RESPECT! Voluntarii unor ONG-uri mureșene asigură masă caldă pentru nevoiași în timp de pandemie! Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 343 Vizualizări

RESPECT! Voluntarii unor ONG-uri mureșene asigură masă caldă pentru nevoiași în timp de pandemie!

Voluntarii Covid-Aid din Târgu-Mureș inițiază o campanie de donații de alimente de bază și/sau bani pentru persoanele care au nevoie de o masă caldă în această situație de criză.

”La această inițiativă s-au alăturat până în prezent Fundația Alpha Transilvană, a cărei bucătărie socială va prepara mâncarea caldă, și Asociația Divers, prin care donațiile vor ajunge la cei care au cea mai mare nevoie de sprijin. Dacă va exista solidaritate și efort comunitar, vom putea să asigurăm cel puțin de trei ori pe săptămână o masă caldă pentru nevoiași. E nevoie în primul rând de alimente de bază – cartofi, varză, fasole, orez, tăiței, carne, ulei, făină, făină de porumb, ceapă, pâine, fructe etc., ambalaje – caserole și fonduri pentru cumpărarea alimentelor. Mulți dintre noi suntem afectați de criză în multe feluri. Cei care își permit să ajute în circumstanțele actuale, care se simt responsabili pentru comunitatea în care trăim, sunt invitați să se alăture inițiativei noastre”, a precizat Maria Koreck, președintele Asociației Divers.

Pe această cale, firmele și persoanel fizice sunt rugate să sprijine inițiativa. În acest sens, donațiile de alimente pot fi anunțate pentru a putea fi colectate la numerele de telefon 0722-318.605, 0265-311.727 între orele 10.00 – 19.00, sau prin e-mail la office@divers.org.ro.

Totodată, mureșenii cu dare de mână sunt invitați să doneze bani la numărul de cont bancar RO52CECEB00030RON0362124 (pentru Asociatia Divers) sau online la http://www.divers.org.ro/asociatia-divers/donatii.html!

”Vă rugăm să indicați scopul transferului la transferul banilor: „ajutor covid Târgu-Mureș, catering”. Solicitanții de ajutor alimentar (masă caldă) se primesc la 0265-311.727 sau https://ms-covid.aid.org.ro/.

Cei care doresc să devină voluntari COVID-AID se pot înscrie la adresa https://ms-covid.aid.org.ro/#help #covidaidmarosvasarhely”, a mai transmis Maria Koreck.

Alex TOTH

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE