Home / Religie / Scrisoarea Pastorală a Preasfințitului Virgil Bercea la Sărbătoarea Învierii Domnului, 2020

Scrisoarea Pastorală a Preasfințitului Virgil Bercea la Sărbătoarea Învierii Domnului, 2020

Dragi credincioși,

Învierea Domnului împreună cu Nașterea Domnului sunt cele două daruri dumnezeiești pe care se întemeiază tăria credinței noastre. Fără Învierea Domnului și, în același timp, fără credința în Înviere, căderea omului, a fiecăruia dintre noi, în noaptea lipsei de speranță este mereu posibilă. ,,Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu îi va aduce împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El”  (1 Tes 4,14).  ,,Și dacă Cristos nu a înviat, zadarnică este propovăduirea noastră și zadarnică este credința voastră.” (1 Cor 15,14).

Cugetul nostru e chemat încă o dată să se cuprindă de adevărul că Învierea Domnului este un eveniment mereu actual care, prin puterea și lucrarea Spiritului Sfânt, ne permite să vedem prezența Domnului în toate persoanele care suferă și trec prin multiple încercări, într-o societate care este în derivă, asemeni unei nave asupra căreia au pornit atacuri de-o vrăjmășie fără precedent dar care nu se scufundă, pentru că mai presus de purtătorii de moarte se află Iubirea lui Dumnezeu pentru Fiul Său, Isus Cristos și, prin Învierea Sa, pentru noi, oamenii. Dincolo de boală și suferință, dincolo de încercare și durere, dincolo de războaie și epidemii rămâne Învierea. Nu vă temeți, Cristos a Înviat!

Iubiți credincioși,

Să privim mâinile lui Isus, larg deschise și țintuite pe cruce: sunt mâinile care au îmbrățișat și continuă să îmbrățișeze întreaga lume, mâinile care ne-au primit chiar și atunci când viața a fost uneori tragică, deseori dramatică, cu noi, cu Biserica noastră, cu omenirea. El este acolo și ne așteaptă: în sala Cinei celei de taină unde erau adunați Apostolii, în Grădina Ghetsimani, pe Golgota, sau la mormântul rămas gol pentru că Isus nu mai era mort ci înviase în oamenii acelei istorii și, iată, continuă să învie pentru noi, oamenii acestei istorii care ne înspăimântă.

Dar mâinile lui Isus aduc mântuirea. Atât de mult ne-a iubit încât și le-a lăsat străpunse de piroane pe cruce: ,,de unde ai rănile acestea la mâini?” întreabă profetul Zaharia (cf. Zc 13 6). Chiar dacă, ,,a fost lovit în casa prietenilor! (Zc 13, 6)”, și ,,a fost străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre … prin rănile Lui noi toți ne-am vindecat” (Is 53,5). Mâinile lui Isus vindecă și dăruiesc, îi însănătoșesc pe leproși și o învie pe fiica lui Iair. Mâinile lui Isus dau hrană când lipsește pâinea, precum celor din Galileea, ne protejează când suntem în nesiguranță și fac să se înmulțească harul și să prisosească darul în viața credincioșilor, într-un mod misterios dar sigur: ,,acesta este poporul Meu … îi voi curăți precum argintul şi îi voi încerca cum se încearcă aurul (cf. Zc 13, 9). Mâinile lui Isus susțin și primesc, ,,toate prin El sunt așezate” (Col 1, 17), Ele plăsmuiesc cerul și pământul, ,,întru El locuiește, trupește, toată plinătatea Dumnezeirii” (Col 2, 9), și ,,pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară” (Io 6, 37), zice Domnul. În brațele Lui s-a întors și ,,fiul risipitor” și tot în brațele Lui avem sprijinul atunci când cădem sau rătăcim pe alte căi. Mâinile lui Isus unesc și dăruiesc: unesc cerul cu pământul, creatorul de creatura sa, prin rănile sale ne unește pe noi cu Dumnezeu. Mâinile puternice ale Domnului dăruiesc nu doar ,,pâine și pește” ci mai ales haruri și binecuvântări.

Dragii mei,

Să privim deci spre mâinile lui Isus și spre Cuvântul Domnului. Cuvântul Domnului făcut trup, ni se arată răstignit, cu mâinile întinse pe cruce. Mă întorc, cu pioasă reverență, spre înaintașii noștri și-i văd precum pe Cristos, răstigniți și ei pe cruce pentru credința în Domnul: mă gândesc aici la Inocențiu Micu privat de libertate dar și în reculegere la Roma; la Petru Pavel Aron și la Samuil Vulcan deschizând școli pentru a ilumina conștiințele celor tineri; la Petru Maior, Gheorghe Șincai și Samuil Micu, traducători ai Sfintelor Scripturi și scriitori de bucoavne; la Simion Bărnuțiu, Aron Pumnu și la Timotei Cipariu pe Câmpia Libertății din Blaj, făuritori de programe de țară românească; la Vasile Lucaciu, Iuliu Maniu și Iuliu Hossu, întregitori de țară. Prin mâinile lor, cu harul și binecuvântarea Domnului, au făcut cunoscut, înainte de toate, Cuvântul, ne-au condus spre emancipare și spre salvarea neamului. Pe urmele lor au călcat și fericiții noștri episcopi martiri Valeriu Traian Frențiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu. ,,În fața persecuției aprige din partea regimului, spunea Papa Francisc la Blaj, ei au dat dovadă de o credință și de o iubire exemplare pentru poporul lor. Tenacitatea în a profesa fidelitatea față de Cristos era însoțită în ei de o dispoziție la martiriu fără cuvinte de ură pentru prigonitori, față de care au demonstrat o blândețe deosebită”.

