Sâmbăta lui Lazăr, sărbătoarea dinaintea Floriilor Religie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 411 Vizualizări

Sâmbăta lui Lazăr, sărbătoarea dinaintea Floriilor

Creștinii ortodocși prăznuiesc astăzi Sâmbăta lui Lazăr, sărbătoare religioasă importantă care este cunoscută și sub numele de Învierea lui Lazăr. O mulțime de tradiții și obiceiuri sunt păstrate din bătrâni și respectate în această zi, notează MOLDPRES.

În această sâmbătă dinaintea Floriilor, Biserica Ortodoxă cinsteşte una dintre cele mai mari minuni săvârşite de Iisus Hristos în viaţa pământeană, învierea lui Lazăr. Evenimentul religios s-a petrecut în localitatea Betania, unde Lazăr, prietenul lui Iisus, murise de patru zile. Învierea lui Lazăr a fost descrisă în Sfânta Evanghelie după Ioan în Capitolul 11.

În Sâmbăta lui Lazăr, se intonează cântece religioase ce amintesc de moartea şi învierea lui Lazăr, care anticipează Învierea Mântuitorului Hristos. De asemenea, în multe comunităţi se colindă.

În această zi se dau de pomană ouă albe, nefierte, pentru a fi vopsite de Paște. Gospodinele pregătesc de Sâmbăta lui Lazăr plăcinte de post, din care împart şi vecinilor sau rudelor. Tradiţiile populare susţin că azi nu se spală, nu se calcă și nu se fac treburi în gospodărie.

Totodată, în această zi se pomenesc cu colivă cei trecuți în neființă, or, Sâmbăta lui Lazăr se mai numește și ziua Moșilor de Florii.

Sursă: www.moldpres.md

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE