Home / Consiliul Judetean Mures / Mureș: ”Solidaris”, program în sprijinul vârstnicilor peste 65 de ani

Mureș: ”Solidaris”, program în sprijinul vârstnicilor peste 65 de ani

Distribuie

Aleșii județeni au aprobat marți, 31 martie, într-o ședință ordinară de lucru, programul de interes public județean ”Solidaris”, care va fi derulat de Consiliul Județean Mureș în parteneriat cu Societatea Națională de Crucea Roșie din România – Filiala Mureș și Asociația Solidaris.

Potrivit președintelui Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc, programul este inițiat în contextul declarării stării de urgență în România din cauza pandemiei de Covid-19, pe perioada căreia una dintre cele mai afectate categorii de vârstă este cea peste 65 de ani.

Ce prevede programul

Programul ”Solidaris” se adresează persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile, afectate de restricționarea circulației pe perioada stării de urgență, fără susţinători sau altă formă de ajutor (vârstnici, persoane cu dizabilităţi, aflate în izolare/autoizolare la domiciliu, etc.). În baza acestui parteneriat Societatea Naţională de Crucea Roşie – Filiala Mureş, Asociaţia Solidaris, în nume propriu şi în calitate de mandant al mai multor organizaţii neguvernamentale din judeţul Mureş, care oferă servicii de asistenţă socială – respectiv Asociaţia HIFA, Asociaţia Caritas – Asistenţa Socială Filiala Organizaţiei Caritas Alba Iulia, Serviciul de Ajutor Maltez din România, prin angajaţii proprii şi voluntari, vor asigura efectuarea cumpărăturilor cu produse alimentare şi/sau produse igienico-sanitare ori medicamentele necesare, utilizând infrastructura materială de care dispun (mijloace de transport, echipamente, etc.).

Consiliul Judeţean Mureş va asigura resursele financiare pentru unele categorii de cheltuieli necesare personalului ONG-urilor implicate în acţiunile de sprijin, spre ex. echipamentele de protecție pentru voluntari,  pachetele cu produse alimentare şi produse igienico-sanitare care vor fi distribuite exclusiv de Crucea Roşie – Filiala Mureş.

”Ținând cont de faptul că populaţia este nepregătită şi neinstruită pentru tot ceea ce implică măsurile de prevenire a răspândirii acestui virus, un grup de organizaţii neguvernamentale din judeţul Mureş care desfăşoară activităţi de asistenţă socială au avut iniţiativa derulării în parteneriat cu Consiliul Judeţean Mureş a unui program destinat persoanelor a căror circulaţie în afara locuinţei a fost restricţionată, fără aparţinători sau aflat în situaţii care implică ajutor din partea comunităţii”, a precizat Péter Ferenc.

Președintele Consiliului Județean Mureș a mai menționat că bugetul estimat al programului este în sumă de 358.515 de lei, din care contribuţia financiară a Consiliului Judeţean Mureş este de 328.890 de lei.

Alex TOTH

 

 

 

 

De asemenea, verificati

Impact între o autoutilitară și un autoturism, în Albești

Distribuie Pompierii militari din cadrul Detașamentului Sighișoara au fost solicitați să intervină marți, 16 aprilie, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.