OFICIAL. Zile libere plătite părinților în caz de închidere a școlilor! Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 630 Vizualizări

OFICIAL. Zile libere plătite părinților în caz de închidere a școlilor!

Administrația Prezindențială a anunțat sâmbătă, 14 martie, prin intermediul unui comunicat de presă, că președintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru acordarea de zile libere părinților cu copii trimiși acasă din cauza închiderii școlilor.

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat sâmbătă, 14 martie, decretul pentru promulgarea Legii privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ (PL-x 337/2 septembrie 2019)” se arată în respectivul comunicat.

Legea prin care angajatorii sunt obligați să acorde zile libere plătite părinților în caz de închidere a școlilor din cauza unor situații extreme a fost adoptată joi, 12 martie, de Parlamentul României.

Legea acordă dreptul unuia dintre părinți de a sta acasă cu copilul, dacă acesta are vârsta de până în 12 ani, înscris în cadrul unei unităţi de învăţământ, sau, în cazul copilului cu dizabilităţi, dacă are vârsta de până la 18 ani și este înscris în cadrul unei unităţi de învăţământ, atunci când unitățile de învățământ sunt închise ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situaţii extreme decretate astfel de către autorităţile competente cu atribuţii în domeniu, conform Profit.ro.

Indemnizația pentru fiecare zi liberă se plăteşte din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri si cheltuieli al angajatorului și este în cuantum de 75% din salariul corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Sumele pentru plata indemnizaţiei se decontează Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, dar exclusiv pe perioada în care autoritățile au decretat situațiile extreme. Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale este alimentat din contribuția asiguratorie pentru muncă a angajatorului, care în prezent este de 2,25%.

(Redacția)

 

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE