Home / Religie / Mesajul PF Cardinal Lucian, în contextul situației epidemiologice din țară

Mesajul PF Cardinal Lucian, în contextul situației epidemiologice din țară

Distribuie

Scrisoarea Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureșan,

Arhiepiscop Major și Mitropolit

către clerul, credincioșii și persoanele consacrate din

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică

Nr. 386/20

Blaj, 13 martie 2020

Preasfințiile Voastre,

Iubiți credincioși,

Dragi preoți și persoane consacrate,

Perioada binecuvântată a Postului Mare, timp al pocăinței și al întoarcerii la Dumnezeu, este însoțită în acest an de provocările ridicate de răspândirea pandemiei cu Coronavirus.

În această situație, când persoanele simt mai acut fragilitatea propriei vieți, Biserica își exprimă compasiunea pentru cei aflați în suferință și transmite tuturor un mesaj de încurajare și de speranță. Credința în Dumnezeu, solidaritatea dintre noi și responsabilitatea în respectarea deciziilor autorităților de stat cu privire la normele de igienă și la măsurile preventive sau de limitare a pandemiei, ne vor ajuta să depășim această grea încercare.

Grija față de credincioși și față de întreaga comunitate din România, ne-a condus la formularea următoarelor recomandări:

  1. Observarea și respectarea tuturor măsurilor care sunt comunicate periodic de autoritățile Statului (Ministerul Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situații de Urgență; Direcția de Sănătate Publică; Ministerul Afacerilor Externe, autorități județene și locale).
  2. Preoții sunt rugați să informeze comunitățile pe care le păstoresc cu privire la numărul maxim de participanți, stabilit de autorități, la oficiile liturgice în spații închise.
  3. În comunitățile parohiale cu număr mare de credincioși, preoții pot celebra două Sfinte Liturghii iar, în caz de necesitate pastorală, pot celebra și a treia Sfântă Liturghie cu acordul Ierarhului locului. Dacă preotul consideră oportun, Sfânta Liturghie poate fi celebrată în aer liber, cu respectarea normelor igieno-sanitare și a celorlalte prevederi legale.
  4. La celebrarea Sfintei Liturghii, preotul și toate celelalte persoane implicate în desfășurarea actului de cult trebuie să-și dezinfecteze mâinile, iar în cazul concelebrării preoții se vor cumineca doar prin întingere.
  5. Preoții vor lua măsuri de igienizare și dezinfectare a suprafețelor și a obiectelor de cult din biserici.
  6. Datorită limitării numărului de participanți la oficiile liturgice din biserici și capele, dar și a recomandării ca persoanele vârstnice să evite ieșirea din casă, credincioșii greco-catolici au posibilitatea de a urmări transmisiunile Sfintei Liturghii în format audio, pe calea undelor radio și internet (Radio Maria, Radio Blaj), precum și în format video pe platformele de internet (youtube, facebook).
  7. Preoții sunt îndemnați, acum mai mult decât oricând, să-și trăiască misiunea de păstori sufletești, atât pe planul rugăciunii liturgice și personale, cât și pe cel al disponibilității pentru nevoile pastoral-sacramentare și social-caritative ale comunității.
  8. Recomandăm tuturor să însoțească în rugăciunile zilnice persoanele afectate de această pandemie, familiile lor, dar și pe toți cei care sunt implicați în lupta cu acest nou virus și care pun sănătatea pacienților mai presus de propria siguranță.

Dincolo de toate aceste recomandări, merită să ne gândim la oportunitatea de a petrece mai mult timp acasă, redescoperind și trăind mai intens viața și legăturile de familie, care ne umanizează și ne apropie de Dumnezeu.

Încredințăm Bunului Dumnezeu și Preacuratei Fecioare Maria pe toți cei care sunt puternic încercați în aceste zile, pe toți cei dragi lor, dar și întreaga omenire, rugându-L pe Mântuitorul nostru Isus Hristos să reverse asupra lor și asupra noastră darul milostivirii, al solidarității, al speranței și al iubirii.

Cu arhierească binecuvântare,

† Lucian Cardinal Mureșan

Arhiepiscop Major și Mitropolit

Sursă: www.bisericaromanaunita.ro

 

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Moment aniversar pentru Asociația Femeilor Creștine Ortodoxe din Reghin

Distribuie Asociația Femeilor Creștine Ortodoxe din municipiul Reghin a marcat împlinirea a 28 de ani  …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.