ALERTĂ. 51 de cadre medicale din Mureș, în autoizolare după contacte cu un bărbat pozitiv cu Covid-19! Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 6101 Vizualizări

ALERTĂ. 51 de cadre medicale din Mureș, în autoizolare după contacte cu un bărbat pozitiv cu Covid-19!

Biroul de presă al Instituției Prefectului – Județul Mureș a anunțat sâmbătă, 4 aprilie, prin intermediul unui comunicat, că a fost înregistrat al treilea deces cauzat de o infecție cu Covid-19 în județul Mureș.

”Este vorba despre un bărbat în vârstă de 34 de ani, din județul Mureș, cunoscut cu Sindrom Pradder Willi. A fost internat în data de 26 martie 2020 cu febră, tuse, dispnee în secția ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș. Testarea pentru gripă a avut rezultat negativ, iar în data de 3 aprilie 2020 s-a confirmat rezultatul pozitiv al testului pentru Covid-19. Bărbatul avea condiții medicale pre-existente: obezitate, boală cardiovasculara, boală pulmonară. Decesul a fost înregistrat în data de 27 martie 2020”, se menționează în comunicat.

Potrivit aceleiași surse, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Mureș anunță faptul că ancheta epidemiologică este în curs.

”Cele 51 de cadre medicale care au avut contact direct cu bărbatul vor intra în autoizolare la domiciliu și, conform procedurilor, vor fi testate pentru determinarea infecției cu Covid-19. Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș anunță că activitatea spitalului se derulează în continuare în condiții normale, fără a fi afectată”, se mai precizează în comunicat.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE