Parohiile din Protopopiatul Luduș, sprijin pentru 245 de persoane nevoiașe Religie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 263 Vizualizări

Parohiile din Protopopiatul Luduș, sprijin pentru 245 de persoane nevoiașe

În această perioadă marcată de pandemia cu noul coronavirus (COVID-19), preoții și credincioșii din Protopopiatul Luduș unesc rugăciunea cu fapta bună, venind în ajutorul persoanelor aflate în izolare la domiciliu și fără posibilități materiale, precum și a celor de peste 65 de ani, afectate de situația socială existentă. Potrivit Biroului de presă al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, până în prezent, un număr de 245 de persoane din 15 parohii din Protopopiatului Luduș, județul Mureș, aflate în dificultate, beneficiază zilnic de o masă caldă, precum și de pachete cu alimente, valoarea totală a acestora fiind de 21.250 lei săptămânal.Preoții din protoierie, prin Consiliile și Comitele parohiale, mențin un contact permanent cu persoanele vulnerabile, oferind sprijin pastoral-duhovnicesc, îndrumare și consiliere pentru a depăși încercările actuale, asigurând și alte nevoi urgente ale acestora. Pentru desfășurarea acestor acțiuni de întrajutorare s-a constituit la nivelul protopopiatului, sub coordonarea părintelui protopop Lucian Voșloban, un Comitet de Acțiune. Acesta este format din preoții Ilie Daianu, Constantin Savu, Viorel Ormenișan, Mihai Cercel, Valer Moldovan din parohiile ludușene, precum și de către preoții Silviu Feier și Ioan Buda din Iernut, Ilie Bucur și Daniel Camară din Sărmașu.„În aceste momente de grea încercare ne aflăm alături de comunitatea noastră atât prin cuvânt, adică prin rugăciune, cât și prin faptă, oferind ajutorul nostru celor mai afectați de această epidemie. Doresc să le mulțumesc tuturor celor care sunt alături de noi și sprijină acest demers, dând dovadă de dragoste față de aproapele aflat în suferință și întristare. Totodată, îi îndemn pe toți, cler și credincioși, să fim împreună la această lucrare a «liturghiei de după Sfânta Liturghie» prin care vom putea depăși cu bine primejdia însingurării, a deznădejdii și a suferinței”, a transmis părintele protopop Lucian Voșloban.

Acțiuni parohiilor din Protopopiatul Luduș  fac parte din programul „Solidaritate prin Filantropie”, inițiat de Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia, Asociația „Filantropia Ortodoxă” și Instituțiile Prefectului – Comitetele Județene pentru Situații de Urgență din județele Mureș și Alba, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei.

„După două săptămâni de la începerea Programului, numărul beneficiarilor din județul Mureș pentru care se acordă sprijin zilnic a depășit cifra de 500 de persoane. Programul este implementat prin cele 10 Comitete de Acțiune ale protopopiatelor Alba Iulia, Târgu-Mureș, Sebeș, Reghin, Blaj, Sighișoara, Aiud, Luduș, Câmpeni și Târnăveni, în parteneriat cu cele 25 de organizații filantropice eparhiale”, se precizează în comunicatul Arhiepiscopiei Alba Iuliei.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE