Mureș: Amenzi de peste 170.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor anti Covid-19! Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1339 Vizualizări

Mureș: Amenzi de peste 170.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor anti Covid-19!

Biroul de presă al Instituției Prefectului – Județul Mureș a anunțat joi, 26 martie, prin intermediul unui comunicat, că în cursul zilei de miercuri, 25 martie, forţele de ordine au acţionat integrat, în echipaje mixte alcătuite din poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi militari pentru  impunerea normelor legale, instituite pe perioada stării de urgenţă.

Potrivit sursei citate, în perioada 25 – 26 martie, peste 360 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au desfășurat peste 790 de misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii Covid-19.

”Autoritățile au verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a peste 2.600 de persoane și 295 de societăți comerciale au fost controlate din perspectiva respectării interdicţiilor instituite”, se menționează în comunicat.

De asemenea, având în vedere faptul că începând de miercuri, 25 martie, au intrat în vigoare prevederile Ordonanţei Militare nr. 3/2020, au fost desfăşurate activităţi pentru punerea în aplicare a restricțiilor privind circulaţia persoanelor.

”Pentru abaterile constatate, cu privire la interdicţiile instituite,  forțele de ordine au aplicat peste 135 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 170.000 de lei. Dintre acestea, 122 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației conform Ordonanței Militare nr. 3. Au fost controlate în trafic peste 900 de autovehicule și legitimate peste 1.300 de persoane. Totodată, poliţiştii au continuat verificările care vizează descurajarea şi prevenirea apariţiei unor practici comerciale ilicite, care să afecteze interesele cetăţenilor”, se mai precizează în comunicat.

Alex TOTH

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE