Home / Business / POZITIV TB: Daniel Metz, CEO NTT DATA Romania – “Orice criză este și o șansă”

POZITIV TB: Daniel Metz, CEO NTT DATA Romania – “Orice criză este și o șansă”

Distribuie

Începând de astăzi, colegii de la Transilvania Business vă propun o întâlnire virtuală, impusă de condițiile actuale, la rubrica POZITIV TB. 

Prin intermediul unor interviuri realizate în scris, prin email, veți afla ce gândesc antreprenorii români/CEO ai unor companii despre actuala criză economică, ce ar trebui făcut și cum va arăta lumea după pandemie.

Primul interviu le-a fost acordat de Daniel Metz, CEO NTT DATA Romania, care a subliniat în răspunsurile sale următoarele: Guvernul ar trebui să aibă în focus, în primul rând, companiile mici și mijlocii cu capital românesc. Aceste companii nu au nevoie de fonduri de garantare sau de facilități de creditare, ci de ajutoare concrete, imediate, acordate pe baza unor chestionare tehnice clare și a unor declarații pe proprie răspundere”.

Vă vor mai fi aduse în atenție articole care prezintă soluții pentru a rezista, cine ce face în această perioadă, campanii de sprijin inițiate de companiile private și ONG-uri și altele.

Vă dorim lectură plăcută 🙂.

 

Puteți estima acum ce impact economic va avea criza Covid-19 în România și la nivel global?

Consider că economia vestică va avea o scădere de ce puțin 5-6%. Scăderea economiei din România o estimez a fi între 8 și 10%.

 

Ce rol ar trebui să aibă Guvernul și ce măsuri concrete ar trebui luate de autorități pentru a sprijini companiile și mediul de afaceri din România?

Guvernul ar trebui să aibă în focus, în primul rând, companiile mici și mijlocii cu capital românesc. Aceste companii nu au nevoie de fonduri de garantare sau de facilități de creditare, ci de ajutoare concrete, imediate, acordate pe baza unor chestionare tehnice clare și a unor declarații pe proprie răspundere. Puține companii vor dori să se încarce cu credite suplimentare numai pentru a își plăti taxele și contribuțiile la stat pentru a își prelungi intrarea în insolvență sau chiar în faliment. Dimensiunea ajutoarelor acordate ar trebui să țină cont de cifra de afaceri, de numărul de locuri de muncă existente în companie precum și de taxele plătite la stat în ultimii ani.

 

Ce sfaturi le puteți da antreprenorilor din România?

Să rămână pozitivi dar realiști. Orice criză este și o șansă. În același timp recomand însă inițierea unor măsuri urgente pentru limitarea pagubelor și deterioarea gravă a situației economico-financiare.

 

Cum va recepționa industria IT din România efectele acestei crize și ce particularități există în acest sector?

Desigur că industria IT va fi afectată de această criză. Deja o sumedenie de proiecte au început să fie înghețate sau chiar stopate. Consider că un număr semnificativ de firme mici îndeosebi, care au un număr limitat de clienți, sunt foarte expuse. Firmele mici au, de obicei, un număr restrâns de clienți, de multe ori 2-3. Dacă unul sau doi opresc proiectele, firma intră într-o zonă primejdioasă.

Consider că, ani de zile, toate părțile implicate au profitat de creșterea masivă a pieței. Acum a sosit timpul de a ne ajusta expectanțele. Sunt de părere că se poate ajunge la renegocierea contractelor de muncă, la fel cum companiile de IT, la presiunea clienților vor trebui să accepte concesii. Astfel de măsuri vor fi necesare pentru a asigura viitorul industriei IT din România.

 

Putem contura deja imaginea relațiilor de afaceri din perioada post-criză?

Cred că relațiile de afaceri vor deveni mult mai volatile, mai fluide. La fel ca în industria IT, unde abordările de tip „agile” au început să devină un standard, la fel se va ajunge în industria clasică. Vor crește flexibilitatea și viteza de operare. Trendul digitalizării va căpăta noi valențe. Acum avem ocazia să constatăm cât de importantă este digitalizarea unei afaceri. Limitările și îngreunarea fluxurilor logistice și de transport ne obligă să devenim tot mai agili, mai pragmatici, mai inteligenți în procesele de business. Noțiunea de globalizare va fi redefinită.

 

 

 

De asemenea, verificati

Leonard Azamfirei: „Suntem o universitate unică care are în structura sa tot ceea ce înseamnă medicina modernă”

Distribuie În urmă cu șase ani, două universități etalon ale Târgu Mureșului fuzionau în ceea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.