„Solidaritate prin Filantropie”, o mână întinsă persoanelor nevoiașe Religie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 431 Vizualizări

„Solidaritate prin Filantropie”, o mână întinsă persoanelor nevoiașe

Protopopiatul Ortodox Român Târgu-Mureș a demarat  o acțiune de identificare a persoanelor singure, izolate, bolnave, vârstnice sau fără sprijin din parohiile de pe raza Protopopiatului, precum și de atragere a unor parteneri pentru asigurarea nevoilor de bază ale celor aflați în situații de izolare. Potrivit unui comunicat emis de  Arhiepiscopia Alba Iulia, Comitetul de Acțiune al Protopopiatului s-a constituit în mod special pentru ajutarea persoanelor afectate de epidemie, sub coordonarea părintelui protopop Olimpiu Zăhan, și este format din preoții Marius Bălășoiu, Mihai Hăbălău, Daniel Hancu, Horațiu Sita și Nicolae Gînța.

„Până în prezent au fost identificate pe raza municipiului Târgu-Mureș 50 persoane vârstnice care au nevoie de ajutor. Ei primesc, începând cu data de 31 martie, pe întreaga perioadă a stării de urgență, hrană caldă zilnic, de luni până duminică, valoarea totală a acțiunii sociale fiind de 24.000 lei pe lună.  Această acțiune filantropică este sprijinită financiar și material de către parohiile municipiului și de către firmele: SC Darina SRL, SC Miraje Consulting SRL, SC Dona SRL, Fundația ,,Felicia Moldovan”. Distribuirea hranei se realizează în parteneriat cu Serviciul Social al Primăriei Municipiului Târgu-Mureș. Protopopiatul-Târgu Mureș va fi pregătit, începând cu data de 5 aprilie, să acorde săptămânal pachete alimentare la domiciliu pentru încă 60 de persoane vârstnice, ajutoare care vor fi duse la domiciliul beneficiarilor prin voluntarii Protopopiatului”, afirmă reprezentanții Protopopiatul Ortodox Român Târgu-Mureș.

„Cu ajutorul Bunului Dumnezeu vom trece peste toate”

În Protoieria Târgu-Mureș, prin Asociația „Filantropia Ortodoxă Alba Iulia – Filiala Târgu Mureș”, se acordă săptămânal pachete alimentare familiilor celor 10 copii beneficiari ai Centrului de zi pentru copii „Sfânta Filofteia”, în valoare de 2400 lei lunar, iar Asociația „Filantropia Ortodoxă Alba Iulia – Filiala Sângeru de Pădure” și Parohia Sângeru de Pădure, prin Așezământul social „Sfântul Dumitru”, oferă zilnic hrană caldă pentru 23 de persoane vârstnice, iar pentru 25 de copii și pentru 27 de persoane vârstnice asigură săptămânal pachete alimentare. Valoarea ajutoarelor acordate la Sângeru de Pădure, exclusiv din fonduri proprii, este de 15.000 lei pe lună.„În perioada următoare, prin implicarea consiliilor și comitetelor parohiale, preoții din protopopiat vor identifica cât mai amănunțit persoanele care se confruntă cu greutăți. Trăim vremuri tulburi din toate punctele de vedere, dar cu ajutorul Bunului Dumnezeu vom trece peste toate. Urmând sfaturile Părintelui nostru Arhiepiscop Irineu, îndemnul meu către preoții, reprezentanții consiliilor și comitetelor parohiale și credincioșii de pe raza protopopiatului este acela de a se implica concret în viața și nevoile semenilor noștri și, totodată, de a-i mângâia pe cei aflați în suferință în această perioadă grea. Pe această cale mulțumim sponsorilor și donatorilor care ne ajută în această lucrare de misiune socială”. a precizat  părintele protopop Olimpiu Zăhan.
Aceste acțiuni fac parte din Programul „Solidaritate prin Filantropie”, care a fost inițiat de Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia, Asociația „Filantropia Ortodoxă” și Instituțiile Prefectului – Comitetele Județene pentru Situații de Urgență din județele Alba și Mureș, cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei. Programul este implementat prin cele 10 Comitete de Acțiune ale Protopopiatelor Alba Iulia, Târgu-Mureș, Sebeș, Reghin, Blaj, Sighișoara, Aiud, Luduș, Câmpeni și Târnăveni, în parteneriat cu cele 25 de organizații filantropice eparhiale, se arată în comunicatul Arhiepiscopiei Alba Iulie.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE