Dacă tot ni se cere insistent să stăm în casă, să nu punem în pericol sănătatea noastră și a celor din jur, ca urmare a epidemiei de coronavirus Covid-19, asta nu ne împiedică să „evadăm” în locuri frumoase, unele știute, altele mai puțin cunoscute, doar așa, să mai schimbăm aerul cu ajutorul imaginției. Se știe că locurile nasc legende, fapt pentru care „evadarea” devine una mult mai interesantă. Un astfel de loc este și Valea Luțului, loc încărcat de istoria sașilor, implicit de legendele acestora. Una dintre acestea se leagă de locul numit “La căstăi”, tălmăcită de prof. înv. primar Ionela Maria Haja în rândurile care urmează.
În conscripţia din 1785, Batoșul apare cu menţiunea “Fiscus Caesare Regius et libera conditiones hominess” – adică avea judecătorie, judecăţile fiind pronunţate de oameni aleși, avea închisoare, iar cei condamnaţi erau transferaţi în celula de sub turnul bisericii de unde erau duși apoi la locul de execuţie. În anumite situaţii se mai obișnuia să se apeleze, pentru anumite pricini, la “oameni străini” care erau recrutaţi din comunele vecine și alcătuiau un fel de judecătorie de arbitraj. Apelurile și contestaţiile puteau fi adresate celei de-a doua instanţă de judecată, Bistriţa, sau judecătoriei reședinţei comitatului. Locul execuţiei era în partea de sud a satului, pe partea stângă spre Goreni și se numea “La căstăi” (Akostony) – “La spânzurătoare”.
Se spune că de obicei cei condamnaţi la moarte, vinovaţi sau nu, erau românii, care făceau dese plângeri judecătoriei de arbitraj. În legătură cu aceasta există o legendă. Un anume grof dintr-un sat de lângă Bistriţa, grof maghiar, avea ca vizitiu un român pe nume Ion. Groful mergea deseori la Reghin cu trăsura. De fiecare dată când trecea pe lângă locul numit “La căstăi” vizitiul Ion își făcea cruce și-și spunea:”Doamne, ferește-mă să ajung aici nevinovat”. Auzind aceasta de mai multe ori groful l-a întrebat de ce spune aceste cuvinte. Vizitiul îi spune motivul. Atunci, groful, pentru a se convinge de adevăr a pus la cale următoarea faptă: Ion fiind un vizitiu foarte conștiincios în fiecare seară își rezolva problemele – dădea mâncare cailor, curăţa, punea hamurile în cui și apoi se culca.
Groful s-a dus în timpul nopţii și a furat un ham. Dimineaţa îl ceartă pe vizitiu și îl dă spre judecare tribunalului din Batoș. Acesta, fără prea multe cercetări l-a condamnat pe Ion la moarte prin spânzurătoare. Este dus la locul execuţiei și în acel moment groful mărturisește că el este cel care a săvârșit fapta și nu Ion, dar a vrut să se convingă în legătură cu ceea ce a auzit despre faimosul tribunal din Batoș. În zilele noastre locul se numește “La căstăi” iar oamenii mai în vârstă trecând pe acolo își fac cruce în memoria celor dispăruţi, majoritatea în urma unei judecăţi sumare, superficiale.
Prof. înv. primar Ionela Maria HAJA