Home / Sanatate / Covid-19. Anunț important făcut de Raed Arafat!

Covid-19. Anunț important făcut de Raed Arafat!

Distribuie

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a declarat, sâmbătă, că este foarte posibil ca starea de urgenţă decretată în contextul pandemiei de COVID-19 să fie prelungită cu încă o lună, decizie care ar putea fi luată în cursul săptămânii viitoare.
„Dacă vorbim de starea de urgenţă, este foarte posibil să ajungă să fie prelungită încă o lună. Este posibil acest lucru şi poate această decizie va fi luată în cursul săptămânii viitoare, înainte să ajungem la data limită a stării de urgenţă”, a afirmat Arafat, într-o intervenţie telefonică la postul Digi 24.
De asemenea, oficialul MAI a fost întrebat cât crede că va mai dura starea critică în România privind epidemia de COVID-19.
„Starea critică, să zicem, depinde pentru că aţi văzut, în unele ţări a urcat şi după aceea a început coborârea foarte rapid. În alte ţări s-a menţinut. Este foarte greu să speculăm acest lucru. Dar nu cred că vom ieşi din starea aceasta de combatere a virusului înainte de sfârşitul lunii mai. Adică dacă chiar începe să scadă, va fi o perioadă continuă de combatere până să spunem că a trecut şi să ne relaxăm cu toate măsurile pe care le luăm”, a menţionat Raed Arafat.
El a adăugat că este posibil ca măsurile privind combaterea noului coronavirus să fie relaxate în luna iunie, însă acest lucru depinde în primul rând de cum va evolua situaţia epidemiei la acea dată.
„Orice este posibil, nu pot să afirm acest lucru (că măsurile se vor relaxa în luna iunie n.red), depinde cum va evolua situaţia. Este greu de răspuns la astfel de întrebări şi prefer să nu dau date, să nu dau zile, să nu dau luni, depinde foarte mult cum va evolua”, a mai spus secretarul de stat în MAI.
„Starea de urgenţă a fost decretată de preşedintele Klaus Iohannis în data de 16 martie, pentru o perioadă de 30 de zile.

(www.agerpres.ro)

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Rezultate foarte bune la Minibaschet

Distribuie Micuții sportivi de la Clubul Gladius Lucky Dragons din Târgu Mureș au obținut rezultate …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.