
- redactia
- 0 comentarii
- 365 Vizualizări
Acțiune de dezinfecție a lăcașurilor de cult din Aluniș
2 aprilie 2020În cursul zilei de marți, 1 aprilie, în comuna Aluniș a avut loc o acțiune de dezinfecție, printre beneficiari numărându-se și lăcașurile de cult, după cum afirmă părintele Eugen Doroftei din cadrul Parohiei Aluniș.
„Cu sprijinul Primăriei Aluniș, mai cu seamă cu implicarea domnului primar Kristof Jozsef, Biserica Ortodoxă din comună, precum și alte unităţi de la nivel local, au fost dezinfectate în cursul zilei de marți, 1 aprilie. Au fost luate măsurile necesare de prevenire și totodată de combatere a virusului Covid 19. Dezinfectarea a fost făcută cu mijloace profesionale și eficiente. Pe toată această perioadă se vor respecta toate recomandările și sfaturile Ministerului Sănătăţii și a celorlalte autorităţi, pentru a evita contactul cu virusul care a împânzit cu o așa rapiditate întreg Pământul. Mai subliniem faptul că, la intrarea în biserici se găsesc dezinfectanţi necesari. Rugăm toţi credincioșii să stea acasă și să nu trateze cu indiferenţă recomandările transmise de autorităţile însărcinate cu aceste atribuţii. În Bisericile Ortodoxe se vor oficia în continuare slujbele rânduite acestei perioade, dar fără participarea credincioșilor, excepţie făcând personalul clerical, cu nu mai mult de 8 persoane”, ne-a declarat părintele Eugen Doroftei.Păstorul credincioșilor ortodocși din comuna Aluniș transmite un mesaj de încurajare credincioșilor, prin intermediul Sfintei Scripturi. „Chiar dacă suntem încercaţi de această boală , vă îndemn să nu ne speriem, să nu ne panicăm, deoarece ne-am mai întâlnit pe parcursul istoriei cu diferite boli precum ciumă bubonică, holera, gripa spaniolă, gripa Ebola și mai nou Covid 19. Din paginile Sfintei Scripturi aflăm de lepră, ca fiind boală foarte grea. Dar în urma tuturor acestor boli răsună cuvintele Mântuitorului din Sfânta Scriptură care ne încurajează astfel : “În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea (Ioan 16,33)”, a precizat părintele paroh Eugen Doroftei.
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu