Amenajarea de parcări sub și supraterane în zona centrală a orașului;
  • Achiziționarea de noi mijloace de transport și asigurarea unui transport public eficient;
  • Includerea salubrizării și curățenia orașului în rândul preocupărilor prioritare;
  • Asigurarea resurselor necesare educației, un angajament solid cu școala și centrul universitar;
  • Promovarea de parteneriate pentru investiții cu localitățile limitrofe orașului și municipiile Cluj-Napoca, Brașov, Sibiu, Alba-Iulia și Bistrița;
  • Dezvoltarea și întreținerea parcurilor și a locurilor de joacă pentru copii;
  • Modernizarea bazelor sportive și promovarea sportului de masă.;
  • Consolidarea climatului siguranței publice, a respectului, concordiei și armoniei în relațiile dintre cetățeni.

La evenimentul de lansare, preşedintele PMP, Eugen Tomac, a afirmat că formaţiunea sa îşi pune mari speranţe în Marius Paşcan și în capacitatea sa de a veni în fața târgumureșenilor cu o echipă redutabilă de consilieri.

„Având în vedere configuraţia judeţului, separarea pe criteriu etnic a votului politic, suntem conştienţi de efortul pe care-l face echipa noastră condusă de domnul profesor Marius Paşcan, la Târgu-Mureş, dar sunt convins că cetăţenii vor alege nu numai partidul, ci se vor uita foarte mult şi la omul pe care trebuie să-l investească cu această încredere. Şi eu îmi pun mari speranţe că profesorul Paşcan va avea capacitatea să-i adune alături pe cei mai mulţi dintre cetăţenii municipiului Târgu-Mureş. Mergem cu încredere în această competiţie politică şi sunt convins că va avea câştig în această luptă pe care o va duce în următoarea perioadă. Târgu-Mureş are nevoie de un profesionist şi Marius Paşcan întruneşte aceste calităţi ale unui om profesionist, care ştie foarte bine legea, se ghidează doar după lege, este onest şi va fi cu totul dedicat activităţii de primar al municipiului Târgu- Mureş”, a afirmat Eugen Tomac.

„Administrația publică locală din România are nevoie de oameni bine pregătiți, competenți, onești așa cum este colegul nostru, Marius Pașcan. Avem nevoie de transparență în administrația publică. De aceea, PMP se va lupta pentru a face realitate proiectul de lege pentru eliminarea risipei din bani publici. Contractele și facturile trebuie să fie publice. Banii publici sunt banii cetățenilor! Sunt convinsă că odată ce va ajunge edil al municipiului Târgu–Mureș, Marius Pașcan, va fi primarul care va instaura transparența în actul administrativ, și va face tot ce e mai bine pentru acest oraș. Mult succes, Marius! Mult succes, PMP Mureș!”, a afirmat, la evenimentul de lansare, Ioana Constantin, secretarul general adjunct al PMP.

Cine este Marius Pașcan?

Marius Pașcan are 48 de ani, este căsătorit, are doi copii și este lector universitar doctor în cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade”. S-a născut în Târgu-Mureș, are o bogată experiență în administrația publică locală, unde timp de 12 ani a deținut funcțiile de director executiv adjunct în Primăria municipiului Târgu-Mureș, prefect al județului Mureș, și senator, iar în prezent este liderul deputaților PMP din Parlamentul României. Marius Pașcan este, conform siteului cdep.ro, cel mai activ parlamentar mureșean.  Este inițiator al Legii privind construirea autostrăzii Unirii, Târgu – Mureș – Iași, de numele său legându-se, în ultimii 4 ani, alte nouă legi, din cele peste 140 de propuneri legislative inițiate. Are în acest mandat 238 de luări de cuvânt de la tribuna Parlamentului în ședințele de plen ale Camerei Deputaților, 73 de declarații politice, 142 de întrebări și întrebări adresate ministerelor, primului-ministru și Guvernului României, demersuri care au condus la soluționarea unor probleme punctuale ale unor cetățeni sau instituții.

Pe scena Palatului Culturii au urcat și liderii organizațiilor locale ai PMP alături de candidații pentru funcția de primar din peste 20 de localități mureșene.

(Publicitate electorală)

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE