Târgu-Mureș: Rezultatele raziei de miercuri comunicate de Poliția Mureș! Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 8958 Vizualizări

Târgu-Mureș: Rezultatele raziei de miercuri comunicate de Poliția Mureș!

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Mureş au desfășurat ieri, 1 aprilie a.c., o acțiune de amploare, în vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2, pe raza municipiului Târgu Mureş.

Astfel, în intervalul orar 19.00 – 21.15, efective din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, însoţite de jandarmi şi poliţişti locali, cu sprijinul forţelor apărării naţionale au organizat şi executat, o razie pentru verificarea modului de respectare a reglementărilor legale instituite în această perioadă a stării de urgenţă.

În cadrul acţiunii au fost constituite mai multe dispozitive de ordine şi siguranţă publică, precum şi puncte de verificare, pentru aplicarea măsurilor stabilite prin ordonanţele militare adoptate în scopul de a limita răspândirea COVID-19, dar şi pentru combaterea criminalităţii sub toate formele ei.

Au fost oprite în trafic, pentru control, peste 185 de autovehicule,  fiind totodată verificate peste 350 de persoane cu privire la respectarea interdicţiei de deplasare, în conformitate cu prevederile Ordonanţelor Militare în vigoare.

Urmare a neregulilor constatate, forţele de ordine au aplicat în intervalul de referinţă 34 de sancţiuni contravenţionale, pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţelor militare privind circulaţia pe drumurile publice, valoarea sancţiunilor fiind de aproximativ 88.000 lei.

Au fost angrenaţi în activităţile desfăşurate peste 50 de poliţişti şi poliţişti locali, jandarmi şi efective ale armatei.

Pe toată perioada acţiunii, poliţiştii au verificat declarațiile pe proprie răspundere sau după caz, adeverințele eliberate de angajatori.

Totodată, aceştia au adresat recomandări pentru respectarea prevederilor ordonanţelor militare, fiind adusă la cunoştinţă obligativitatea respectării restricțiilor de deplasare impuse la nivel național, având în vedere că în activităţile desfăşurate în această perioadă s-a constatat că nu toţi cetăţenii înţeleg să respecte normele în vigoare.

Reamintim tuturor cetățenilor că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni și, foarte important, necunoașterea legii nu poate fi invocată ca scuză. Tocmai de aceea, recomandăm tuturor să se informeze doar din surse oficiale.

Vă rugăm să rămâneți în casă, pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi!

(Comunicat de presă, IPJ Mureș)

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE