Primul joc fără suporteri Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 332 Vizualizări

Primul joc fără suporteri

Echipa feminină de handbal CSM Târgu Mureș a învins pe teren propriu în etapa a XVII-a a Diviziei A cu scorul de 28-24 (12-13) formația Universitatea Reșița. Jocul din cadrul etapei a doua din returul 2 al formației mureșene a fost primul care s-a disputat fără suporteri. Măsura de a nu permite accesul publicului în sală din cauza răspândirii foarte rapide a coronavirului a fost luată în ultimul moment și se pare că a afectat tânăra echipă mureșeană. Aceasta a avut o evoluție modestă în prima repriză, s-a mobilizat după pauză și nu s-a mai pus problema obținerii celor 3 puncte care să o mențină în lupta pentru prima poziție în seria D. Apropiate la doar două puncte de liderul Crișul Chișineu Criș, pe care o vor întâlni în etapa viitoare, peste mai bine de trei săptămâni, cu o adversară considerată mai modestă, mureșencele au tratat cu oarecare superficialitate jocul. Acest lucru s-a resimțit din plin pe parcursul primei reprize. CSM s-a desprins pentru prima dată la două goluri în minutul 9, la 4-2, dar și pe fondul intervențiilor Ioanei Ugran, care a parat în poartă câteva șuturi care ar fi oferit oaspetelor să anunțe din start ceea ce va urma. Evoluția în faza de atac a lăsat de dorit și oaspetele au egalat la 6, apoi la 8. Acest lucru și datorită arbitrilor care au trecut cu vederea câteva acțiuni ale reșițencelor care au comis pași, dar și câtorva ratări, cu mai multe șuturi în barele porții adverse. Astfel, bănățencele au reușit să preia conducerea cu 10-9 și după un 7 metri trimis tot în bară de CSM să se desprindă la două goluri, la 13-11. Mureșencele au redus înainte de pauză diferența la un singur gol, dar au întârziat contraatacul care le putea aduce egalarea înainte de pauză.

S-a sistat apa caldă?

La ieșirea de a vestiare pe fețele mureșencelor se putea citi îngrijorarea, dar mai degrabă se putea deduce „dușul rece” primit la pauză din partea antrenoarei Mihaela Evi. Ca o parabolă, în situația de criză probabil a fost sistată apa caldă. Cert este că echipa a arătat o cu totul altă față. Mureșencele au luat jocul în serios, au înscris rapid trei goluri și au reușit în primele 10 minute un parțial 8-1. Dacă pe parcursul primei reprize doar patru jucătoare reușiseră să înscrie, în aceste minute au punctat nu mai puțin de 6. Echipa din Reșița a înscris al doilea gol al reprizei secunde abia la jumătatea acesteia, după ce mureșencele mai punctaseră de două ori. Culmea ironiei, după ce lucurile au intrat oarecum pe un făgaș normal, în partea a doua oaspetele au fost cele care au trimis nenumărate șuturi în barele porții apărate pe rând și de Flavia Stan sau Hodor Zsuzsanna.

Deși victoria putea fi una la scor, de la 27-17 mureșencele au cedat din nou inițiativa și au mai înscris o singură dată, primind alte 7 goluri.

O victorie firească a echipei evident mai valoroase. Pentru mureșence urmează amintita pauză de peste trei săptămâni, după care își vor disputa în deplasarea de la Arad primul loc în serie, loc care le-ar aduce în față adversare mai puțin redutabile în tentativa promovării pe prima scenă.

În partida cu echipa din Reșița au fost menajate din motive medicale Andreea Târșoagă și Flavia Munteanu, iar cele două jucătoare străine transferate recent nu au avut încă drept de joc.

Monica Bărăbaș a fost cea mai bună marcatoare a CSM-ului, cu 10 reușite. Celelate goluri au fost înscrise de: Georgeta Bucin 5, Carola Stîngu și Ioana Moldovan câte 4, Carla Lăcătuș 2, Sarah Darie, Maria Ola și Ioana Sîngeorzan câte 1 gol. Au mai evoluat Carina Ghemeș, Ioana Radu și Luciana Bercea.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE