Home / Administratie / Mureș: Amenzi de peste 10.000 de lei pentru nerespectarea măsurii izolării!

Mureș: Amenzi de peste 10.000 de lei pentru nerespectarea măsurii izolării!

Distribuie

În perioada 21-22 martie, 352 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au desfăşurat 271 de misiuni specifice în contextul prevenirii şi combaterii răspândirii Covid-19.

”S-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a 1.579 de persoane şi 177 de societăţi comerciale au fost supuse controalelor pentru a se asigura suspendarea activităţii. Ca urmare a verificărilor efectuate, patru persoane au fost sancţionate contravenţional cu amendă, în valoare totală de 10.200 de lei, ca urmare a nerespectării măsurii izolării”, se precizează într-un comunicat remis de Biroul de presă al Instituției Prefectului – Județul Mureș.

Potrivit aceleiași surse, poliţiştii mureşeni acţionează în sistem integrat, alături de celelalte structuri din dispozitivul de ordine şi siguranţă publică.

”Suntem prezenţi în teren pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii. Totodată, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş acţionează pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgenţă, prin verificarea persoanelor care trebuie să respecte măsura izolării la domiciliu, a societăţilor comerciale, pentru fluidizarea traficului şi însoţirea autovehiculelor care tranzitează judeţul Mureş cu persoane care revin din afara graniţelor. Reamintim tuturor cetăţenilor că nerespectarea legislaţiei în vigoare atrage sancţiuni şi, foarte important, necunoaşterea legii nu poate fi invocată ca scuză. Tocmai de aceea, recomandăm tuturor să se informeze doar din surse oficiale”, se menționează în comunicat.

(Redacția)

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

CNAS a emis ediția a II-a a Ghidului Asiguratului. Ce drepturi au pacienții români asigurați și neasigurați?

Distribuie Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) din România a elaborat, în data de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.