Mega-acțiune de dezinfecție la Târgu-Mureș Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2244 Vizualizări

Mega-acțiune de dezinfecție la Târgu-Mureș

Primăria municipiului Târgu-Mureș informează cetățenii asupra măsurilor de dezinfecție și igienizare a domeniului public care vor fi implementate începând de luni, 16 martie.

„De astăzi, Primăria municipiului Târgu-Mureș începe dezinfecția trotuarelor, a străzilor, a zonelor de acces a magazinelor și, nu în ultimul rând, vizate sunt parcurile din oraș. De la ora 16.00, vom demara acțiunea cu zece echipe de lucru, pe toate artere principale din municipiu – plecând din cartierul Tudor, spre zona centrală, Bulevardul Mihai Viteazul, Gheorghe Marinescu, 22 Decembrie, Republicii, Călărași, Unirii, apoi spre Cuza Vodă, strada Gheorghe Doja și desigur, cartierul Dâmbu Pietros”, a declarat Claudiu Maior, consilier personal al primarului.

Potrivit acestuia, lucrările de dezinfecție și igienizare vor fi demarate prin intermediul Administrației Domeniului Public Târgu-Mureș, iar substanțele folosite sunt avizate de Ministerul Sănătății. Se va acționa și în parcurile situate pe Bulevardul Pandurilor (Parcul albastru și cel din Bucla Mică), strada Moldovei (Izvor), Diamant, strada Înfrățirii, pe Bulevardul 1848 (în fața la Ansamblul ”Mureșul”), strada Gheorghe Doja (Parc ”Record”), strada Rozmarinului, Republicii, Spital – Parcul Îndrăgostiților, Aleea Carpați, strada Constantin Romanu Vivu, în spatele Casei de Cultură ”Mihai Eminescu”, cartierul Unirii – parcul de pe strada Voinicenilor, strada Decebal.

„Precizez că substanțele utilizate sunt cele conforme, avizate de către Ministerul Sănătății și care nu afectează locuitorii sau animalele de companie, însă fac un apel la târgumureșeni și îi rog pe această cale să nu intre în panică și evite o perioadă zonele unde demarăm procedurile, tocmai pentru ca substanța să poată acționa!”, a subliniat Claudiu Maior.

(Redacția)

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE