Asociația pentru Urgențe Medicale Luduș luptă împotriva epidemiei Luduș
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 229 Vizualizări

Asociația pentru Urgențe Medicale Luduș luptă împotriva epidemiei

Epidemia de coronavirus a afectat și planurile Asociației pentru Urgențe Medicale Luduș, care a decis să pună în așteptare alte proiecte și să se concentreze pe sprijinirea cadrelor medicale ludușene în această luptă.
”Nu putem să stăm cu brațele încrucișate și să privim de pe margine cum medicii și autoritățile se luptă să limiteze efectele! Asociația pentru Urgențe Medicale Luduș va pune umărul, însă totodată vom respecta recomandarea privitoare la autoizolare, astfel că vom continua să strângem fonduri și să le redirecționăm către cei care au nevoie de ajutor în această luptă”, au precizat reprezentanții Asociației pentru Urgențe Medicale Luduș, într-un comunicat postat pe site-ul organizației.


Există deja un prim sprijin consistent, venit chiar din țara cel mai puternic afectată de pandemie. Omul de afaceri italian Fabio Padovan, patronul grupului OTLAV Italia, acționarul unic al companiei ludușene Samarcu, a decis să ajute comunitatea ludușeană sponsorizând Asociația pentru Urgențe Medicale Luduș cu 5.000 de euro pentru a lupta împotriva coronavirusului. Mihail Man, managerul Samarcu, precizează că decizia companiei este nu doar o mână de ajutor întinsă comunității, ci și o invitație la solidaritate din partea tuturor agenților economici și a ludușenilor!
Asociația pentru Urgențe Medicale Luduș va solicita conducerii Spitalului Orășenesc ”Dr. Valer Russu” și Primăriei un necesar și va redirecționa toate sumele adunate de la comunitate înspre rezolvarea cât mai multor nevoi de pe această listă.
”Nu ne abatem de la crezul nostru nici în aceste momente de criză, dimpotrivă, considerăm că acum el este și mai puternic: împreună facem diferența!”, au mai precizat reprezentanții Asociației pentru Urgențe Medicale Luduș.

(Redacția)

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE