A apărut noul număr al revistei „Cadran mureșean”,

Revista „Cadran mureșean”, lunar pentru minte, inimă și literatură,  apărută sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, a scos cel de-al patrulea număr din acest an. Din cuprinsul acestui număr  amintim printre altele corespondența din Italia semnată de Maria Onica intitulată „Nu suntem în negru și infractori”, textul  „A fost cândva, o Duminică a Floriilor” semnat de Iile Șandru, un omagiu adus  Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului de către dr. Florin Bengean, o prezentare a Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Sângeorgiu de Mureș făcută de Pr. icon. stravr. Gigel Roată , precum și o prezentare a volumului  „Îndorostenita” semnat de Sorina Bloj.

Numărul revistei se deschide cu editorialul „Mai e loc de speranță”  semnat de redactorul-șef al revistei, Nicolae Băciuț  care face o radiografie asupra stări de fapt a prezentului în aceste vremuri marcate de pandemia numită Covid-19.

„Cine nu recunoaște că, într-un colțișor din adâncul ființei sale, s-a cuibărit și puțină teamă, ori bravează, ori l-a părăsit emoția, ori e inconștient. Cum să nu-ți fie teamă când în jurul tău, apropiat sau îndepărtat, se moare, cifrele adunând, grăbit, tot mai multe zerouri?! Cum să nu te gândești că ai putea să pierzi oameni dragi, că ai putea să te pierzi pe tine, odată cu atâți cunoscuți și necunoscuți din largul lumii!? Cum să nu-ți faci probleme despre cum se scurge ziua de azi, cea de mâine și despre ziua aceea mai mult sau mai puțin îndepărtată, când va trebui să te socotești altfel cu viața, altfel cu moartea! Poate ne gândim la ce am lăsat neîmplinit în urmă, la ce va rămâne neîmplinit după ce viața își va regăsi un făgaș, oricum, altul decât cel care a fost până mai ieri. Deși uitarea, terapeutul nostru grijuliu, ar putea să nu fie învățătorul nostru cel bun, și să ne întoarcem mult prea ușor la vechi metehne! Rănile se pot închide prea repede, suferințele să fie îngropate în graba noii zile, care va aduce griji elementare, poate chiar de supraviețuire, dacă criza mondială se va prelungi peste limitele suportabilității și se va acutiza. Cu siguranță însă, în timp ce unii își vor număra morții, vor fi destui care își vor număra banii. Disperarea unora se preschimbă sub ochii noștri, neverosimil și dureros, în câștigul altora. Fiecare însă va plăti un preț pentru ceea ce ni se întâmplă. Ce ni se întâmplă din vina noastră sau din vina altora. Pentru că, dacă sunt lucruri care depind de noi, sunt destule care nu sunt în voia sorții, ci în mâinile unora în care am investit încredere, tocmai pentru a ne purta de grijă. Țara însă arde, iar baba se piaptănă. Își aranjează moțul, se dichisește și împrăștie cu parfumuri politice, promițându-ne un nou Paradis, ca și cum noi n-am ști că și iadul e pavat cu bune intenții. Pentru cei care (mai) au credință, rămâne, totuși, speranța Învierii. Altfel, o știm de la Apostolul Pavel, zadarnică este credința noastră” –„Mai e loc de speranță”, Nicolae Băciuț.