Home / Cultură / Tradiții și obiceiuri de Paște în satele românești

Tradiții și obiceiuri de Paște în satele românești

Tradiţiile şi obiceiurile de Paşte s-au transmis din bătrâni şi sunt păstrate cu sfinţenie în satele româneşti şi respectate în majoritatea zonelor ţării. Unele ne învaţă cum se ciocnesc ouăle, în timp ce altele se referă la modul în care trebuie să ne spălăm în prima zi de Paşte.

Ouăle, spune tradiţia, nu se ciocnesc la întâmplare. Persoana mai în vârstă, de obicei bărbatul, ciocneşte primul în timp ce rosteşte “Hristos a Înviat”. În popor se crede că dacă te rătăceşti în pădure şi-ţi aminteşti cu cine ai ciocnit primul ou de Paşte, vei găsi imediat drumul de întoarcere.

Totodată, credinţa populară spune că cei care ciocnesc ouă de Paşte se vor întâlni pe lumea cealaltă. Fericiţi vor fi şi cei care descoperă un ou cu două gălbenuşuri, semn că se vor căsători în curând.

În Maramureş, copiii merg prin vecini ca să anunţe Învierea Domnului. Ei sunt primiţi cu ouă roşii. Cei superstiţioşi cred că pragul casei trebuie trecut mai întâi de un bărbat, pentru ca în casă să nu apară certuri.
În zona Câmpulung Moldovenesc, credincioşii merg la biserică pentru a sfinţi mâncarea. În plus, oamenii pun în coş o farfurie pe care sunt aşezate seminţe de mac, care vor fi aruncate în râu pentru a alunga seceta. În coş mai trebuie pusă şi sare ce va fi păstrată pentru a aduce belşug, dar şi zăhăr care va fi folosit atunci când animalele se vor îmbolnăvi.

În Sălaj bărbaţii se întrec la “ciocota ouălor”

În centrul comunei Rus, bărbaţii se întrec, de Paşte, la ciocnitul ouălor. Fiecare a venit de acasă cu provizii serioase şi a plecat apoi cu toate ouăle pe care a reuşit să le spargă. Tradiţia, numită ciocota ouălor, este mare motiv de mândrie pentru localnici, care spun că obicei ca al lor nu mai are nimeni în România.  Doar bărbaţii pot lua parte la întrecerea care adună câteva sute de concurenţi.Concursul are puţine reguli fixe. Nu sunt acceptate decât ouăle de găină iar câştigătorul este desemnat în funcţie de câte ouă a spart. Câştigătorul pleacă acasă cu mai mult de 100 de ouă, strânse de la concurenţii pe care i-a întrecut.

Vechi tradiţii de Paşti în Ardeal

Satul românesc şi-a arătat mereu frumuseţea şi bogăţia spirituală, prin vechile tradiţii populare, cu ajutorul cărora marile praznice ale creştinătăţii au fost împământenite în realităţile fiecărei comunităţi în parte. Ardealul încă păstrează obiceiuri de Paşti ce ne trimit în trecut, la strămoşi, la cei care şi-au plămădit fiinţa lor creştină pe temelia tradiţiei apostolice.

Cea mai cunoscută tradiţie românească de Paşti este, desigur, încondeiatul ouălor. În anumite părţi ale ţării încă mai există şcoli de încondeiat ouă, în care tinerii preiau şi duc mai departe această artă. Acest obicei a existat în urmă cu un secol şi în satele din părţile Sibiului, chiar dacă în zilele noastre obiceiul nu se mai practică. Vechea colecţie a Muzeului „ASTRA“ din Sibiu păstrează ouă încondeiate acum 100 de ani, ceea ce ne demonstrează că şi în aceste părţi de Ardeal au existat astfel de preocupări.

Obieciurile de Paşti din Ardeal sunt prefigurate de cele din Postul Mare. Amintim aici „Prinsul verilor şi veruţelor“, din Sâmbăta Sfântului Teodor, un obicei întâlnit odinioară în toată Mărginimea Sibiului, iar astăzi doar la Sibiel. Copiii veneau cu o farfurioară de grâu şi împărţeau grâul dulce, rostind versuri şi devenind astfel „veri“ sau „verişoare“, iar gradul de rudenie era respectat toată viaţa. „La Ocna Sibiului, obiceiul se mai făcea într-o perioadă şi cu un pom şi se mima un soi de nuntă. Am mai găsit însemnări de la sfârşitul secolului al XIX-lea ce relatau un obicei al copiilor de a bate toaca în toată perioada de până la Paşti, dar nu avem explicaţia acestui obicei. Obiceiul Hodaiţului este întâlnit şi în Ardeal, un fel de spovedanie în public, pe dealuri. Se aprindeau focuri şi strigau diferite păcate din sat şi vorbele de dragoste dintre tinerii care urmau să se căsătorească“, ne-a spus Carmina Maior, muzeograf de peste 20 de ani la Complexul Muzeal „ASTRA“ din Sibiu.

„Mironosiţele“ din noaptea Învierii

Poate cel mai frumos obicei de Paşti întâlnit încă în Ardeal poartă denumirea „Mironosiţele“. Încă se mai face în satul Rod, în oraşul Sălişte şi poate în alte sate. Obiceiul constă într-o mică scenetă din noaptea Învierii, după Sfânta Liturghie şi prezintă mironosiţele care mergeau plângând la mormântul Domnului, unde se întâlnesc cu îngerul vestitor al minunii. Mironosiţele sunt interpretate de fete de până la 12 ani, iar în scenetă apar un ostaş, arhiereul, un înger şi Iisus. Textul vechi al scenetei a fost cules şi prelucrat de celebrul miniaturist Picu Pătruţ, autorul imnului de Florii de la Sălişte, dar obiceiul este legat şi de un cantor celebru din secolul al XIX-lea, numit Neculai al Plaiului. „Acest cantor sau crâsnic, după un stagiu la Mănăstirea Neamţului, s-a întors la Galeş şi se ocupa de copii. Numele complet al cantorului este necunoscut, dar el era celebru în zonă pentru că multiplica în manuscris multe cărţi de rugăciuni. Lumea din Galeş credea că el a inventat obiceiul păstrat astăzi la Rod şi reînviat la Sălişte, unde se face în Duminica de Paşti, după slujba de peste zi şi nu în noaptea Învierii“, ne-a explicat Carmina Maior.

„Casa Domnului“ adusă de la Ierusalim

Un alt obicei, păstrat în Mărginimea Sibiului, este „Casa Domnului“, prin care, în biserica satului, se face un aranjament din crengi de brad, simbolizând mormântul Domnului de la Ierusalim. Tradiţia spune că în secolul al XIX-lea, nişte păstori au mers la Ierusalim, unde au văzut mormântul Domnului împodobit cu ramuri şi la întoarcere au făcut această „casă“ în biserică. Obiceiul începe în Vinerea Mare, înainte de Prohodul Domnului, iar în trecut cantorul şi copiii vegheau în acea noapte lângă mormânt. Casa rămâne în biserică până la Înălţarea Domnului. „La Rod, în Duminica Paştilor, la ora 10:00, se face o masă de obşte cu cei din Consiliul parohial, iar cel care a plătit «paştile» (n.r.: pâinea sfinţită în noaptea Învierii) oferă o masă. Apoi, lumea vine la morminte cu ouă, cozonac, vin şi un colac. Preotul face binecuvântare la morminte, iar tinerii căsătoriţi de la ultimul Paşti, înveşmântaţi în hainele de miri, primesc daruri de la foştii nuntaşi, care constau în vase. Foştii nuntaşi şi foştii miri merg apoi la Căminul cultural şi primesc o masă asemănătoare celei de la nuntă, dar nu se joacă“, continuă Carmina Maior.

Tradiţii de secole în Şcheii Braşovului

Cele şapte grupări ale Junilor din Şcheii Braşovului – Tineri, Bătrâni, Albiori, Roşiori, Dorobanţi, Curcani şi Braşovecheni – împreună cu juniţele oferă an de an adevărate recitaluri de obiceiuri şi tradiţii seculare legate de Sfintele Paşti. După cum ne-a explicat directorul Muzeului „Prima Şcoală Românească“ din Şcheii Braşovului, pr. prof. Vasile Oltean, aceste vechi obiceiuri încep încă din Duminica Floriilor, când se face „parastasul junilor“. Toate grupurile de juni, de ordinul sutelor, vin la cele două biserici din Şchei, pentru a participa la pomenirea tuturor junilor, consemnaţi în vechile catastife.

În Săptămâna Luminată, fiecare zi este marcată de anumite obiceiuri şi ritualuri. „În Duminica Luminată a Sfintelor Paşti, participă la Sfânta Liturghie şi după slujbă, în faţa Bisericii «Sfântul Nicolae», preotul le citeşte actul de constituire pentru noul an, cu lista tuturor junilor tineri. Se anunţă şarjele, se înmânează şerjilor însemnele binecuvântate: steagul, lentele, rujile, buzduganele. De aici revin la troiţa căpitanului Ilie Birt, cântând din nou «Hristos a înviat» pe o melodie străveche, întâlnită doar în Şchei. Apoi joacă hora junilor şi aruncă buzduganul într-un deosebit ritual. Luni, în a doua zi de Paşti, grupul Junilor Tineri, asistaţi de junii celorlalte şase grupuri, se adună la Crucea Căpitanului Ilie Birt în Piaţa Unirii, cântă «Hristos a înviat» şi apoi se împart în trei grupări, având în frunte «ceteraşul», mergând la celelalte troiţe din Şchei, şi apoi după ouă roşii în casele unde se găsesc fete, pe care le stropesc cu parfum, primind ca recompensă ouă roşii“, ne-a explicat pr. Vasile Oltean.

„Aruncarea în ţol“

Marţea din Săptămâna Luminată, junii se reîntâlnesc în faţa bisericii şi la Troiţa lui Ilie Birt, unde cântă din nou „Hristos a înviat“, joacă hora şi aruncă buzduganul, pornind apoi spre Coasta Prundului la o veche troiţă, unde repetă cântecul pascal, joacă hora şi aruncă buzduganul, iar juniţele servesc cu plăcinte pe toţi participanţii, ritualul încheindu-se cu masa de la vătaf. „Până în 1949, când a fost interzis obiceiul, miercuri se ieşea călări la Pietrele lui Solomon, iar după reluarea obiceiului, acest ritual are loc duminica“, ne-a mai spus pr. Vasile Oltean. În joia din Săptămâna Luminată are loc „aruncarea în ţol“ a Junilor Tineri, la care se supunea fiecare june, începând cu vătaful şi continuând cu fiecare june în parte. Mai bine de zece juni prindeau de o pătură groasă, iar junele, culcat pe ţol, era aruncat de obicei mai sus decât clădirea. Efortul celor care trebuia să-l prindă nu era deloc uşor.

Tradiţii româneşti: ce obiceiuri de Paşte există în Alba

Într-un sat din judeţul Alba copiii primesc, de Paşte, o pomană dată în numele celor morţi şi a celor care nu au fost pomeniţi niciodată în biserică, iar după slujbă are loc “fugăritul mirelui” – tânărul din sat care s-a căsătorit ultimul în anul anterior este fugărit de doi feciori necăsătoriţi.

În satele din judeţul Alba se păstrează obiceiuri unice şi inedite legate de Sărbătorile de Paşte, unele implicând vârstnicii satului, precum “Păştenii” de la Vinerea, iar altele copii sau tineri precum “pomeana copiilor”, “fugăritul mirelui” şi “jucatul lopţii în bâtă” de la Presaca Ampoiului.

În satul Presaca Ampoiului din comuna Meteş, în a doua zi de Paşte comunitatea participă la “pomeana copiilor”, “fugăritul mirelui” şi “jucatul lopţii în bâtă”.

Bătrânii satului povestesc că “pomeana copiilor” este un obicei unic în România, care începe în Duminica Floriilor, când gospodinele din sat duc făină la “prescurariţă” – femeia din localitate care coace prescurile pentru biserică.

Aceasta face câteva sute de colaci, dar şi unii de dimensiuni mici care vor fi folosiţi la “pomeana copiilor”. În a doua zi de Paşte, după slujba religioasă, colăceii sunt aşezaţi pe iarbă, în curtea bisericii, pe două rânduri, iar în interiorul lor femeile satului aşează ouă roşii. Toţi copii din sat se aşează ulterior, câte unul, în spatele colacilor, primind “pomeana”, sfinţită de preoţi.

Primarul comunei Meteş, Traian Ursaleş, afirmă că sărbătoarea este interpretată din punct de vedere religios ca o celebrare a cultului morţilor, pomana dată copiilor simbolizând o pomană dată în numele celor morţi şi a celor care nu au fost pomeniţi niciodată în biserică.

După terminarea slujbei religioase, urmează “fugăritul mirelui” – o cursă în care tânărul din sat care s-a căsătorit ultimul în anul anterior este fugărit de doi feciori necăsătoriţi. Dacă este prins, mirele va trebui să-i cinstească pe ceilalţi tineri, în timp ce sătenii vor spune glume şi vor râde pe seama lui, iar dacă nu va fi prins, el va trebui cinstit cu vin şi bucate de urmăritori.

Bătrânii satului povestesc că în trecut obiceiul se practica chiar în ziua nunţii, când mirele era fugărit de feciorii satului.

La fel de inedit este şi obiceiul “jucatul lopţii în bâtă”, un fel de sport local asemănător oinei tradiţionale româneşti.

Băieţii satului formează echipe de câte 5 sau 8 jucători, trasează terenul şi înfig doi ţăruşi în pământ, unul de la care se porneşte şi unul la care trebuie să se ajungă. Jucătorii trebuie să parcurgă distanţa dus-întors dintre cei doi ţăruşi fără să fie loviţi de “loptă”, o minge realizată din cârpe legate la un loc. Jucătorii echipei adverse vor lovi lopta cu bâte, având dreptul la câte trei lovituri fiecare, iar fiecare jucător care îşi epuizează loviturile schimbă rolul cu cel pe care trebuia să-l lovească cu lopta. Echipa care îşi va epuiza prima lovituri va fi declarată învinsă.

La rândul lor, localnicii din Vinerea, un sat din zona Cugirului, participă în perioada Sărbătorilor de Paşte la un obicei despre care spun că este unic în România.

Denumit “Păştenii”, obiceiul a fost iniţiat în urmă cu zeci de ani de unul dintre foştii preoţi ai satului şi presupune ca toată cheltuiala pentru pregătirea sărbătorilor pascale să fie suportată de localnicii care au împlinit sau împlinesc în anul respectiv vârsta de 60 de ani. Ei se vor ocupa de pregătirea şi împărţirea “paştilor” pentru întreaga comunitate şi la casele lor are loc o procesiune specială. În acest an, gazdă este Ilie Herlea, singurul dintre gospodarii satului care împlineşte 60 de ani.

Obiceiul începe încă din Duminica Floriilor, când are loc “împodobirea cu verdeaţă a ciuberelor şi lumânărilor la casa gazdei”. Ulterior, în Joia Mare este organizată o procesiune religioasă la care participă sătenii îmbrăcaţi în costume populare şi preotul, care merg la casa păşteanului unde se oficiază o slujbă şi se ia pâinea, vinul şi lumânările.

În Vinerea Paştilor urmează “împodobirea Sfântului Mormânt”, o ceremonie prin care la biserica din sat sunt aduse flori şi rămurele de copaci ca ofrande pentru jertfa Mântuitorului, apoi are loc Slujba de Prohod a Domnului Iisus Hristos şi ocolirea Bisericii la care participă toţi credincioşii în frunte cu preotul satului.

În Duminica Paştilor are loc Slujba de Înviere şi sunt împărţite paştile.

Obiceiul se încheie doar în Duminica Tomii, prima duminică de după Paşte, când toţi păştenii şi localnicii din Vinerea participă la “petrecerea păştenilor”.

Preotul ortodox din Vinerea, Mircea Moşneag, spune că obiceiul “Păştenilor” se păstrează de zeci de ani în localitate şi în forma actuală ar fi unic în România.

Tradiţii româneşti: ce obiceiuri de Paşte există în Mureş

În satul Sânmihai din judeţul Mureş, tânărul care iese primul la arat în primăvară – “Pogăniciul” – este urmărit, în a doua zi de Paşte, de şapte “fugari” desculţi, ţelul primului fiind să urce în turnul bisericii şi să tragă clopotele fără a fi prins şi astfel să primească băutură şi ouă roşii.

În Sânmihai (Mureş) se păstrează, an de an, unul din cele mai vechi obiceiuri de Paşte, Fugăritul “Pogăniciului”, legat şi de muncile agrare, care îl sărbătoreşte pe cel mai harnic fecior din sat.

În a doua zi de Paşte, imediat după ieşirea de la biserică, gospodarii din Sânmihai se adună pe dealul satului, pentru un obicei păstrat cu sfinţenie – Fugăritul “Pogăniciului”.

“Pogăniciul” constituie practic o recunoaştere ca membru al colectivităţii agrare a feciorului care a ieşit primul la arat în primăvară. Obiceiul, legat la origine de anul agrar, implică “Pogăniciul” şi şapte “fugari” – alţi tineri care îl urmăresc, desculţi, în timp ce acesta încearcă să ajungă, fugind, la biserică. Dacă reuşeşte, “Pogăniciul” trebuie să urce în turnul bisericii şi să tragă clopotele, fiind apoi cinstit cu băutură şi ouă roşii de urmăritori. Dacă, dimpotrivă, este prins, este aruncat în pârâul ce traversează satul, apoi trebuie să le facă cinste.

Un alt obicei de Paşte din Mureş este strigatul fetelor din turla bisericii, în satul Petea, care are loc imediat după slujba de Înviere şi în cadrul căruia băieţii aprind un foc mare, după care urcă în turla bisericii pentru a striga, în versuri, despre lucrurile rele făcute de tinerele de măritat.

Pe parcursul evenimentului, unul din tineri, comornicul, trebuie să păzească toaca de hoţi. Dacă aceasta este furată, trebuie răscumpărată cu ouă roşii şi vin.

În mai multe localităţi din judeţ se practică şi “udatul fetelor” de Paşti, obicei preluat de la maghiari, în care tinerele femei sunt stropite cu parfum de bărbaţi

Tradiţii româneşti: ce obiceiuri de Paşte există în Bistriţa-Năsăud

În unele zone din Bistriţa-Năsăud, de Paşte, ouăle sunt vospite cu coji de ceapă, apoi împodobite cu mărgele care le oferă un farmec aparte. În ziua de Paşte există obiceiul, la copii mai ales, să “ciocănească” ouăle cu banul, iar tradiţia spune că învingătorul va avea o viaţă îmbelşugată.

În Bistriţa-Năsăud, ouăle sunt vopsite în Vinerea Mare. La ţară, mai ales, ouăle crude sunt învelite într-o bucată de ciorap cu trifoi, talpa-gâştei, păpădii sau alte plante şi introduse într-o fiertură de coji de ceapă roşie. Odată fierte, ele au şi decoraţiuni rezultatele din urmele pe care le lasă plantele pe coajă.

În satul Salva, de lângă Năsăud, în care locuiesc multe femei ce confecţionează costume populare cusute cu mărgele, există obiceiul ca, după ce au fost înroşite, ouăle să fie învelite într-o zale de mărgele care le oferă protecţie şi un farmec aparte.

Procedura este una destul de complicată, întrucât se ia fiecare mărgea şi se coase pe un şir care împrejmuieşte oul ca o armură.

În Sâmbăta Mare, în Bistriţa-Năsăud, gospodinele fac în cuptor pască dulce şi sărată, dar şi cozonac. Pasca sărată este făcută în special în satele în care trăiesc etnici maghiari şi germani, reţeta fiind luată de la aceştia, iar cea dulce în zona de nord a judeţului, în satele învecinate cu Bucovina. Pasca sărată este mâncată ca aperitiv, iar cea dulce ca desert.

În noaptea de Înviere, oamenii duc la biserică un coş cu ouă roşii, pască şi slănină, pentru ca bucatele să fie sfinţite de preot. În ziua de Paşte, mulţi merg la biserică îmbrăcaţi în costume populare care au cel puţin un obiect vestimentar nou.

Tot în prima zi de Paşte, de dimineaţă, în satele de pe Valea Bârgăului şi de pe Valea Sălăuţei, copiii merg din casă în casă să le ureze oamenilor sărbători fericite şi să vestească Învierea Domnului. Obiceiul se numeşte “În pciez” şi reprezintă o întrecere între copii să adune cât mai multe ouă vopsite.

În după-amiaza zilei de Paşte, copiii, mai ales, se adună în curtea bisericii, după Vecernie, să “ciocănească” ouăle cu banul, miza jocului fiind atât oul care poate fi câştigat de cel care îl nimereşte cu moneda, cât şi banii puşi în joc. Obiceiul este foarte vechi şi practicat în mai multe sate din judeţ. Copiii aşază pe pământ câte ou roşu, iar de la un metru distanţă aruncă bani spre el. Cel care reuşeşte să înfigă banul în ou, primeşte atât oul, cât şi restul monedelor. Tradiţia spune că învingătorul va avea o viaţă îmbelşugată.

În a doua zi de Paşte, fetele din Bistriţa-Năsăud sunt stropite cu parfum, obicei preluat de la germani şi maghiari. La ţară, fetele erau udate cu găleţi pline cu apă, însă în timp, s-a renunţat la această practică în favoarea parfumului sau a apei de colonie, obicei care se practică şi la oraş.

“Udătorii” îşi aleg cu grijă fetele pe care le stropesc cu parfum. De regulă, merg la casele celor pe care le simpatizează şi se străduiesc să le impresioneze cu un parfum scump. Se mai întâmplă însă ca, în glumă, în sticluţe de parfum să fie pusă doar apă, pe care udătorii o toarnă cu generozitate pe câte o fată ca să se amuze de reacţia ei, speriată că va trebui să-şi schimbe hainele din cauza mirosului puternic. Obiceiul udatului este unul cât se poate de amuzant şi, de regulă, se încheie cu câte o petrecere pe la casa fetelor cu mulţi udători sau admiratori.

Prof. Înv. Primar Ionela-Maria Haja, Școala Gimnazială Batoș

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Ziua Porumbului Dafcochim 2021. Lidea, portofoliu vast de hibrizi

Tradiționala locație din incinta fermei Kodagro, aflată în Seuca, sat aparținător comunei mureșene Gănești, a …