Share




Home / Sport / Nici la poartă, nici la coș

Nici la poartă, nici la coș

După ce partida de handbal feminin din cadrul Diviziei A dintre CSM Târgu Mureș și Universitatea Reșița s-a disputat fără spectatori, măsură anunțată în ultimul moment, situația creată de răspândirea cu repeziciune a Coronavirusului a adus noi modificări. Duminică, 8 martie era anunțată interzicerea evenimentelor la care participă peste 1000 de persoane, ulterior s-a trecut la pasul următor, ca întrecerile sportive să se dispute fără spectatori, iar după ce COVID-19 a fost declarată pandemie la nivel global, reacția a fost una pe măsură. Prin urmare, Federația Română de Baschet a decis inițial ca toate meciurile să se desfășoare fără spectatori, apoi a suspendat competițiile, măsură care au luat-o mai multe federații naționale. Astfel, s-a decis stoparea campionatelor interne până în data de 31 martie, urmând ca reluarea acestora să aibă loc în funcție de evoluția evenimentelor.

Dintre echipele mureșene angrenate care urmau să dispute jocuri în zilele următoare este cea de baschet feminin BC Sirius-CS Mureșul Târgu Mureș. Aceasta urma să susțină sâmbătă, 14 martie, de la ora 18.00, întâlnirea de pe teren propriu cu Rapid București. Partida din cadrul primei faze eliminatorii a echipelor care luptă pentru locurile 7-13 era așadar programată să se dispute fără spectatori, dar noua măsură a dus la amânarea acestei întâlniri. Mureșencele aveau de luat o revanșă după eșecul din ultima confruntare, dar aceasta se amână. Data disputării jocului dintre ocupantele locurilor 4 și 5 din grupa valorică B nu se cunoaște.

La porți, parțial, dar cu porți închise



Afectat nu este și campionatul de handbal feminin, care intrase deja în pauză competițională până în 4 aprilie. Federația de specialitate nu a suspendat însă disputarea celorlalte jocuri programate, majoritatea la băieți, dar a solicitat cluburilor care organizează meciuri de handbal ca în această perioadă să țină cont de faptul că numărul persoanelor participante la joc nu trebuie să fie mai mare de 100.

Întrecerile nu au fost suspendate până joi nici la porțile mari, de fotbal, dar tot fără spectatori. Echipele feminine mureșene care evoluează în liga secundă aveau amânate jocurile, iar singura echipă mureșeană care urma să evolueze era Avântul Reghin. Aceasta trebuia să dispute jocul de pe teren propriu din etapa a XVII-a din seria V a Ligii III cu Sănătatea Cluj, vineri, 13 martie, ora 15.00, dar joi și FRF a luat decizia de a suspenda toate jocurile de la Liga 1 în jos.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Noi lauri pentru Bernadette

Jucătoarea târgumureșeană de tenis de masă Szöcs Bernadette Cynthia a avut în ultimele două săptămâni zile …

Share
Share