Angajații companiilor E.ON donează pentru dotarea spitalelor Business
  • ligia.voro
  • 0 comentarii
  • 298 Vizualizări

Angajații companiilor E.ON donează pentru dotarea spitalelor

Angajații companiilor E.ON din România au decis să se implice direct într-o campanie de strângere de fonduri prin care doresc să contribuie la eforturile de dotare a unităților medicale cu echipamente de protecție și aparatură specifică. Ei vor astfel să aibă un aport direct în sprijinirea acestora, încercând să îi inspire și pe alți români să le urmeze exemplul. Totodată, sumele strânse vor fi dublate de companie.

 

“Sunt foarte mândru și emoționat de inițiativa colegilor noștri. Ei ne arată astfel că solidaritatea este foarte importantă în aceste vremuri. Puțin câte puțin, împreună putem face mai mult pentru cei aflați în linia întâi, încercând să ne protejeze sănătatea și viețile. Fiecare gest contează și, de aceea, am decis să dublăm suma strânsă de angajați, pe lângă donațiile pe care le-am anunțat deja”, a declarat Manfred Paasch, director general al E.ON România.

Până acum, E.ON a contribuit financiar pentru achiziționarea unui echipament complet de testare a virusului COVID-19, de către Spitalul Clinic Județean Mureș, care poate prelucra simultan zeci de probe, reducând timpul de diagnosticare.

Totodată, E.ON România va direcționa către spitale alte 500.000 de lei, scopul acestui demers fiind de a asigura condiții adecvate de intervenție rapidă și tratament a cât mai multor cazuri de infectare.

De asemenea, E.ON donează 250.000 kWh celor care, în această perioadă, au dificultăți cu plata facturilor, într-o noua campanie „Daruiește lumină” (facebook.com/daruiestelumina/).

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE