Deputatul Florin Buicu, propuneri de îmbunătățire a Decretului privind instituirea stării de urgență în România! Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 368 Vizualizări

Deputatul Florin Buicu, propuneri de îmbunătățire a Decretului privind instituirea stării de urgență în România!

Decretul Președintelui României nr. 195 din 16 martie 2020, privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, document publicat în Monitorul Oficial al României din 16 martie 2020, a fost dezbătut marți, 17 martie, în Comisia pentru Sănătate Publică din Senat și în Comisia pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților, care au întocmit un raport comun de încuviințare a măsurii adoptate prin Decret, dar și un set de propuneri pentru reformularea respectivului Decret privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României.

Potrivit documentului, deputatul PSD de Mureș Florin Buicu, care deține și funcția de președinte al Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților a propus următoarele reformulări:

Articolul 15

Pe perioada stării de urgență se pot plafona prețurile la produse medicamentoase, materiale sanitare, reactivi și aparatură medicală, la alimentele de strictă necesitate și la serviciile de utilitate publică (energie electrică și termică, gaze, alimentare cu apă, salubritate, carburanți etc.), în limita prețului mediu din ultimele 3 luni înaintea declarării stării de urgență.

Articolul 16

În structurile  ministerelor şi instituţiilor cu reţele sanitare proprii, în unitățile sanitare și în serviciile de asistență socială se poate angaja fără concurs, la nevoie, pe durată determinată de 6 luni, personal contractual medical, personal auxiliar, farmaciști, personal de laborator și alte categorii de personal contractual necesare.

Articolul 17

b) serviciile medicale și medicamentele pentru persoanele asigurate pot fi acordate și validate și fără semnarea cu cardul național de asigurări sociale de sănătate și fără termen de raportare în 3 zile lucrătoare de la data acordării serviciilor;

e) prescrierea de medicamente de către medicii de familie, pentru toate medicamentele necesare pacienților cronici.

Articolul 19

Pe perioada stării de urgență, pentru neîndeplinirea măsurilor dispuse privind prevenția și tratarea cazurilor Covid-19,  pot fi suspendați din funcțiile de conducere conducătorii unităților sanitare, direcțiilor de sănătate publică, caselor de asigurări de sănătate, serviciilor de ambulanță, precum și autorităților și instituțiilor publice centrale și locale cu atribuții în domeniul asistenței și protecției sociale, indiferent de statutul lor. Nu este necesar ca persoanele desemnate să exercite temporar aceste funcții să fie funcționari publici

Articolul 21

Influențele financiare determinate de creșterile salariale, inclusiv cele ale anului în curs,  pentru personalul medical și nemedical din unitățile sanitare publice și cele care au ca asociat unic unitățile administrativ teritoriale se suportă din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate – Titlul VI – Transferuri între unități ale administrației publice.

Articolul 23

Pentru serviciile medicale, medicamente, investigații paraclinice, materiale sanitare, reactivi și echipamente  acordate în perioada stării de urgență, sumele angajate nu vor fi limitate la cele aprobate pentru trimestrul I al anului 2020.

Articolul 25

Pe perioada stării de urgență, modificările de structură și autorizarea structurilor implicate în tratarea Covid-19 din cadrul unităților sanitare se vor aviza/autoriza de către direcțiile de sănătate publică teritoriale în funcție de necesitați.

Universitățile de medicină și  farmacie pot acorda servicii medicale de diagnostic și tratament, în aceleași condiții ca și furnizorii de servicii medicale decontate de FNUASS.

Universitățile pot achiziționa în mod direct materiale, echipamente și servicii necesare activităților de suport educațional, putând accesa pentru acestea atât finanțarea de bază cât și soldurile existente din anii anteriori.

Articolul 26

Pe perioada stării de urgență, prin ordin al ministrului sănătății se pot introduce noi programe de sănătate și servicii medicale destinate prevenirii și combaterii Covid-19.

Articolul 28

(1) Asigurarea sumelor necesare în bugetul Ministerului Sănătății pentru achiziționarea de către direcțiile de sănătate publică de materiale, echipamente, contracte de mentenanță pentru întreținerea echipamentelor, necesare în perioada pandemiei se realizează prin transferuri de la Ministerul Sănătății, urmând ca achiziția să se realizeze de către direcțiile de sănătate publică prin procedură de achiziție directă.

(2) Asigurarea sumelor necesare în bugetul Ministerului Sănătății pentru achiziționarea de către unitățile sanitare de materiale,  medicamente, echipamente, contracte de mentenanță pentru întreținerea echipamentelor, necesare în perioada pandemiei se realizează prin transferuri de la Ministerul Sănătății, urmând ca achiziția să se realizeze de către unitățile sanitare prin procedură de achiziție directă.

(3) Ministerele și instituțiile cu rețea sanitară proprie pot face achiziții directe pentru unitățile sanitare proprii atât din bugetele ministerelor de resort cât si din cele ale unităților sanitare.

Alex TOTH

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE