Home / Slider / Controale ample. Sute de mureșeni amendați pentru nerespectarea măsurilor anti Covid-19!

Controale ample. Sute de mureșeni amendați pentru nerespectarea măsurilor anti Covid-19!

Biroul de presă al Instituției Prefectului – Județul Mureș a anunțat vineri, 27 martie, prin intermediul unui comunicat, că în cursul zilei de ieri, 26 martie, forţele de ordine au acţionat integrat, în echipaje mixte alcătuite din poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi militari pentru impunerea normelor legale, instituite pe perioada stării de urgenţă.

”Astfel, în ultimele 24 de ore, peste 360 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au desfășurat peste 600 de misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii Covid-19. A fost verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a peste 1.880 de persoane și peste 150 de societăți comerciale au fost controlate din perspectiva respectării interdicţiilor instituite. Pentru abaterile constatate, cu privire la interdicţiile instituite, forțele de ordine au aplicat 425 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 515.000 de lei, cele mai multe dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației conform Ordonanței Militare nr. 3”, se menționează în comunicat.

Totodată, trei persoane au fost mutate din izolare la domiciliu în carantină instituționalizată, întrucât acestea nu au respectat prevederile legale incidente.

Conform aceleiași surse, au fost controlate în trafic peste 1.000 de autovehicule și legitimate peste 1.600 de persoane.

”Totodată, poliţiştii au continuat verificările care vizează descurajarea şi prevenirea apariţiei unor practici comerciale ilicite, care să afecteze interesele cetăţenilor. Reamintim tuturor cetățenilor că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni și, foarte important, necunoașterea legii nu poate fi invocată ca scuză. Tocmai de aceea, recomandăm tuturor să se informeze doar din surse oficiale”, se mai precizează în comunicat.

Alex TOTH

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Incendiu în Ibănești

Pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină joi, 9 iulie, la un incendiu izbucnit în …