De unde și-au tras tăria și lumina acești înaintași și martiri ai noștri? Din Cuvântul lui Dumnezeu – aproape toți au fost preoți –, au celebrat Euharistia, au predicat Evanghelia, au crezut în Biserică –  trupul lui Cristos, unul și nedespărțit – , și-au dat viața pentru Domnul și pentru neamul lor. Mâinile acestor deschizători de drumuri au fost străpunse de ,,piroanele” urii și terorii, pentru că  ei erau apostoli ai conștiinței și ai libertății, ai dreptății și ai iubirii, ai suferinței și ai încercării. Cine i-ar fi putut crede, la vremea lor, pe înaintașii noștri? Cine ar fi putut crede că fără jertfa lor ,,făclia aprinsă la Blaj de Inocențiu Micu n-a mai putut fi stinsă”, după cum spunea Mircea Eliade ,,şi nici nu se va stinge vreodată”?! Și, totuși ei au biruit timpul vieții lor suferitoare și istoria cu toate ale ei nedreptăți pentru că ei au fost binecuvântații Tatălui pentru acele vremuri prin mâinile de pe cruce ale Fiului. Cine ar fi crezut vreodată că făuritorii României Mari vor sfârși în pușcăriile comuniste și în domiciliile forțate? Dar ei, precum psalmistul în noaptea întunecată, au ridicat mâinile lor spre cele sfinte și l-au binecuvântat pe Domnul (Ps 133,2). Cine ar fi putut crede că ceilalți episcopi, preoți și credincioși de-ai noștri vor avea același sfârșit, ori vor trebui să îndure nesfârșite prigoane? Cine ar fi putut crede că Episcopii noștri morți prin pușcării și îngropați prin cimitire neștiute vor mai veni la lumină? Istoria nu ne învață întotdeauna ceea ce ar trebui să cunoaștem întru adevăr, dar noi învățăm de la Domnul, stăpânul Istoriei. Cu mâinile lor, acești luminați  făuritori ai istoriei dar și martiri ridicați la cinstea altarelor, au împărțit Cuvântul și au binecuvântat mulțimile de credincioși, au dat de mâncare poporului însetat de Cuvânt, au stat aproape de cei în suferință și i-au mângâiat pe cei din pușcării, s-au dovedit vrednici de a fi purificați precum ,,argintul și aurul”, prin mâinile lor au făcut ca cerul să se coboare pe pământ și au iertat totul pentru Înviere. În pofida tuturor vrăjmășiilor și potrivniciilor îndurate, cu încredere au rostit ei, precum Isus pe cruce: ”Părinte, în mâinile Tale îmi încredințez sufletul”. Cine ar fi crezut că după umilitorul drum al crucii și după crunta răstignire a lui Isus se va mai auzi de El? Până și apostolii s-au rușinat și au fugit.

Dragi credincioși,

Vedem totuși că Domnul este creatorul și stăpânul istoriei și are milă de creatura sa și ne iubește fără de margini, mai ales în aceste vremuri încercate!

Drept care, în Duminica Învierii – de fapt, în fiecare zi pe care ne-o dăruiește Domnul ! –  trebuie să ne aducem aminte că Mântuitorul nostru a luat asupra sa toată durerea și încercarea noastră, toate poverile și suferințele din vechime și până astăzi. Din eșecul răstignirii se naște bucuria Învierii, din pătimirile înaintașilor se naște conștiința contemporanilor, din suferințele martirilor noștri se naște lumina Învierii. Fiți înțelepți și citiți semnele timpului pe care îl trăim, învățați de la Domnul ,,că este blând și smerit cu inima”, pășiți pe urmele Domnului și ale înaintașilor, ,, duceți lumina Evangheliei la contemporanii noștri …și, să fiți mărturisitori ai libertății și ai milostivirii” (Papa Francisc la Blaj)! Împreună să înălțăm rugăciuni fericiților noștri episcopi pentru a ne păstra credința și pentru a o transmite copiilor noștri, pentru ca bucuria Învierii să ne țină pe toți mereu în raza iubirii divine!

Sărbători sfinte și senine vă doresc, pace în case, sănătate și binecuvântări!

Cristos a Înviat!

+ Virgil Bercea

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Săracia de bună voie

Bogăția este o piedică în calea mântuirii. Pentru agonisirea, sporirea și păstrarea ei, omul este …